Obiceiuri care iti afecteaza rinichii

Generalitati

Rinichii sunt doua organe situate in cavitatea abdominala superioara, chiar sub cutia toracica, cate unul pe fiecare parte a coloanei vertebrale.

Acestia au rolul de curatare a sangelui si ajuta organismul sa filtreze produsele reziduale prin urina. Atunci cand acestia nu functioneaza corect, intregul organism are de suferit.

Rinichii produc hormoni, filtreaza sangele, absorb minerale, produc urina si mentin un echilibru sanatos intre aciditatea si alcalinitatea din organism.

Simptome comune care indica probleme renale

- modificarea culorii si a cantitatii de urina;
- ameteli;
- varsaturi;
- anemie;
- probleme de respiratie;
- senzatie de frig;
- oboseala;
- mancarimi ale pielii;
- respiratie urat mirositoare.

Ce determina problemele renale

O serie de obiceiuri sunt menite sa afecteze buna functionare a organismului.

1. Supradoza de medicamente

Consumul anumitor medicamente, precum antiinflamatoarele nesteroidiene care au rolul de a ameliora durerile, poate afecta rinichii, mai ales daca exista deja o sensibilitate la acest nivel. De aceea, e important ca niciodata sa nu se depaseasca doza recomandata.

2. Abuzul de sare

Dietele bogate in sare inseamna un aport ridicat de sodiu in organism. Acesta poate creste tensiunea arteriala si, la randul sau, poate dauna rinichilor. Fiind greu de eliminat, rinichii trebuie sa depuna mult mai mult efort pentru a curata corpul, ceea ce poate duce la imbolnavirea acestora.

3. Consumul de alimente prelucrate

Alimentele procesate sunt surse importante de sodiu si fosfor. Unele studii au aratat ca un consum ridicat de fosfor poate fi daunator pentru rinichi si pentru oase.

4. Consumul insuficient de apa

Una dintre principalele functii ale organismului este de a indeparta deseurile metabolice din organism. In acest fel, numarul globulelor rosii devine echilibrat.

Insa acest lucru nu se poate intampla decat in prezenta apei, pentru ca in lipsa ei rinichii nu functioneaza asa cum trebuie. Consumul ridicat de apa are si rolul de a evita formarea de pietre la rinichi.

5. Lipsa somnului

Un somn bun este foarte important pentru bunastarea organismului si, implicit, a rinichilor. Functia renala este reglata de ciclul somn – stare de veghe.

In timpul somnului, celulele de la nivelul rinichilor se regenereaza, astfel incat sa poate functiona corect si la capacitate maxima in perioada activa.

6. Amanarea urinarii

Mentinerea, prea mult timp, a vezicii urinare pline genereaza probleme renale. Mai exact, leziuni renale.

In plus, bacteriile din urina se multiplica si pot provoca infectii ale tractului urinar sau infectii la rinichi. Mentinerea urinei creste presiunea asupra rinichilor, putand duce la insuficienta renala si la incontinenta.

7. Consumul prea mare de alcool

Toxinele care se gasesc in alcool se acumuleaza in ficat, daunandu-i. Insa un efect negativ au si asupra rinichilor. Cantitatile mari de alcool pot provoca insuficienta renala sau alte boli cronice ale rinichilor.

8. Lipsa de magneziu

Magneziul este un mineral deosebit de important pentru organism. Joaca un rol important in producerea de energie, in sinteza acizilor si proteinelor, relaxeaza musculatura si regleaza metabolismul.

Lipsa magneziului duce la cristalizarea calciului din organism, favorizand astfel aparitia pietrelor la rinichi.