Hipoglicemia reprezinta acea conditie a organismului in care concentratia de glucoza din sange este scazuta sub o anumita valoare prag.
In functie de starea clinica a pacientului aceasta valoare poate sa difere; vorbim de hipoglicemie la o persoana sanatoasa cand valoarea glucozei din sange scade sub 60 de mg/dL si vorbim de hipoglicemie in cazul unui diabetic in cazul in care aceasta valoare scade sub 70 de mg/dL.
Este important ca pacientul sa cunoasca semnele si simptomele acestei manifestari pentru a o putea trata la momentul oportun. In cazul in care hipoglicemia persista aceasta poate conduce la o serie de complicatii, unele dintre ele fiind ireversibile.
Din punct de vedere clinic, hipoglicemia se defineste ca totalitatea factorilor care alcatuiesc triada lui Whipple. Acesti factori sunt reprezentati de:
a) semne si simptome;
b) evidentierea clinica a hipoglicemiei;
c) disparitia simptomelor in urma tratamentului adecvat.
A. Semnele si simptomele – acestea se pot subclasa la randul lor in:
1) semne si simptome autonome – transpiratii, tremuraturi, anxietate, palpitatii, nervozitate, etc;
2) semne si simptome neuroglicopenice – acestea apar secundar scaderii concentratiei de glucoza la nivel cerebral. Este cunoscut faptul ca glucoza reprezinta sursa de energie clasata pe primul loc in preferintele celulei nervoase. In cazul in care acest substrat energetic (glucoza) nu mai ajunge in cantitati suficiente la celula nervoasa aceasta din urma incepe sa sufere. Gradul de afectare nervoasa difera in functie de deficitul de glucoza prezent. Afectarile de tip neuroglicopenic sunt de tipul: slabiciunii, somnolentei, scaderea capacitatii de concentrare, senzatia de cap greu, ameteala, confuzie, comportament bizar, etc;
3) semne si simptome neurologice – in cazul in care starea de hipoglicemie persista gradul de afectare al sistemului nervos creste direct proprotional cu durata starii; astfel se ajunge la manifestari neurologice complexe de tipul: instabilitatea corpului, coordonare dificila, vedere dubla, incetosarea vederii, tulburari de vorbire, etc.
4) coma hipoglicemica – o complicatie severa a hipoglicemiei ce se prezinta printr-un debut in plina activitate, individul care pana la un moment dat desfasoara o activitate cade pur si simplu din picioare. Acest debut poate fi precedat, in anumite circumstante, de semne premonitorii. Debutul in somn al comei hipoglicemice se prezinta prin – respiratie zgomotoasa, transpiratii profuze, convulsii, cosmaruri.
Pacientii cu hipoglicemie pot suferi modificari de contractilitate miocardica; in urma acestor modificari apar aritmiile cardiace maligne care pot fi cauza de moarte subita a pacientilor cu valori mici ale glicemiei persistente pe perioade lungi de timp.
B. Evidentierea clinica a hipoglicemiei – se pune in evidenta o data pe baza semnelor si simptomelor si cu ajutorul determinarilor paraclinice a concentratiei glucozei in sange. Determinarea paraclinica a glucozei sanguine (glicemiei) se poate face cu ajutorul unui gluco-test sau prin recoltare de sange si analiza lui la aparate mai sofisticate.
Tehnica gluco-testului – aceasta tehnica necesita utilizarea unui aparat care poate determina glucoza din sange prin analiza unei picaturi de sange recoltata de obicei din indexul (degetul aratator) al pacientului. Cu ajutorul unui ac se inteapa degetul pacientului, care a fost spalat in prealabil cu apa si sapun. Pentru o determinare cat mai corecta a glicemiei este indicat sa nu fi avut contact in prealabil cu suprafete sau substante care ar putea parazita testul (fructe, substante dulci, sucuri); aceste substante pot lasa urme pe degete care interactioneaza cu determinarile aparatului afisand astfel o valoare eronata a glucozei.
Prima picatura de sange rezultata de la nivelul degetului se indeparteaza urmand ca pentru o determinare corecta sa folosim cea de-a doua picatura rezultata, astfel valoarea obtinuta este cat mai apropiata de valoarea corecta. Pragurile pentru a incadra o persoana in hipoglicemie difera in functie de starea clinica a individului; astfel ca, in cazul unei persoane sanatoase din punct de vedere clinic o valoare a glicemiei mai mica de 60mg/dL este pozitiva pentru hipoglicemie, iar in cazul unei persoane diabetice, care urmeaza si tratament in acest sens, o valoare a glicemiei mai mica de 70 mg/dL este pozitiva pentru hipoglicemie.
Este important ca bolnavul sa fie instruit sa isi ia glicemia in momentul in care incepe sa aibe semne si simptome sugestive pentru hipoglicemie deoarece un tratament instaurat in momentul potrivit ii amelioreaza starea chiar pana la disparitia simptomelor. O valoare a glicemiei < 63mg/ dL indeamna pacientul la initializarea tratamentului pentru normalizarea glicemiei. Alterarea functiilor creierului apare la valori ale glicemiei < 50mg/dL.
C. Disparitia simptomelor in urma tratamentului adecvat – Persistenta simptomelor chiar si dupa efectuarea tratamentului este fie un indice al severitatii conditiei, fie ar trebui sa duca cu gandul la o alta cauza a simptomatologiei. De cele mai multe ori insa un tratament corect efectuat inlatura simptomatologia.
In momentul in care glicemia se afla la valori mai mici de 60-80 mg/dL este indicat sa incepem echilibrarea glicemica a organismului. Aceasta se poate face prin ingestia de carbohidrati (glucide), modificarea dozei de insulina (in cazul unui diabetic cu insulinoterapie), amanarea exercitiilor fizice care pot duce la consumarea glucozei sanguine.
Tratamentul hipoglicemiei in cazul unui pacient cu diabet zaharat de tip 1 se face in functie de starea acestuia de constienta. Un pacient constient (orientat temporo-spatial) care se poate trata singur, va ingera glucide cu absorbtie rapida (glucoza, zahar, lichide dulci) in prima faza, ulterior administradu-si glucide cu absorbtie lenta.
In cazul in care un pacient isi pierde starea de constienta (pierde orientarea temporo spatiala) i se vor administra intravenos glucoza de concentratie 33% sau 50 % - 20 – 50 ml si glucagon – in cazul unui adult 1 mg (intravenos sau intramuscular), iar in cazul unui copil 15 micrograme/kilogram-corp (intravenos sau intramuscular).
Tratamentul hipoglicemiei in cazul unui pacient cu diabet zaharat de tip 2
In cazul in care un pacient diabetic (tip 2) care are tratament cu compusi din clasa sulfonilureelor face o criza hipoglicemica schema de tratament este urmatoarea:
- administrarea intravenoasa de glucoza de concentratie 33 % sau 50 % - 20 – 50 ml; sau
- perfuzie cu glucoza de concentratie 10% pana la normalizarea valorilor glicemiei si imbunatatirea starii pacientului; se poate administra si tratament adjuvant cu diazoxid sau octreotid.
Dintre factorii de risc care predispun la aparitia hipoglicemiei cei mai incriminati sunt:
a) Rata de filtrare glomerulara < 60 ml/min/1,73m
b) Varsta
c) Durata diabetului
d) Program neregulat de mese
e) Exercitiu fizic
f) HbA1c < 7%
g) Perioade de post
h) Episoade anterioare de hipoglicemie
i) Hipoglicemie asimptomatica
j) Alcool
k) Tratament cu insulina sau sulfoniluree (ASP)