Daca ar fi sa realizam o statistica asupra populatiei din Romania vom constata arbitrar ca cel putin 33% din populatie au efectuat o operatie de apendicectomie si/sau o operatie de amigdalectomie.
Aceasta in timp ce, statistic vorbind, in Romania aproximativ 8% din populatie a manifestat apendicita (inflamatia acuta a apendicelui) si aproximativ 8-10% au suferit amigdalite repetate.
Asadar, de ce este generata aceasta diferenta, este doar o masura de preventie si este aceasta chiar atat de indicata, sau este doar o interventie excesiva ce s-a tot practicat si se practica in Romania?
Este mai bine sa prevenim aceste inflamatii prin extractia preventiva sau este mai bine sa nu fie efectuate excesiv?
Amigdalele sau tonsilele reprezinta mase de tesut limfatic ce pot fi localizate la nivelul peretelui lateral al orofaringelui (amigdale palatine) sau pot avea si alte localizari, precum radacina limbii, purtand denumirea de amigdale linguale, amigdale situate la nivelul faringelui, numite vegetatii adenoide.
Amigdalele au rol de "bariera" impotriva infectiilor cu cale de acces in cavitatea bucala, dar intr-o oarecare masura si impotriva infectiilor otice (otite – ale urechii) sau cele cu cale de acces prin fosele nazale.
Tot la nivelul amigdalelor se produc limfocite, ce sunt celule ale sistemului imun implicate in apararea organismului.
Portiunea terminala a sistemului digestiv este reprezentata de intestinul gros care ete format din cec si colon, cu portiunile sale (ascendent, transvers, descent si rect).
Cecul are o prelungire denumita apendice. Apendicele are multiple localizari anatomice, posibile raportat la cec, si anume poate fi latero-cecal, postero-cecal sau antero-cecal.
Localizarea are importanta si in timpul operatiei de apendicectomie, intrucagt conteaza abordul, dar pe de alta parte este important datorita complicatiilor pe care le poate produce in functie de raportul fata de cec.
Rolul apendicelui nu este inca pe deplin inteles la oameni. Iin timp ce la anumite mamifere are un rol in digestie este posibil ca apendicele uman sa fie doar o reminescenta in parcursul nostru evolutiv si sa fi avut un rol mai insemnat la stramosii omului care aveau o digestie si un tip de alimentatie diferit de al nostru.
In prezent, apendicele este practic lipsit de un rol real, deoarece, chiar si dupa rezectia sa, nu s-au observat modificari in parametrii fiziologici sau de homeopatie al omului, astfel ca practic se poate preciza ca o rezectie a sa nu poate afecta in mod semnificativ sanatatea omului.
Simptomele amigdalitei includ febra, durere la inghitire, respiratie urat mirositoare, disfagie (dificultati la inghitire), odinofagie (dureri la inghitire) si inflamatia ganglionilor latero-cervicali.
Totodata, pe hemoleucograma (formula sangelui) se pot evidentia leucocitoza si limfocitoza.
Tratamentul amigalitei este suportiv, reprezentat de hidratare orala si alimentatie cu aport caloric crescut, simptomatic (antipiretice si medicamente pentru ameliorarea durerii la inghitire) si, nu in ultimul rand, in cazul in care vorbim despre o infectie bacteriana, antibiotice.
Daca aceasta infectie nu scade ca si intensitate sau se repeta este posibila luarea in calcul a unei amigdalectomii.
Este precaut ca inainte de efectuarea acestei amigdalectomii, in special la copil, sa fie prescris de catre medic un antibiotic profilactic, in special daca vorbim despre o amigdalita acuta in proces.
Este de asteptat ca procesul acut sa treaca, sau sa fie depasit de catre administrarea de antibiotice inainte de efectuarea interventiei.
In momentul in care au loc infectii repetate ale amigdalelor (mai mult de 3 pe an) sau cand aceste amigdale produc dificultate la respiratie este momentul sa fie luata in calcul o amigdalectomie.
Interventia in sine consta intr-o operatie de scurta durata, de aproximativ jumatate de ora, care va impune anestezie general, iar dupa aceasta extractie este posibil sa apara usoare sangerari (la 2-5 zile dupa interventie) sau inflamatie.
