Periajul dentar de doua ori pe zi vs periajul dentar o data pe zi

Generalitati

In ultimul timp multi pacienti isi pun intrebarea "Cat de semnificativa este diferenta dintre periajul dentar de doua ori pe zi vs periajul dentar o data pe zi?"

Ideea de baza se poate rezuma in felul urmator: exista persoane care se spala pe dinti doar o data pe zi si, cu toate acestea, nu au nici un fel de probleme dentare sau gingivale.

Aceste cazuri sunt reale si verificabile si, de obicei, fac parte din categoria pacientilor tineri.

Bazandu-se pe asemenea informatii, multe persoane pun la indoiala necesitatea si eficienta periajului dentar de doua ori pe zi.

Care este rolul periajului dentar

Principalul obiectiv al unui periaj dentar corect este indepartarea eficienta a placii dentare de pe suprafata dintilor si impiedicarea acumularii acesteia sau a transformarii in tartru dentar.

Placa dentara este o retea de bacterii si resturi alimentare si constituie principala cauza de imbolnavire a dintilor si tesuturilor gingivale.

Asadar, un periaj dentar corect va reduce riscul dezvoltarii cariilor dentare si a bolilor parodontale (gingivita, paradontoza). Aproape toti specialistii precum si organizatiile stomatologice majore va vor recomanda sa va periati dintii de (cel putin) doua ori pe zi.

Aceste recomandari sunt sustinute de sute sau chiar mii de studii clinice.

Frecventa periajului si alti factori care pot influenta aparitia cariilor si imbolnavirilor gingivale

Existenta unor dinti sanatosi este direct conditionata de o igiena orala corecta. Chiar daca frecventa acestuia poate fi adusa in discutie, este unanim recunoscut ca periajul dentar este cea mai importanta masura de igiena orala.

Cu toate acestea, simplul fapt ca va periati dintii de doua ori pe zi nu garanteaza impotriva aparitiei cariilor dentare sau bolilor gingivale si parodontale. Va asigura doar un risc mai scazut.

Adevarul este ca exista multi alti factori care pot influenta formarea si evolutia cariilor dentare si a bolii parodontale.

Acestea pot depinde in mare masura de varsta fiecarei persoane, sistemul imunitar, tipul alimentatiei, calitatea si duritatea tesuturilor dentare precum si locul in care locuieste.

De exemplu, eschimosii nu dezvolta aproape niciodata carii dentare si este greu de crezut ca toti se spala pe dinti de doua ori pe zi.

Motivul este dieta extrem de saraca in alimente rafinate (se stie ca alimentele rafinate cresc riscul cariilor dentare deoarece sunt descompuse mult mai rapid de catre bacteriile din placa dentara).

Persoanele care traiesc in Africa au de obicei “dinti perfecti” deoarece se nasc cu o structura a tesuturilor dentare mult mai puternica, ceea ce le face mai putin vulnerabile la atacul carios.

Periajul dentar de doua ori pe zi vs periajul dentar o data pe zi

Este perfect posibil sa nu aveti probleme dentare sau gingivale chiar daca va periati dintii doar o data pe zi.

Daca sunteti tanar(a), aveti o dieta echilibrata, folositi o tehnica de periaj corecta si nu aveti defecte de smalt care sa va lase dintii vulnerabili la carii, se poate intampla sa nu aveti probleme cu sanatatea orala.

Periajul dentar corect scade riscul aparitiei cariilor dentare si bolilor parodontale.
Cu toate acestea, daca sunt indeplinite anumite conditii, este posibil sa aveti dinti sanatosi chiar daca va periati pe dinti doar o data pe zi

Atunci, de ce este important sa ne periem dintii de doua ori pe zi?

Inainte de a raspunde la aceasta intrebare, haideti sa punem problema altfel:

Sa zicem ca aveti un bunic de 92 de ani, perfect sanatos care a fumat toata viata. Oare putem fuma si noi linistiti de vreme ce el, fumator, a reusit sa se mentina sanatos? Eu as zice ca nu.

Periajul dentar este o manopera simpla, care se invata usor si nu ia mai mult de trei minute din timpul dumneavoastra. In mod sigur nu va produce nici un efect negativ. Periajul dentar de doua ori pe zi va aduce acel mic avantaj in lupta cu cariile si boala parodontala, indepartand placa dentara de pe dinti de doua ori mai frecvent.

Exista o diferenta semnificativa daca ne periem dintii de doua ori?

Aceasta depinde si de stilul de viata, dieta sau predispozitia genetica. Merita efortul? Aici, fiecare va trebui sa decida pentru el.

Sfatul medicului stomatolog este ca fara indoiala, merita.

Pacientii cu lucrari sau implanturi dentare

La final, un sfat important pentru pacientii cu diverse lucrari dentare (coroane, punti dentare si, mai ales, implanturi dentare). Daca aveti asemenea restaurari dentare in cavitatea bucala este obligatoriu sa va periati dintii de cel putin doua ori pe zi.

O igiena orala corecta este o conditie obligatorie pentru succesul implanturilor dentare dar si a altor restaurari. Omitand acest aspect, riscul de esec al implanturilor dentare va creste dramatic.