Modificarile patologice ale unghiilor

Generalitati

Traumatismele unghiale, dar si alte probleme diverse (de natura infectioasa sau dermatologica), ce afecteaza aceste anexe ale pielii (cum sunt considerate unghiile) sunt foarte frecvent intalnite in practica medicala.

Aceasta se datoreaza localizarii unghiilor: cu totii ne-am prins cel putin o data degetele, ne-am taiat sau am constatat ca ni se exfoliaza unghiile. Majoritatea problemelor ce apar la acest nivel, desi sunt dureroase, nu sunt si foarte grave. Doar in situatii rare impun un tratament agresiv. Se pot rezolva cu usurinta si la domiciliu, daca se respecta sfaturile si recomandarile specialistilor.

Unghiile sunt privite, alaturi de par, ca fiind anexele pielii (numite in termeni medicali, fanere). Ele sunt localizate pe fata dorsala a ultimei falange si sunt atasate de derm prin patul unghial. Sunt alcatuite din straturi de keratina (proteina dura ce confera aspectul cornos) ce se afla insa si in piele si in structura firului de par.

Unghiile cresc din radacina (sau matrix), aceasta fiind zona de sub cuticulele de la baza. Unghiile normale au o rata de crestere destul de mica, de 0,1 mm in fiecare zi (dar viteza de crestere depinde de varsta, anotimp, nivel de activitate si factori ereditari).

Unghiile degetelor de la picioare cresc de aproximativ 2 ori mai incet decat cele de la mana. Unghiile de la mana dominanta cresc mai repede; unghiile barbatilor cresc mai incet decat ale femeilor. Cresterea normala unghiilor este afectata pe masura ce organismul imbatraneste sau in sarcina, diverse boli, dezechilibre hormonale, tulburari vasculare ale extremitatilor.

Unghiile, chiar daca sunt anexe, sunt foarte importante, deoarece modificarile de la nivelul lor pot anunta boli cu rasunet sistemic. Unghiile sanatoase sunt de obicei netede, de culoare roz, uniforme, cu lunula alba (aceasta este zona palida de la baza unghiei).

Decolorari si modificari de forma specifice pot semnala diverse boli pulmonare, boli cardiovasculare, renale si hepatice sau diabet zaharat si anemie. Punctele albe si santurile verticale sunt de obicei fara semnificatie patologica grava.

Patologia unghiala care ridica probleme de abordare terapeutica este reprezentata de:
- infectii bacteriene;
- infectii fungice;
- unghii incarnate;
- tumori.

Daca insa unghiile sunt taiate la timp si ingrijite corespunzator se pot evita o serie de probleme.

Cele mai frecvente modificari ale unghiilor includ:
- modificari de consistenta;
- modifcari de pigmentare si colorare;
- modificari de forma si textura;
- alte modificari.

Modificari de consistenta

Exfoliere (onicoschizia) sau distrofia lamelara reprezinta o afectiune caracterizata prin desprinderea de fragmente orizontale de pe suprafata unghiei. Exfolierea este insotita de onicorrexis (apartia unor denivelari longitudinale la suprafata unghiei).

Cele mai frecvente cauze de aparitie ale acestui tip de probleme sunt expunerea mainilor la agresiunea chimicalelor, a unor sapunuri foarte puternice sau la apa dura. De aceea, onicoschizis apare in randul asistentelor, coafezelor, menajerelor.

Exfolierea poate fi cauzata si de anumite lacuri de unghii, produse speciale de ingrijire, solventi, proceduri de manichiura/pedichiura, expuneri profesionale la diverse chimicale (acizi, alcaline, ciment, saruri, solutii zaharoase).

Traumatismele pot fi responsabile de acelasi efect.
Patologiile sistemice adesea incriminate in aparitia cestor manifestari sunt:

- tulburari endocrine;
- tuberculoza;
- malnutritie;
- sindromul Sjogren.

Lichenul plan, psoriazisul si administrarea orala de vitamina A pot fi si ele cauze de oncoschizis.

Problema poate fi prevenita daca pacientii utilizeaza crema de maini si evita in apa dura.

Modifcari de pigmentare si colorare

Leuconichia reprezinta mici pete albicioase care sunt vizibile la suprafata leziunilor minore. Persista de obicei cateva saptamani sau luni si apoi dispar de la sine.

Cianozarea unghiilor - apare in boli cu vasospasm periferic accentuat (boala Raynaud caracterizata prin vasoconstrictie arteriolara), in expunerea la frig, apa rece sau in traumatisme. In urma traumatismelor se acumuleaza subunghial sange extravazat care va conferi unghiei aspectul caracteristic. Pe masura ce leziunile se vindeca se va modifica si coloratia.

Melanomul poate sa modifice coloratia unghiei (violet pana la negru), insa o astfel de localizare este mai rara.

Modificari de forma si textura

Pot sa apara intr-o mare varietate de boli. Unele modificari sunt normale si apar in cadrul procesului de imbatranire al organismului (aparitia unor proeminente la nivel unghial), altele sunt insa patologice: ingrosarea unghiei, faramitarea ei si modificarea culorii sunt caracteristice adultilor cu circulatie deficitara la nivelul extremitatilor.

