Pericolele la care ne expunem cand incalzim mancare la cuptorul cu microunde

Generalitati

Cuptorul cu microunde este prezent in mai toate bucatariile, devenind un ajutor de nadejde pentru persoanele active si ocupate, care nu au timp sa gateasca zilnic.

Desi cuptorul cu microunde a devenit indispensabil in gosposariile noastre, in jurul lui planeaza o multime de controverse legate de modul in care ne-ar putea afecta sanatatea.

La ce pericole ne expunem atunci cand incalzim sau gatim mancare la microunde? Este sau nu cuptorul cu microunde o amenintare pentru sanatatea noastra?

Cum functioneaza cuptorul cu microunde?

Unul dintre atributele principale ale cuptorului cu microunde este acela ca incalzeste rapid mancarea. Cuptorul cu microunde are la baza un dispozitiv numit magnetron, un tub care transforma curentul electric in raze/unde electromagnetice de 2450 MHz.

Aceste unde ajung sa fie absorbite de apa, grasimi si zaharuri, ca mai apoi sa fie transformate direct in caldura.

Este sau nu cuptorul cu microunde periculos pentru sanatate?

Orice cuptor cu microunde emite radiatii, insa este important sa intelegem ca mancarea gatita sau incalzita nu este radioactiva. Radiatiile emise de un astfel de cuptor sunt non-ionizate, la fel cum sunt cele emise de aparatul RMN, de dispozitivele Wi-Fi, de radio sau de telefoanele mobile.

Aceste radiatii, in doze controlate, nu sunt considerate un pericol pentru corpul omenesc. Mai mult decat atat, un cuptor cu microunde este „inconjurat” de un scut de metal, care nu permite radiatiei sa se propage.

Chiar si asa, insa, este recomandat ca atunci cand folosim cuptorul cu microunde, sa stam la o distanta de cel putin un metru de el.

Nu este totusi recomandat sa facem din incalzirea sau gatitul mancarii in cuptorul cu microunde o rutina. Ca orice aparat electronic folosit excesiv sau incorect, pe termen lung cuptorul cu microunde poate avea efecte negative asupra sanatatii noastre.

Prin incorect, ne referim la recipientele in care incalzim mancarea, care in niciun caz nu trebuie sa fie din plastic! Anumite recipiente din plastic pot deveni periculoase in contact cu caldura, eliberand in mancare o substanta toxica numita Bisfenol A (BPA) - un hormon sintetic care poate provoca:

- Insomnie si transpiratii nocturne;
- Oboseala cronica;
- Dureri de cap si stari de ameteala;
- Sistem imunitar slabit;
- Hiperactivitate sau stari depresive si iritabilitate;
- Obezitate;
- Stari de greata si scaderea poftei de mancare.

Cuptorul cu microunde si cancerul

„Pot face cancer daca folosesc cuptorul cu microunde?”, aceasta este intrebarea care zace pe buzele tuturor celor care isi incalzesc frecvent mancarea la cuptorul cu microunde.

Potrivit numeroaselor studii realizate inclusiv de Harvard Medical School, care s-au derulat pe mai multi ani, nu microundele cauzeaza cancerul, ci recipientele in care incalzim mancarea in cuptorul cu microunde.

Nu este recomandat sa folosim caserole din plastic in cuptorul cu microunde, ci numai vase din sticla sau portelan.

Motivul este unul cat se poate de logic si demonstrat stiintific: atunci cand intra in contact cu o sursa puternica de caldura, substantele chimice din compozitia plasticului (precum Bisfenolul A) pot contamina mancarea, provocand, printre alte afectiuni, cancerul.

Sfaturi pentru folosirea corecta a cuptorului cu microunde

- Nu incalziti mancarea in recipiente din plastic. Alegeti intotdeauna vase termorezistente, din sticla sau portelan;

- Nu introduceti in cuptorul cu microunde vase metalice sau alimente ambalate in folie de aluminiu;

- Cand incalziti mancare in recipiente fara capac, peretii interiori ai cuptorului se pot murdari din cauza stropilor, asa ca este important sa curatati cuptorul cu microunde cat mai des.

Puneti in interior un recipient cu apa si porniti cuptorul pentru cateva minute, pana cand apa fierbe. Vaporii care se degaja vor inmuia petele, facandu-le mai usor de indepartat;

- Temperatura maxima a cuptorului trebuie folosita pentru gatit, intrucat caldura este emanata continuu. Pentru incalzit sau dezghetat, ideal ar fi sa setati o intensitate medie sau scazuta;

- Daca preparati alimente intr-un vas acoperit cu capac, ridicati partial capacul pentru a lasa aerul sa circule.

Concluzii

Chiar daca exista studii care fac legatura intre folosirea cuptorului cu microunde si aparitia anumitor boli, acestea nu sunt suficiente pentru ca Organizatia Mondiala a Sanatatii sa catalogheze cuptorul cu microunde drept un pericol pentru sanatate.

Prin urmare, putem trage concluzia ca nu cuptorul cu microunde in sine reprezinta un pericol pentru sanatatea noastra, ci greselile pe care le facem atunci cand il folosim!