Incepe campania de vaccinare antigripala gratuita

Campania de vaccinare antigripala gratuita, din sezonul epidemic 2017-2018, poate incepe. Primele peste 19 mii de doze de vaccin au ajuns deja in teritoriu.

Ministerul Sanatatii va achizitiona peste 1 milion de doze de vaccin gripal sezonier, dublu fata de anul trecut, astfel incat sa asigure vaccinarea unui numar cat mai mare de persoane aflate in grupele de risc.

Vaccinul corespunde tuturor recomandarilor biologice ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii, precum si cerintelor Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale.

Ca in fiecare an, campania de vaccinare a Ministerului Sanatatii se deruleaza prin cabinetele medicilor de familie si unitatile sanitare cu paturi si vizeaza reducerea la maximum a imbolnavirilor prin gripa de sezon. Conform recomandarilor OMS, campania de vaccinare trebuie sa inceapa la finalul lunii octombrie/inceputul luni noiembrie.

Vor fi vaccinate pesrsoanele cu risc ridicat de imbolnavire, mai precis persoane cu varsta peste 65 de ani, una din categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, in special boli respiratorii si cardiovasculare, boli metabolice, copii si batrani institutionalizati, personal medical, gravide conform strategiei MS si recomandarilor OMS si ECDC.

Conform datelor Institutului National de Sanatate Publica, pana in prezent nu exista cazuri confirmate de gripa.

Ministerul Sanatatii reaminteste populatiei ca vaccinarea este cea mai sigura si eficienta metoda de prevenire a imbolnavirilor prin gripa si recomanda tuturor celor care sunt in categoriile cu risc crescut de imbolnavire sa solicite vaccinul gratuit.

De asemenea, masurile de igiena personala (spalarea cu apa si sapun a mainilor, folosirea batistelor pentru stranut sau tuse, respectarea unui regim de viata sanatos – alimentatie bazata pe legume si fructe, odihna si miscare) sunt esentiale pentru prevenirea imbolnavirilor prin afectiuni respiratorii, si in special prin gripa.

Sursa: Ministerul Sanatatii