Implanturile Dentare din Zirconiu vs Implanturile din Titan

Generalitati

Zirconiul este un material aparut relativ recent in stomatologie. Datorita proprietatilor exceptionale, atat din punct de vedere estetic cat si al rezistentei, zirconiul a ajuns sa fie folosit pe scara larga, producand o adevarat “revolutie” in stomatologie.

Ce este zirconiul?

Zirconiul este un metal tranzitional cu numarul atomic 40 si simbolul Zr. Pentru a putea fi folosit in stomatologie, zirconiul pur trebuie convertit in faza cristalina. Se obtine astfel oxidul de zirconiu, un material de culoare alba cu o structura asemanatoare cu cea a ceramicii dentare.

Asadar, cu toate ca, tehnic vorbind, zirconiul pur este un metal, forma cristalizata folosita in stomatologie (oxidul de zirconiu) are mai degraba proprietatile unei ceramici decat ale unui metal.

Care sunt marile avantaje ale zirconiului?

Zirconiul are multiple avantaje care il fac sa fie folosit pe scara larga in executia lucrarilor dentare:

• este extrem de dur si rezistent
• are o culoare alba si o transluciditate caracteristica, ceea ce ii imbunatateste calitatile estetice
• lucrarile pe baza de zirconiu vor avea o estetica deosebita deoarece nu contin nici un metal
• zirconiul este extrem de biotolerabil, nu are efect alergic si, nefiind metal, nu corodeaza
• zirconiul se prelucreaza exclusiv cu ajutorul sistemelor computerizate, precizia in executie fiind deosebita

Implanturile dentare din zirconiu, o noua abordare

Initial, zirconiul a fost folosit pentru confectionarea lucrarilor dentare (coroane dentare, punti dentare) dar odata ce implanturile dentare au devenit metoda preferata de inlocuire a dintilor lipsa, s-a incercat introducerea zirconiului si in implantologie.

Cum se foloseste zirconiul in implantologie

In marea majoritate a cazurilor, un implant dentar traditional este alcatuit din 2 parti:
• Partea osoasa (sau “radacina” implantului) este introdusa chirurgical in osul maxilar in timpul operatiei de implantare.

• Bontul artificial este un dispozitiv protetic care se ataseaza la implanturile dentare dupa ce procesul de vindecare si osteointegrare s-a incheiat.

Peste bonturile artificiale se va construi lucrarea pe implanturi proiectata (coroana dentara, punte dentara sau o proteza mobilizabila)

Initial, ambele piese ale implantului erau confectionate din titan. Introducerea zirconiului in structura implanturilor dentare s-a facut treptat:

• In prima faza, doar bonturile artificiale ale implanturilor erau confectionate din zirconiu in timp ce partea osoasa a implantului era fabricata tot din titan.
Aceasta modificare a fost facuta in primul rand in scop estetic; bonturile din zirconiu au o culoare alba si astfel nu mai apare problema ascunderii bontului metalic de culoare inchisa

• Urmatorul pas a fost realizarea unui implant in intregime din zirconiu. In 2011, a fost lansat pe piata primul implant integral din zirconiu. Implanturile din zirconiu nu mai sunt insa compuse din 2 parti, intreaga structura (implant osos si bontul artificial) fiind o singura piesa.

Sunt implanturile din zirconiu mai bune decat cele din titan?

Iata o intrebare pe care poate multi pacienti o adreseaza. In cele ce urmeaza, vom incerca o scurta comparatie intre implanturile din titan si implanturile integrale din zirconiu.

Cum se comporta implanturile din titan

Pentru a intelege cat mai bine diferentele dintre cele 2 tipuri de implanturi, cateva cuvinte despre implanturile din titan.

Aliajele de titan sunt folosite in medicina de mult timp. Aceste aliaje au o rezistenta deosebita, nu sunt toxice, rezista la coroziune si sunt extrem de bine tolerate de organism, favorizand astfel procesul de osteointegrare (procesul prin care in jurul implantului dentar se formeaza tesut osos, avand ca rezultat cresterea stabilitatii si integrarea in organism a acestuia).

Implanturile din titan au o rata excelenta de succes (peste 95%) si sunt folosite de peste 30 de ani in implantologie. Din acest motiv, implanturile din titan sunt sustinute de numeroase studii pe termen lung in timp ce implanturile din zirconiu nu au permis inca efectuarea unor astfel de studii, aparand relativ recent.