De asemenea, poate aparea si o senzatie de durere sau de arsura in zona interventiei, insa operatia este una care, cel mai adesea, nu va genera complicatii pe termen scurt sau lung.
Inflamatia apendicelui va produce senzatie de inapetenta, este posibila aparitia febrei, iar in cazul in care aceasta se insoteste de frison poate fi vorba de o apendicita in faza acuta, adica un apendice spart care a produs peritonita.
O apendicita in faza complicata va produce pe langa febra, inapetenta, senzatie de greata si chiar varsaturi, dar pe langa aceasta in primul rand va produce dureri destul de puternice in zona flancului drept.
Durerile pot sa se rezume strict la flancul drept, insa pot sa iradieze si sa se indrepte catre membrul inferior adiacent (drept).
Musculatura abdomenului se poate contracta si va produce ceea ce se numeste abdomen de lemn, produs in cazul iritatiei foitei ce captuseste cavitatea peritoneala.
Diagnosticul apendicitei este unul clinic, ce consta in anumite manevre de provocare, insa in stabilirea acestuia pot fi de ajutor si investigatiile imagistice, precum ecografie abdominala si CT-ul.
In caz de apendicita cu simptomatologie completa sau aproape completa si datorita inutilitatii (demonstrata cel putin pana la ora actuala) a apendicelui se va opta cu predilectie pentru o apendicectomie.
In cazul inflamarii acute a apedicelui se prefera apendicectomia, in special pentru a preveni riscul de peritonita.
Asadar, un apendice inflamat va creste in volum si va irita peretii intestinali vecini, dar pe langa aceasta poate ajunge chiar sa se sparga.
Un apendice spart va raspandi infectia inmagazinata care va inflama peritoneul (foita protectoare din cavitatea abdominala) si poate duce pana la complicatii foarte severe ale cecului, dar si ale colonulu,i putand produce obstructia acestuia.
Riscul unei apendicite netratate si cu atat mai mult al unei peritonite este acela de septicemie, adica o infectie generalizata greu de tratat.
Asadar, riscurile in cazul apendicelui comparativ cu cele ale amigdalelor sunt mai mari daca nu se opteaza corect si in mod rapid pentru o interventie de tip apendicectomie.
In cazul astronautilor, anumitor piloti de avion (de la anumite companii aeriene) sau anumitor grupuri de cercetatori care urmeaza a efectua studii in zone in care nu vor avea acces prea usor la facilitati medicale se va putea opta pentru apendicectomie de siguranta.
In aceste cazuri, aceste grupuri profesionale sau sociale sunt supuse la o interventie chirurgicala profilactica.
In cazul amigdalectomiei, este vorba ca aceste forme structurale limfoide au totusi un rol relativ important in prima linie de aparare a sistemului imunitar.
Astfel ca, desi se indeparteaza un organ care poate constitui un focar permanent de infectie, aceasta va permite ulterior ca infectiile sa aiba localizari rapide mult mai profunde, cum ar fi localizari faringiene sau laringiene.
Practic, a fost exclusa prima bariera si anume amigdalele, dar calea ramane deschisa pentru infectii ulterioare la celelalte portiuni ale sistemului respirator.
Vorbim totusi de o operatie chirurgicala si de supunerea organismului la niste modificari operatorii sau anestezice care nu ar trebui luate neaparat in seama decat daca sunt absolut necesare.
In ceea ce priveste apendicele, daca aici nu se poate vorbi de riscul extragerii inutile a unui organ care ar fi putut avea un rol in organism, apendicele este in sine un organ fara rol sau care nu are un rol real in organism.
In schimb, riscul sau complicatiile date de o apendicectomie fara o indicatie medicala reala asupra acestei extrageri este acela ca vorbim totusi despre o interventie chirurgicala in cavitatea abdominala, care este supusa celor doua riscuri (chiar daca foarte mici): riscul chirurgical si riscul anestezic.
Faptul ca actualmente operatia de apendicectomie se poate produce prin interventie laparoscopica reduce mult din riscurile si complicatiile unei operatii realizata in maniera clasica (formare de aderente, recuperare anevoioasa).