Carenta de vitamina A poate cauza diabet?

Generalitati

In ultima vreme, tot mai multi cercetatori se intreaba daca lipsa vitaminei A ar putea fi o cauza pentru diabetul zaharat.

Astfel, unele studii sustin ca vitamina A ar fi esentiala pentru functia de secretie a insulinei, o descoperire care ar putea deschide usa pentru noi abordari in tratarea diabetului zaharat.

Cifre ingrijoratoare

Datele statistice arata ca in SUA peste 29 de milioane de persoane sufera de diabet zaharat.

Diabetul de tip 2 reprezinta aproximativ 95% din toate cazurile diagnosticate, afectiunea aparand atunci cand celulele beta ale pancreasului nu produc suficienta insulina, hormonul care regleaza glucoza din sange, sau atunci cand organismul nu mai este capabil sa utilizeze eficient insulina.

Diabetul de tip 1, care reprezinta restul de 5% din cazuri, apare atunci cand sistemul imunitar distruge celulele beta, impiedicand producerea insulinei.

Noi studii despre rolul vitaminei A in diabetul zaharat

Mai mult, intr-un studiu recent publicat in Journal of Endocrine - cercetatorii din Regatul Unit si Suedia au descoperit ca exista cantitati mari de receptori ai vitaminei A pe suprafata celulelor beta, numita GPRC5C.

Astfel, co-autorul studiului, Albert Salehi, de la Universitatea din Lund, Suedia, a mai subliniat si faptul ca blocarea partiala a receptorilor de vitamina A in celulele beta de la soareci elimina capacitatea vitaminei A de a se lega de aceste celule, iar echipa a constatat ca acea capacitate a lor de a secreta insulina a fost redusa ca raspuns la zahar.

Deficitul de vitamina A poate distruge celulele beta

Pentru studiul lor, Salehi si colegii au testat, de asemenea, celulele beta derivate din oameni cu si fara diabet de tip 2. Din nou, cercetatorii au blocat partial GPRC5C in aceste celule beta.

Cand a fost aplicat zahar la aceste celule, echipa a constatat ca a scazut cu aproape 30% capacitatea lor de secretie a insulinei.

Deoarece secretia de insulina afectata este o cauza majora a diabetului zaharat de tip 2, cercetatorii cred ca aceasta constatare indica faptul ca o lipsa de vitamina A poate juca un rol important in boala.

Vitamina A poate fi asimilata prin consumul de ficat, uleiuri de peste, precum si diverse fructe si legume.

Mai mult, echipa a descoperit ca o lipsa de vitamina A a cauzat o diminuare a capacitatii celulelor beta de a reduce inflamatiile, in timp ce un deficit complet de vitamina A duce la moartea celulelor beta.

Aceasta constatare sugereaza ca deficitul de vitamina A poate fi, de asemenea, implicat in diabetul de tip 1, care este cauzat de distrugerea celulelor beta.

Totodata, in experimentele pe animale se stie ca soarecii nou-nascuti au nevoie de vitamina A pentru a-si dezvolta celulele beta intr-un mod normal, cel mai probabil cred cercetatorii, acelasi lucru este valabil si pentru fiintele umane.

Cu toate acestea, cercetatorii subliniaza faptul ca o crestere a aportului de aceasta vitamina, in special prin suplimente alimentare, poate fi prea riscant. Astfel, se pare ca vitamina A in exces este asociata cu osteoporoza.