Traditii nesanatoase de sarbatori

Generalitati

Dupa cum bine se stie, luna decembrie este foarte incarcata cu sarbatori festive. Cu toate acestea, sarbatorile de iarna sunt frecvent asociate cu diferite traditii nesanatoase ce pot duce, de exemplu, la exces de alimente sau bauturi.

Sarbatorile de iarna se refera la cadouri, mancare buna si timp petrecut cu persoanele dragi, dar implica si lucruri precum consumul unor cantitati crescute de calorii sau cheltuirea unor sume de bani prea mari.

Cele mai nesanatoase obiceiuri de sarbatori

Excesul de alimente

Toata lumea considera ca sarbatorile reprezinta cel mai bun motiv pentru a uita de diete, iar excesul alimentar este mult mai frecvent in aceasta perioada.

Sarmalele, carnatii, salata boeuf, sunca si caltabosii reprezinta depozite mari de calorii, iar cresterea medie in greutate, ca urmare a excesului de alimente pe perioada sarbatorilor este de aproximativ 1-2 kilograme.

Un alt lucru nedorit este reprezentat de starea de rau, aceasta incluzand greturi, varsaturi, balonare, indigestie etc.

Orice exces alimentar este daunator, dar alimentele zaharoase si bogate in grasimi sunt fruntase. Acestea includ cozonacul, placintele si turta dulce. Moderatia este cel mai bun lucru ce se poate face. Gustarile dese, dar in cantitati mici sunt mult mai indicate decat mesele imbelsugate.

Omiterea micului-dejun poate creste senzatia de foame pe parcursul zilei, din acest motiv se recomanda ca acesta sa fie luat. Astfel, senzatia de satietate din restul zilei va fi mai mare, iar organismul va avea o rezerva de energie pentru activitatile zilnice.

Cheltuielile excesive

Cheltuielile exorbitante sunt frecvent asociate cu sarbatorile de iarna. Orice familie isi doreste ca de sarbatori sa aiba o masa plina si imbelsugata, iar acest lucru costa.

De asemenea, sume mari se investesc si in cadourile pentru cei dragi sau in diferite evenimente sau vacante. Conform studiilor de specialitate, luna decembrie este cea mai scumpa perioada din an pentru a merge in vacante.

In cazul in care cheltuirea unor sume mari de bani nu implica eforturi financiare, atunci acest lucru nu este neaparat ingrijorator.

Din pacate, foarte multe persoane se imprumuta de la apropiati sau folosesc carduri de credit, adaugand datorii din ce in ce mai mari. Indatorarea nu reprezinta cea mai sanatoasa si recomandata alegere.

Daca o persoana doreste sa faca daruri celor dragi nu trebuie sa cumpere cele mai scumpe cadouri. Darurile mici, simbolice, personalizate pot fi la fel de frumoase si pot avea acelasi efect.

Disfunctii familiale

Orice persoana isi iubeste familia, dar stresul asociat cu sarbatorile si petrecerea unor perioade indelungate de sarbatori cu membrii acesteia pot scoate in evidenta anumite neintelegeri si dezacorduri.

In unele cazuri, doar simpla planificare a unei calatorii poate produce mici certuri, iar in alte cazuri, amintirea unor probleme mai vechi care nu au fost rezolvate poate sa fie motivul de cearta intre membrii unei familii, chiar de sarbatori.

Cel mai indicat lucru ce trebuie facut consta in recunoasterea sentimentelor cu calm si incercarea de acceptare a familiei si a prietenilor exact asa cum sunt ei. Ideile nu trebuie implementate fortat, iar compromisurile pot ajuta. Orice planificare trebuie facuta de comun acord, astfel incat dorintele tuturor sa fie realizate.

Excesul de bauturi alcoolice

Consumul de alcool in cantitati reduse, de cele mai multe ori, nu este grav, dar in cantitati mari este cu siguranta. Bauturile alcoolice sunt consumate in cantitati si mai mari in concediu, pe perioada sarbatorilor.

Cercetatorii din domeniu au relatat ca o persoana bea cel mai mult alcool in perioada sarbatorilor de iarna, cantitatile fiind mai mari decat in orice alt moment al anului.

Motivele consumului de alcool pot fi multe, de la simpla placere data de starea indusa de acest lichid, pana la motive familiale. Cu toate acestea, indiferent de motiv, consumul excesiv de alcool poate avea numeroase consecinte negative si grave.

Acestea includ mahmureala, diferite boli, dar si riscul de a face diferite actiuni ce ar putea fi regretate ulterior, precum certuri cu cei apropiati sau condus sub influenta alcoolului.

Evitarea alcoolului sau consumarea bauturilor cu un continut redus de alcool si in cantitati mici reprezinta cea mai buna metoda pentru a preveni consecintele.

Evitarea somnului si nerespectarea unui program

Chiar daca sarbatorile de iarna si traditiile acestora reprezinta cele mai frumoase momente din an, programul de somn nu trebuie alterat. Odihna reprezinta un punct-cheie in starea de bine, iar somnul trebuie inclus neaparat printre petreceri, achizitionari si impachetari de cadouri.

Un adult are nevoie de 7-8 ore de somn profund pe noapte, dar acest lucru poate fi dificil de realizat cand activitatile de sarbatori incarca foarte mult programul. Lipsa de somn poate duce la cresterea poftei de mancare, iar astfel cresterea in greutate poate fi inevitabila.

De asemenea, lipsa somnului poate duce la stari de anxietate si la reducerea randamentului. Oboseala poate sa apara si ca parte a nerespectarii unui program de activitati.

Mancatul pe fuga, in cantitati mari, lipsa exercitiilor fizice, somnul insuficient pot afecta sanatatea. Aceste lucruri sunt agravate in perioada Craciunului, cand activitatile par sa se adune.

Oprirea exercitiilor fizice

Chiar daca sarbatorile sunt aglomerate, practicarea exercitiilor fizice trebuie mentinuta. Temperaturile mai reci si scurtarea zilelor sunt factori ce pot impiedica oamenii sa ramana activi.

Practicarea unor exercitii fizice pentru doar 20-30 de minute pe zi poate ajuta la arderea kilogramelor acumulate in vacanta, dar poate ajuta si la imbunatatirea calitatii somnului. Urcarea scarilor in locul urcatului cu liftul sau mersul pe jos reprezinta alternative ce imbina utilul cu placutul.

Depresia dupa sarbatori

Sarbatorile de iarna pot fi extrem de frumoase, iar terminarea acestora poate duce la depresie. Schimbarile de dispozitie pot fi asociate si cu vremea rece si intunecata. O solutie ar putea consta in plimbari scurte de 10-15 minute, atunci cand soarele straluceste cel mai tare.

Concluzii

Traditiile si obiceiurile nesanatoase sunt mereu prezente de sarbatori. Cu toate acestea, cheia pentru niste sarbatori vesele si luminoase consta in moderare.

Consumarea unei bauturi si a unei cantitati mici de dulciuri si alimente nu dauneaza, dar atunci cand excesul are loc, consecintele nu vor intarzia sa apara. Orice persoana trebuie sa isi cunoasca foarte bine propriile limite si sa stie cand sa se opreasca.

Cunoasterea acestor lucruri va duce la petrecerea unor sarbatori de iarna fericite si sanatoase.