Copiii hraniti cu mancare din comert pentru bebelusi risca sa devina obezi

Un studiu derulat de Centrul de Control si Prevenire a Bolilor din SUA trage un semnal de alarma important privind siguranta mancarii pentru bebelusi comercializata in supermarketuri.

Gustarile si preparatele pentru copiii mici care se gasesc in comert contin cantitati exagerate de sodiu si zahar, stimuland apetitul bebelusilor si crescandu-le predispozitia la obezitate.

Cercetarea publicata in jurnalul "Pediatrie" a analizat datele preluate de la peste 1000 de sortimente de mancare pentru bebelusi. Oamenii de stiinta au descoperit ca 7 din 10 astfel de produse contin prea multa sare, iar gustarile cu cereale, piureurile si produsele coapte furnizeaza celor mici cantitati exagerate de zahar.

Excesul de sodiu si sare la copiii mai mici de 3 ani creste predispozitia la supraponderalitate si obezitate, avertizeaza specialistii. Parintii sunt sfatuiti de experti sa citeasca atent ingredientele inscrise pe eticheta sortimentelor de mancare pentru bebelusi si sa opteze pentru produsele care contin cele mai mici cantitati de sare sau indulcitori.

Statisticile arata ca aproape 80% dintre copiii cu varste cuprinse intre 1 si 3 ani consuma mai multa sare zilnic, decat limita maxima admisa (1000 mg sodiu/zi).