Ce afectiuni amelioreaza apele termale

Apele termale au fost folosite de mii de ani pentru a vindeca afectiuni precum artrita, durerile de articulatii, bolile de piele si arsurile.

Intre timp, s-a descoperit ca numarul afectiunilor care pot fi vindecate cu ajutorul acestora este mult mai mare.

Sunt bogate in saruri minerale, putand fi utilizate atat in cure interne, cat si in cure externe.

Aceste ape se formeaza la adancimi mari, avand temperaturi care trec de 80 de grade Celsius. Insa ajunse la suprafata, apele curative au temperaturi cuprinse intre 36 si 40 de grade Celsius. Cel mai adesea sunt folosite in cure externe.

Amelioreaza reumatismul

Persoanele afectate de reumatism, in special varstnicii, sunt cele care beneficiaza cel mai mult de pe urma apelor termale, caci simptomele se amelioreaza mult.

Totodata, o cura cu apa termala poate imbunatati mobilitatea si poate ajuta la cresterea tonusului muscular.

Kinetoterapia de recuperare in urma unor interventii chirurgicale poate fi practicata intr-un bazin cu ape termale.

Cura interna, de ajutor in boli digestive

Apele termale pot fi folosite si in cure interne. De exemplu, apele termale bicarbonatate si sulfuroase sunt utile celor care sufera de boli digestive, precum gastrita si ulcerul sau constipatia cronica.

De asemenea, afectiunile digestive se pot vindeca in urma curelor interne cu ape termale care contin magneziu.

Terapia cu ape termale este utila si celor care sufera de boli ale rinichilor, de infectii urinare, de afectiuni metabolice si endocrinologice.

Sunt utile si in bolile cardiovasculare, datorita continutului de dioxid de carbon, ajutand mai ales persoanele care au hipertensiune arteriala.

Indicate in afectiuni ginecologice

Curele interne cu apa termala sunt utile si femeilor diagnosticate cu boli ginecologice. Ajuta la vindecare anexitei, dar sunt utile si celor care sufera de disfunctii ovariene. Dau rezultate bune si in cazul infertilitatii.

Durata unei bai termale este, la inceput, de 15 minute, dupa care creste gradual, ajungand pana la maxim 45 de minute. Pentru a avea efect, o cura trebuie sa dureze cel putin doua saptamani.

Utile in afectiunile pielii

Gratie efectului purificator si proprietatilor antioxidante, apele termale sunt ideale pentru cei care au probleme dermatologice.

Daca ai pielea uscata, sensibila sau daca suferi de eczeme, acnee rozacee sau psoriazis, apa termala este ideala pentru tine. Are proprietati antiinflamatoare si calmante, de aceea reduce mancarimea si roseata.

Vestea buna este ca nu trebuie sa mergem de fiecare data in statiunile cu apa termala, caci exista produse cosmetice si de ingrijire pe baza de apa provenita din izvoarele termale.

Aceste produse sunt recomandate dupa o interventie chirurgicala sau dupa un tratament cosmetic, pentru ca ajuta tesuturile pielii sa se vindece mai repede.

Totodata, apa termala ajuta pielea sa se mentina supla si neteda, pentru ca previne deshidratarea si intinereste celulele. Pentru ca au efect antioxidant, apele minerale intarzie imbatranirea prematura a pielii.

In Romania se pot face cure cu ape termale in mai multe statiuni.