Particularitatile aparatului locomotor la copil

Introducere

Aparatul locomotor este reprezentat de doua tesuturi ( tesutul osos si tesutul muscular), ambele avand rol in miscare, sustinere si aparare (ex. cutia toracica protejeaza inima plamanii si alte structuri prezente la nivelul toracelui).

Scheletul sau sistemul osos, reprezinta componenta pasiva (ea nu poate genera miscare de una singura) a aparatului locomotor pe cand muschii sau sistemul muscular reprezinta componenta activa – prin contractia muschilor este generata miscarea.

Copilul, spre deosebire de adult, prezinta la nivelul aparatului locomotor anumite particularitati.

Aceste particularitati aduc atat avantaje cat si dezavantaje; dintre avantaje se poate aminti de capacitatea extraordinara de vindecare a unor eventuale fracturi dar si de faptul ca fracturile la copil se produc mult mai greu datorita elasticitatii oaselor, iar dezavantajele sunt reprezentate de generarea unor anomalii in dezvoltarea aparatului locomotor in situatia in care sunt afectate anumite componente particulare ale scheletului copilului.

Principalele particularitati ale sistemului osos la copil

a) Cartilajul de crestere;
b) Periostul;
c) Mecanismele de crestere;
d) Proprietati ale osului la copil.

1. Cartilajul de crestere

Principalul element care face diferenta intre osul de adult si cel de copil este reprezentat de cartilajul de crestere. Prezenta cartilajului de crestere influenteaza considerabil prognosticul fracturilor si principiile de tratament ale acestora.

cartilajCartilajul de crestere este prezent pana la varsta de 20-25 de ani; dupa aceasta varsta se osifica, iar cresterea este oprita.

De retinut este faptul ca pe baza cartilajului de crestere se face cresterea in lungime a osului (osul se lungeste); cresterea in grosime (ingrosarea osului) se face pe baza periostului, acesta fiind o componenta a osului care este asemanatoare unei foite care inveleste, imbraca osul.

Un lucru important cu privire la cartilajul de crestere, este acela ca NU este vizibil pe radiografie; astfel, uneori se poate se poate confunda cu o fractura – lucru care poate determina inceperea unui tratament fara motiv, care poate influenta negativ cresterea.

La randul sau, cartilajul de crestere, poate influenta negativ dezvoltarea scheletului daca este prins de anumite boli sau traiecte de fractura care ii afecteaza integritatea.

Astfel, anumite procese tumorale benigne, maligne ori fracturi pot rupe sau decola (dezlipi) cartilajul de crestere, producand scoaterea acestuia din functie, cu urmari nefavorabile in dezvoltarea membrelor (de ex: piciorul care a suferit traumatismul, in cazul in care a fost prins si cartilajul de crestere, va fi mai mic decat piciorul neafectat in situatia in care nu se initiaza un tratament corespunzator; acelasi lucru este valabil si pentru membrele superioare).

Toate aceste anomalii de dezvoltare sunt rezultatul opririi cresterii in lungime a osului – crestere care se realiza pe baza cartilajului.

2. Periostul

Periostul (peri – periferie; osteum – os;) este o membrana, o foita care dupa cum ii spune si numele se afla la periferia osului. Are rol in cresterea, protejarea si nutritia osului fiind bogat vascularizat. Pe baza periostului are loc cresterea in grosime a osului; Astfel, raportul crestere in lungime / crestere in grosime este echilibrat prin interventia celor doua componente particulare ale osului la copil – cartilajul de crestere si periostul.

Periostul, spre deosebire de cartilajul de crestere, este prezent si dupa varsta de 20-25 de ani, cu diferenta ca, devine mai subtire, iar cresterea in grosime a osului nu se mai realizeaza cu aceeasi intensitate.

La copil, perisotul prezinta urmatoarele particularitati comparativ cu periostul adultului:

1) este mai gros si mai bine vascularizat => fracturile se vor vindeca mult mai bine iar forma osului nu va avea de suferit;
2) prezinta o rezistenta mult mai mare – acest lucru este datorat grosimii periostului;
3) datorita faptului ca este mult mai bine reprezentat, fiind totodata mai bine vascularizat, are un potential mult mai mare de a determina cresterea in grosime a osului;
4) are rezultate mai bune in vindecarea unei fracturi in comparatie cu periostul adultului;
5) influenteaza favorabil reducerea ortopedica ( reducerea ortopedica, reprezinta o etapa din tratamentul fracturilor prin care osul fracturat este readus in pozitia lui anatomica, normala, de catre medicul ortoped).

3. Mecanismele de crestere ale osului

Osul creste prin apozitie osoasa ( asemanator construirii unui zid – rand cu rand, caramida cu caramida ) – depunerea strat cu strat a masei osoase.

In procesul de crestere osoasa se descriu 2 tipuri de cresteri osoase (osificari ), plus o componenta auxiliara, remodelarea osoasa.

1) Osificarea endocondrala – (condral – defineste termenul de cartilaj ) reprezinta cresterea in lungime a osului pe baza cartilajului de crestere;

2) Osificarea de membrana – denumire data cresterii osoase care se realizeaza pe baza periostului – crestere in grosime;

3) Remodelarea osoasa – in timpul procesului de crestere, osul nu isi mentine aceeasi forma; astfel, in functie de etapa de crestere, osul isi modifica forma prin intermediul remodelarii osoase. O alta situatie in care intervine remodelarea osoasa este dupa o fractura – osul trebuie sa revina la forma initiala.

Cu alte cuvinte, activitatea de zi cu zi a individului, intervine, prin solicitari ale aparatului locomotor, in cresterea si dezvoltarea osului, prin intermediul celor trei procese ( osificare endocondrala, osificare de membrana si remodelare osoasa ).

4. Proprietati ale osului la copil

Osul copilului comparativ cu osul adultului prezinta urmatoarele proprietati:

a) este mai poros si mai putin mineralizat – din acest motiv prezinta o rezistenta mai scazuta;

b) este mai bogat in apa (mai hidratat) in comparatie cu osul adultului – din acest motiv prezinta o elasticitate mai mare, astfel, solicitarile traumatice de aceeasi intensitate determina la copii un numar mai redus de fracturi, comparativ cu adultul. De asemenea, prezenta cartilajelor de crestere, joaca rolul de tampon, amortizand intensitatea traumatismului. Nu trebuie uitat insa faptul ca intersectarea acestor cartilaje de catre traiectul focarului de fractura, poate interfera cu procesul de crestere in lungime a osului ajungandu-se la scurtari si deformari de membre.

c) periostul este mai gros si mai bine vascularizat – din acest motiv o fractura se va vindeca mult mai bine, iar osul isi va reveni mult mai repede la functia si aspectul pe care le avea inainte de fractura.

Concluzie

Aparatul locomotor al copilului prezinta anumite particularitati care aduc cu ele o serie de avantaje; cu toate acestea, trebuie retinut si faptul ca afectarea structurilor care confera aceste avantaje pot determina la randul lor si o serie de dezavantaje precum: oprirea dezvoltarii normale a scheletului, afectarea miscarii, aspect deformat al individului, etc.

O conduita corecta in momentul producerii unei fracturi la un copil sau orice acuza a acestuia cu privire la o durere in urma unui accident de joaca care ar putea implica aparatul locomotor, este prezentarea la medicul ortoped in vederea efectuarii testelor necesare pentru a determina componentele afectate si tratamentul corect al acestora.