Legatura dintre tensiunea arteriala, dieta si greutatea corporala

Generalitati

Hipertensiunea (valori ale tensiunii arteriale >140/90mmHg) este o afectiune  des intalnita, care netratata poate duce la complicatii severe. Studiile au aratat ca stilul de viata joaca un rol principal in declansarea, mentinerea si agravarea bolii, iar o dieta sanatoasa si eliminarea surplusului de kilograme sunt masuri importante pentru reducerea tensiunii arteriale.

Profilaxie

Se recomanda eliminarea surplusului de kilograme si o dieta sanatoasa, acestea fiind numite masuri nonfarmacologice, deoarece nu implica medicamente. Alte masuri nonfarmacologice pentru controlul tensiunii arteriale si a riscurilor asociate ei sunt:

- reducerea stresului

- exercitiul fizic regulat, minim 20minute/zi

- stoparea fumatului

- respectarea orelor de somn/odihna.

- hidratare corespunzatoare(minim 2l apa/zi) si consum moderat de sare(<5g sare/zi)

Masurile nonfarmacologice pot imbunatati eficacitatea medicamentelor antihipertensive sau chiar pot permite renuntarea la acestea, aducand in plus si alte beneficii:
- efecte secundare putine sau chiar deloc
- reduc riscul complicatiilor
- pot preveni hipertensiunea arteriala la persoanele cu valori tensionale normal inalte.

Se recomanda consultul medicului de specialitate privind alegerea unui tratament corespunzator al hipertensiunii.
Masurile nonfarmacologice duc la schimbarea stilului de viata, ceea ce este dificil la inceput, dar medicul dumneavoastra poate sa va consilieze pentru a le face mai usor de acceptat si poate sa va urmareasca progresul de-a lungul timpului.

Dieta si tensiunea arteriala

Cercetarile au aratat ca factorii alimentari afecteaza valorile tensiunii arteriale. Schimbarile regimului alimentar incep de obicei dupa evaluarea alimentatiei actuale a unei persoane, a modului de a gati si a modului de alimentatie. Dupa identificarea parametrilor de baza ai regimului alimentar, o persoana poate gasi modalitati pentru schimbarea cantitatii si calitatii dietei. In acest sens, medicul nutritionist are un rol foarte important, iar pe baza istoricului medical si a unei fise de evaluare poate stabli un plan alimentar individualizat, adaptat nevoilor calorice.

Reducerea consumului de sodiu
Sodiul reprezinta 40% din cantitatea de sare consumata la o masa, din acest motiv 3000 mg sare contin 1200 mg de sodiu care este ingredientul nelipsit de la toate felurile de mancare. Majoritatea alimentelor proaspete au un continut scazut de sodiu, el fiind de obicei adaugat in timpul prelucrarii mancarurilor si a bauturilor. De exemplu, un studiu desfasurat in Statele Unite ale Americii in perioada 2011-2022 a relevat un consum aparent de sare de aproximativ 59 de milioane de tone  în anul 2022, insa consumul de sare raportat a fost de aproximativ 49 de milioane de tone de sare , inregistrand o usoara scadere fata de anul precedent.

Sodiul si hipertensiunea. Exista mai multe studii care coreleaza consumul mare de sodiu cu hipertensiunea. De exemplu, hipertensiunea este o boala rara in tarile unde oamenii consuma mai putin de 1000 mg de sodiu pe zi; ea se gaseste cel mai ades in tarile unde oamenii consuma mai mult de 2000 mg de sodiu pe zi. Adolescentii care au avut o dieta saraca in sare pe parcursul copilariei au la varsta adulta tensiunea arteriala mai scazuta. Exista studii care au aratat ca reducand cantitatea de sodiu din alimentatie, are loc o scadere a tensiunii arteriale atat la oamenii cu hipertensiune, cat si la cei a caror tensiune arteriala a atins limitele maxime ale valorilor considerate normale pentru un individ cu o anumita varsta. 