Anumiti cercetatori avertizeaza asupra posibilitatii aparitiei unor reactii alergice la titan. Chiar daca alergia la implanturile din titan nu este exclusa, asemenea reactii apar extrem de rar, iar daca apar, se datoreaza mai mult elementelor care intra in compozitia aliajelor de titan (nichel sau vanadiu) si nu titanului propriu-zis.

Este de asemenea adevarat ca nu s-au raportat pana acum reactii alergice la zirconiu.

Care sunt principalele diferente intre cele doua tipuri de implanturi

Exista plusuri si minusuri pentru fiecare material si, de obicei, recomandarea unui anumit tip de implant se face in functie de cazul clinic si pretentiile fiecarui pacient.

1. Pretul

Pretul unui implant din zirconiu va fi intotdeauna mai mare decat al unui implant din titan deoarece zirconiul este mai scump decat titanul. Mai mult, implanturile din titan se folosesc pe scara mai larga iar costul de productie al unui astfel de implant este mai mic.

2. Integrarea in organism

Ambele materiale s-au dovedit extrem de biocompatibile si vor reactiona bine cu tesuturile organismului. Implanturile din titan au avantajul unei perioade mai lungi de cercetare in timp ce studiile privind implanturile din zirconiu sunt inca destul de limitate.

3. Pozitionare si alte aspecte clinice

Implanturile din titan au reprezentat “standardul” in implantologie pentru mai bine de 30 de ani. In consecinta, tehnicile de pozitionare si incarcare ale acestor implanturi au devenit pentru multi medici procedee de rutina.

Pe de alta parte, plasarea implanturilor din zirconiu necesita mai multa atentie. Deoarece sunt confectionate intr-o singura bucata, aceste implanturi nu pot fi “ingropate” complet sub gingie in timpul operatiei (ca si cele din titan, unde bontul artificial va fi atasat ulterior) iar gradul de angulatie trebuie foarte atent planificat.

Acest ultim aspect devine extrem de important mai ales in cazul unor lucrari extinse (de exemplu, cand lipsesc toti dintii de pe o arcada). Spre deosebire de implanturile din zirconiu, implanturile din titan ofera medicului mai multe libertate; acesta va putea realiza mici modificari in angulatia implanturilor in momentul atasarii bonturilor artificiale.

4. Estetica

In cele mai multe situatii, implanturile din titan permit realizarea unor lucrari cu o estetica buna. Totusi, unii pacienti sunt ingrijorati de aparitia unei linii gri la nivelul gingiei datorita bonturilor artificiale metalice. Inlocuirea bonturilor metalice cu bonturi din zirconiu poate imbunatati considerabil situatia.

Pe de alta parte, implanturile din zirconiu vor oferi intotdeauna rezultate estetice excelente. Culoarea alba si transluciditatea caracteristica a zirconiului vor da un aspect extrem de natural reconstructiei iar problema “ascunderii” bontului metalic de culoare inchisa este inlaturata.

5. Riscul inflamatiei gingivale

In general, orice tip de implant dentar creste riscul depunerii placii dentare care poate provoca inflamatii gingivale. Este si motivul pentru care igiena orala a pacientilor cu implanturi dentare trebuie sa fie exemplara.

Unii cercetatori sustin ca implanturile din zirconiu au un mic avantaj deoarece structura acestora este intr-o singura piesa, nemaiexistand conexiuni unde bacteriile ar putea stagna. In consecinta, gingiile vor tolera mult mai bine acest tip de implant, riscul inflamatiilor gingivale fiind redus.

6. Rezistenta si durabilitate

Implanturile din titan sunt extrem de puternice si rezista foarte bine la fracturi. Chiar daca zirconiul are o elasticitate mai redusa (ceea ce creste riscul micro-fracturilor), per total implanturile din zirconiu sunt si ele rezistente si durabile.

Concluzii

Cu atat de multe informatii disponibile, nu este de mirare ca multi pacienti au greutati in alegerea implantului potrivit. Implanturile din titan sunt sustinute de mult mai multe studii. Acestea au servit implantologia de peste 30 de ani si exista dovezi clare privind rata lor de succes.

Aceasta nu inseamna ca implanturile din zirconiu trebuie neglijate ci doar ca datele despre acest tip de implanturi sunt inca limitate. Va trebui sa mai treaca o perioada de timp pana ce studiile vor confirma sau infirma calitatile acestora.

Daca estetica implanturilor din titan va ingrijoreaza, nu uitati ca puteti apela si la varianta “hibrida”. In asemenea situatii, un implant din titan cu un bont artificial din zirconiu ar putea reprezenta cea mai buna solutie.