Exercitiile fizice pentru spate

Generalitati

Majoritatea persoanelor cu varste peste 40 de ani dezvolta probleme ale spatelui, cauzate de degenerarea osteoarticulara a coloanei vertebrale si slabirea musculaturii paravertebrale. Exercitiile speciale pentru spate intaresc musculatura de la acest nivel si amelioreaza simptomele neplacute, secundare spondilozei cervicodorsolombare.

Muschii spatelui (muschii lati ai spatelui, romboizi, trapezi) realizeaza miscarile de adductie ale membrelor superioare (adductie – miscare de aducere a obiectelor catre corp) si mentin, de asemenea, rectitudinea coloanei vertebrale (mentin pozitia normala a spatelui). O postura inadecvata nu este doar inestetica, ci este si nesanatoasa, deoarece incomodeaza respiratia si activitatea normala a organelor interne.

Un tonus scazut al musculaturii spatelui determina o discrepanta intre forta musculara a toracelui anterior si respectiv a spatelui, ducand in final la pozitii vicioase (incorecte), care devin dureroase.

Acest lucru este mai evident la nivelul musculaturii coloanei vertebrale cervicale si este obiectivat prin contractura musculara paravertebrala de la acest nivel.

Corectarea pozitiilor vicioase ale coloanei vertebrale si ameliorarea simptomelor dureroase secundare bolilor degenerative ale coloanei vertebrale se pot obtine prin tonifierea musculaturii de la acest nivel. O buna functionare a musculaturii spatelui scade riscul unor accidentari, scade stresul si oboseala instalate la acest nivel.

Exercitii pentru tonifierea muschilor spatelui

Se asaza piciorul drept inaintea celui stang, mentinandu-se drept spatele, dupa care se ia o haltera usoara (2-3 kilograme) in mana stanga. Se realizeaza miscari de ridicare si coborare ale bratului, urmate de miscari de adductie (aducerea bratului catre corp). Acest exercitiu asigura o buna tonifiere a muschilor romboizi, lati ai spatelui si trapezi.

Pentru o eficienta corespunzatoare se realizeaza reprize de cate 10-15 exercitii, schimband apoi bratul antrenat.

Exercitiul este corect atunci cand se pastreaza spatele drept si se simte o tensiune placuta, nedureroasa la nivelul musculaturii spatelui. In cazul in care tensiunea descreste ca intensitate, se poate incerca schimbarea halterei cu una mai grea.