Metaplazia intestinala - precursoarea cancerului gastric

Generalitati

Metaplazia intestinala apare atunci cand celulele din tesuturile tractului digestiv superior, adesea din stomac sau esofag, se schimba, capatand caracterele morfologice si functionale ale celulelor intestinale. Unii medici considera ca metaplazia intestinala reprezinta o conditie precanceroasa.

Metaplazia intestinala apare mai frecvent la persoanele cu reflux gastroesofagian cronic. Unii medici considera ca bacteria numita Helicobacter pylori provoaca aceasta schimbare in tractul digestiv.

De asemenea, o interactiune intre bacterii si alimentele din sistemul digestiv poate produce anumite substante chimice, a caror actiune determina schimbarea metaplazica a celulelor.

Exista o serie de factori de risc ce pot duce la metaplazie intestinala. Schimbarile de dieta si alte tratamente medicale pot ajuta la prevenirea simptomelor bolii.

Simptome

Tabloul clinic nu este intotdeauna sugestiv, persoanele cu metaplazie intestinala putand fi asimptomatice. De multe ori, simptomele sunt cauzate de alte probleme gastrointestinale, de exemplu refluxul gastroesofagian, pirozisul, infectia cu H. pylori.

Cel mai adesea, metaplazia intestinala este descoperita in timpul screening-ului pentru alte tulburari digestive sau atunci cand se recolteaza probe pentru biopsie pentru verificarea tesuturilor canceroase din tractul digestiv.

Cauze si complicatii

Cauzele exacte ale metaplaziei intestinale raman inca incerte. Unii profesionisti din domeniul sanatatii considera ca o infectie cu H. pylori provoaca metaplazie intestinala, dar exista si o serie de factori de risc (fumatul, consumul de alcool, alimentatia nesanatoasa, stresul), care pot creste riscul dezvoltatii acesteia.

Cea mai mare preocupare pentru cei cu metaplazie intestinala este reprezentata de faptul ca aceasta afectiune poate fi o conditie precanceroasa.

Daca sunt lasate netratate, celulele anormale din tractul digestiv pot trece printr-o etapa numita displazie, ceea ce reprezinta un ansamblu de anomalii de dezvoltare.

Aceste celule anormale pot progresa sau nu catre celule canceroase. Reducerea sau eliminarea factorilor de risc poate micsora probabilitatea ca aceste celule anormale sa progreseze.

Infectia cu Helicobacter pylori

Bacteria H. pylori este frecventa in tractul difestiv, dar dezvoltarea acesteia poate sa scape de sub control daca exista un dezechilibru al bacteriilor intestinale. Conform unui studiu sistematic despre gastroenterologie, peste 50% din populatia lumii este infectata cu H. pylori.

H. pylori nu cauzeaza simptome la toti oamenii, dar unele persoane infectate pot dezvolta tulburari digestive, cum ar fi ulcere, gastrita si sindrom de reflux gastroesofagian.

Aceste bacterii au tendinta de a ataca mucoasa stomacului, motiv pentru care unii medici considera ca sunt un factor de risc direct pentru metaplazia intestinala.

Un studiu in domeniul cercetarii si practicii in domeniul gastoenterologiei a aratat ca 38,6% dintre persoanele cu metaplazie intestinala au avut si o infectie cu H. pylori.

Studiul a evidentiat, de asemenea, ca infectiile cronice cu H. pylori se pot dezvolta de-a lungul multor ani, progresand de la gastrita la metaplazie interna si chiar la cancer gastric. Tratamentul pentru H. pylori poate ajuta la reducerea riscului de metaplazie intestinala.

Factorul genetic

Factorul genetic poate fi, de asemenea, responsabil pentru metaplazia intestinala. Persoanele care au o istorie familiala cu probleme gastrice sau chiar cancer gastric pot avea un risc crescut de a dezvolta conditii similare.

Fumatul

Fumatul este o alegere constienta a stilului de viata. Acest obicei poate afecta progresia metaplaziei intestinale. Fumatul poate deteriora esofagul, cu rol de conduct alimentar, care creste riscul de metaplazie intestinala in esofag, cunoscut sub numele de esofag Barrett.

Un studiu publicat in Jurnalul European al Gastroenterologului a constatat ca persoanele cu probleme de reflux care au fumat au fost de trei ori mai susceptibile de a dezvolta esofagul lui Barrett decat nefumatorii.

Un alt studiu de specialitate a constatat ca persoanele cu esofag Barrett care fumeaza au fost de doua ori mai susceptibile de a dezvolta cancer esofagian decat persoanele nefumatoare.

Renuntarea la fumat poate reduce semnificativ riscul unor forme de metaplazie intestinala sau cancer. Alti factori de risc pentru metaplazia intestinala pot include: toxine de mediu, fumatul pasiv, expunerea la substante chimice, consumul excesiv de sare, consumul de alcool, refluxul gastro-esofagian cronic.

Diagnostic si tratament

In cazul in care se care descopera tesut cu celule intestinale in stomac sau esofag, trebuie evaluate si celelalte zone ale tractului digestiv, pentru a verifica daca prezinta oricare dintre aceste celule anormale.

Pentru a trata in mod corespunzator tulburarea, medicul trebuie sa obtina o imagine mai buna asupra modului in care a progresat metaplazia intestinala in sistemul digestiv.

In acest caz, este indicata o endoscopie, ce implica introducerea unui tub lung prin gura in esofag, iar apoi in stomac. O camera video mica este amplasata la capatul tubului si permite medicului observarea tesuturilor de aproape. De asemenea, cu ajutorul endoscopului se pot extrage anumite tesuturi pentru testare, folosind o unealta mica asemanatoare unui ac.

Odata ce diagnosticul este confirmat, medicul recomanda diferite metode de tratament pentru reducerea progresiei metaplaziei intestinale. Daca este suspectat faptul ca infectia cu H. pylori este cauza metaplaziei intestinale, se recomanda tratament cu antibiotice.

Tratamentul antibiotic dureaza, de obicei, aproximativ 2 saptamani. Medicii pot recomanda si medicamente ce reduc acidul din organism, ajutand la captusirea si vindecarea stomacului.

Rolul dietei in metaplazia intestinala

Unele modificari ale alimentatiei pot ajuta la prevenirea sau tratarea metaplaziei intestinale sau la mentinerea controlului asupra H. pylori.

Dieta optima include consumul unor alimente naturale (legume, fructe si cereale integrale) si reducerea alimentelor procesate, ce cresc riscul de aparitie al afectiunii. Trebuie evitate alimentele prajite, grase sau picante. Alimentele sarate sunt incriminate pentru aparitia metaplaziei intestinale.

Concluzii

Metaplazia intestinala poate fi severa. Transformarea celulelor din mucoasa gastrica creste riscul unei persoane de a dezvolta cancer gastric.

Desi nu este posibil sa se evite anumiti factori de risc, cum ar fi factorii genetici, oamenii pot evita anumiti factori, cum ar fi dieta, infectia cu H. pylori, fumatul, alcoolul si expunerea la anumite substante toxice.

Cu cat diagnosticul este mai rapid, cu atat mai devreme poate fi initiat tratamentul. Tratamentul precoce poate preveni ca celulele anormale sa provoace cancer.