Schimbarea unei diete cu un continut mare de sodiu cu una cu un continut redus, a fost asociata cu o reducere neinsemnata a tensiunii arteriale chiar la persoanele cu tensiunea arteriala normala. De exemplu, atunci cand o persoana cu tensiunea arteriala normala reduce permanent consumul de sodiu de la 4000 mg la 2000 mg pe zi, tensiunea arteriala scade initial cu 2-3 mmHg, iar peste mai multi ani, reducerea poate fi mai mare de 10 mm Hg. Beneficiul acestei reduceri de sodiu poate determina scaderea substantiala a riscului bolilor cardiovasculare.

Beneficiile reducerii cantitatii de sodiu din alimentatie sunt:
- reducerea directa a tensiunii arteriale prin ameliorarea vasoconstrictiei
- consumul de sodiu mai mic poate sa intensifice actiunea medicamentelor antihipertensive si a altor masuri nonfarmacologice
- reducerea riscului de moarte prin atac vascular cerebral sau infarct miocardic
- revenirea la valorile normale ale dimensiunilor cardiace crescute datorita hipertensiunii arteriale
- reducerea riscului aparitiei litiazei renale
- reducerea riscului de aparitie a osteoporozei.

Sensibilitatea la sodiu - Din motive necunoscute, unele persone au oscilatii mai mari ale tensiunii arteriale la modificarea sodiului din dieta, decat altele. Aceasta situatie este numita sensibilitate la sodiu. Sensibilitatea la sodiu este mai evidenta cu inaintarea in varsta si mult mai frecventa la afroamericani, persoanele obeze si la cele care nu au o buna functionare a rinichilor. Evenimentele cardiovasculare, precum infarctul miocardic, sunt mult mai des intalnite la persoanele care au sensibilitate crescuta  la sodiu.

Repere pentru reducerea consumului de sodiu - Mai multe organizatii profesionale medicale au emis unele reguli care sa ajute la reducerea consumului de sodiu. Acestea recomanda ca oamenii cu o tensiune arteriala mare sa nu consume mai mult de 2000 mg de sodiu sau 5 g de sare pe zi. Continutul de sodiu al alimentelor ambalate poate fi determinat cu usurinta citind eticheta produsului. Adesea este dificil sa micsorezi brusc cantitatea de sodiu din alimentatie, dar majoritatea oamenilor au observat ca o renuntare progresiva la sodiu este mai putin sesizabila. Scaderea continutului de sodiu din alimentatie aduce beneficii scaderii tensiunii arteriale vizibile chiar din primele 4 saptamani.


Reducerea consumului de calorii si scaderea in greutate

S-a observat prin cercetari riguroase, ca reducerea greutatii corporale poate scadea tensiunea arteriala chiar fara a se apela la preparate medicamentoase, iar mentinerea acestei greutati obtinute prin dieta poate sa mentina constant scazuta tensiunea arteriala.
La bolnavii cu hipertensiune arteriala se recomanda urmatoarele masuri pentru scaderea greutatii corporale:
- reducerea consumului de paine, fainoase, cartofi
- reducerea consumului de dulciuri rafinate (zahar, prajituri, sucuri)
- reducerea consumului de grasimi animale (slanina, mezeluri grase, uscate, smantana, unt, carne de porc, gasca, rata, oaie)
- cresterea consumului de fructe si legume proaspete
- cresterea efortului fizic, fara a merge la sala (urcarea scarilor la serviciu si acasa, mersul la magazinele din vecinatate fara masina, gimnastica dimineata si seara, practicarea unui sport la sfarsit de saptamana)
- scaderea consumului de alimente dupa ora 17, majoritatea alimentelor fiind consumate la mesele de dimineata si pranz
- evitarea consumului de apa minerala de catre bolnavii cu hipertensiune arteriala, deoarece majoritatea apelor minerale au continut crescut de sodiu.