Transpiratia excesiva: cauze, implicatii si tratament

Generalitati

Atunci cand glandele sudoripare devin hiperactive si functia lor o depaseste pe aceea de a regla temperatura corpului si de a elimina toxinele prin transpiratie, acestea pot suferi din cauza unei conditii medicale numita hiperhidroza.

Hiperhidroza afecteaza 9% din populatia adulta a Globului, iar majoritatea pacientilor care sufera din cauza ei sunt adolescentii.

Hiperhidroza nu este o maladie contagioasa, insa poate fi una ereditara in anumite cazuri. Aceasta poate fi diagnosticata din punct de vedere medical atunci cand nu poate fi tinuta sub control. Un specialist in endocrinologie o poate depista cu usurinta, urmarind simptomele si reactiile la anumite tratamente.

Cauze

Transpiratia excesiva poate fi favorizata de o serie de factori. Unul dintre acestia sunt chiar oscilatiile hormonale, iar din aceasta cauza ea apare de regula la varsta adolescentei.

Din acelasi motiv, femeile aflate la debutul menopauzei pot, de asemenea, sa sufere din cauza transpiratiei in exces.

Un alt factor care favorizeaza hiperactivitatea glandelor sudoripare este stresul; din cauza anxietatii si a emotiilor puternice, corpul poate reactiona in acest fel si elimina mai multe lichide prin procesul de transpiratie, in astfel de cazuri mai abundent si mai activ decat este normal.

Persoanele obeze sau cele care au probleme de greutate se pot confrunta si ele cu transpiratie excesiva, precum si cele care sufera de diabet zaharat sau de boli cardiovasculare.

In numeroase cazuri s-a demonstrat ca tendinta de a transpira excesiv poate fi chiar si o trasatura de familie, transmisa ereditar; de regula, cei care sufera de hiperhidroza au in familia apropiata cel putin inca un membru care se confrunta cu aceeasi situatie.

Cum ne afecteaza transpiratia excesiva ?

Transpiratia excesiva prezinta, in primul rand, disconfortul senzatiei continue de umezeala a pielii. Indiferent daca este vorba despre zona axilelor, a palmelor sau a talpilor - cele mai afectate zone de catre aceasta conditie - senzatia este una neplacuta, din cauza careia ai putea simti ca igiena ta nu este una corespunzatoare.

In foarte multe cazuri, aceasta poate fi chiar si vizibila prin haine, iar neplacerile sunt cu atat mai mari. In plus, tesaturile se pot deteriora din aceasta cauza, asa ca durata de viata a hainelor persoanelor care sufera de transpiratie abundenta este si ea mai redusa.

In plus, bacteriile intrate in contact cu o piele umeda ii pot genera acesteia mirosuri neplacute. O implicatie foarte importanta, despre care insa vorbeste foarte putina lume, o reprezinta factorul psihologic.

Persoanele care se confrunta cu transpiratia excesiva se simt adesea rusinate de felul in care arata sau miros si simt nevoia sa se izoleze si sa se fereasca de situatiile care implica socializare cu alte persoane. Astfel, transpiratia abundenta poate afecta stima de sine si viata sociala a pacientilor.