Unghiile incarnate sunt adesea determinate de taierea incorecta, de incaltaminte stramta sau pot sa apara ca o caracteristica ereditara. Unghia poate sa creasca in grosimea tegumentelor periunghiale, determinand aparitia durerii, tumefactiei, edemului si infectiei. In cazuri rare se poate forma si un abces sub unghie.

Onicolizis reprezinta detasarea spontana a unghiei de pe suprafata patului unghial fie de pe lateral, fie de la capatul distal. Prin ridicarea unor zone se creeaza un spatiu in care se acumuleaza tesuturi debridate alcatuite in principal din keratina ce se descuameaza in mod normal de pe suprafata unghiilor. Daca patrunde si apa sub unghii, bacteriile pot popula zona, determinand aparitia infectiei.

Onicoliza poate sa apara in mai multe afectuni, cum ar fi lichen plan, psoriazis sau diverse tipuri de dermatite (eczeme) dar si boli endocrine (in special tiroidiene), infectii, unele forme de cancer si sarcina. Dintre medicamente cel mai frecvent determina aceasta manifestare ca reactie adversa, chimioterapicele si derivatii de vitamina A. Unele sustante, cum ar fi tetraciclinele, pot interactiona cu radiatiile ultraviolete si pot determina aparitia acestui efect. Trebuie precizat ca dupa ce unghia se desprinde de patul unghial (indiferent de motiv) nu se va reatasa. Unghiile cresc incet (unei unghii de la mana ii trebuie 6 luni, iar uneia de la picioare 18 luni) ca sa se refaca.
Onicomicozele sau infectiile micotice ale unghiilor sunt cauzate de fungi.
Ele reprezinta aproximativ 50% din totalitatea afectiunilor unghiale. In forma lor clasica, micozele se dezvolta initial sub unghie, intre ea si patul unghial, apoi se extind spre regiunea proximala (spre deget), de-a lungul patului unghial spre laturi. De cel mai multe ori aspectul variaza in functie de tipul particular al infectiei sau de localizare.

Infectiile si reactiile alergice sunt complicatii ale unghiilor artificiale.

Infectiile bacteriene - se datoreaza aparitiei unor leziuni traumatice cu solutie de continuitate care reprezinta porti de intrare pentru germeni. Paronichia este de fapt inflamarea regiunii din care pleaca unghia (regiunea proximala a falangei, numita pliu unghial proximal).
Inflamatia poate fi acuta sau cronica (recurenta sau permanenta). Paronichia acuta apare prin solutie de continuitate si se localizeaza mai frecvent pe zonele laterale.

Cel mai frecvente sunt infectiile bacteriene, dar pot fi si virale (herpes). Paronichia cronica apare cel mai adesea la pacientii care stau mult timp cu mainile umede sau se dau cu multa crema. Paronichia cronica apare si in cadrul dermatitei de contact. Infectia bacteriana se pot complica cu infectii fungice, adesea cu Candida.

Hemoragii in aschie sunt leziuni ale vaselor sangvine din patul unghial ce pot determina aparitia unor linii fine rosii-violacei sub unghii.
Aceste hemoragii pot fi casuzate de unele leziuni ce pot fi determinate de anumite medicamente sau apar in cadrul unor boli, in mod caracteristic in endocardita bacteriana. Aceste hemoragii nu necesita un tratament specializat, disparand odata cu procesul care a stat la baza aparitiei lor (tratamentul endocarditei bacteriene).

Hipocratismul unghial se caracterizeaza prin incurbarea unghiei si tumefactia radacinii sale.
Unghia hipocratica se intalneste in boli bronhopulmonare cronice, supuratii pulmonare, in boli cardiace congenitale, dar si in rectocolita ulcerohemoragica sau in cadrul manifestarilor paraneoplazice din cancerul pulmonar.
Anumite persoane au unghii deformate congenital, fara sa asocieze o semnificatie patologica.

Liniile Beau sunt santuri orizontale (transverse) pe suprafata unghiei ce sunt paralele cu lunula. Apar ca urmare a unor procese ce perturba productia de keratina. Pe masura ce unghia creste, liniile dispar.

Cauzele lor sunt multiple: traumatisme sau afectiuni locale ce implica pliul unghial. In functie de durata si severitatea afectiunii initiale se formeaza si liniile (mai adanci, mai numeroase). Daca insa liniile Beau apar la toate unghiile, avand caracteristici asemnatoare, cel mai probabil reflecta o suferinta de crestere ca urmare a unor patologii sistemice (infectii grave, stari febrile, tulburari metabolice, boli inflamatorii).

Alte modificari

Paronichia - inflamatia tegumentelor periunghiale (tegumentele devin edematiate, dureroase si se inrosesc);

Tulburari de crestere cauzate de unelw medicamente: chemoterapice, antimalarice;

Anonichia (absenta completa a unghiei) - apare posttraumatic, in urma unor interventii chirurgicale sau chiar congenital;

Onicogrifoza (unghii incurbate) sunt modificari in urma carora unghiile seamana cu niste gheare. Apar in arsuri, degeraturi (sau alte traumatisme fizice) sau in deprivare cronica de oxigen;

Unghiile modificate din afectiunile dermatologice: eczema, psoriazis, lichen plan, infectii cu virusuri, dezvoltarea unor excrescente unghiale de tipul verucilor, chisturilor. Infectia cu HPV (anumite tulpini virale) poate determina modificari de forma si grosime a unghiei, dar si aparitia verucilor periunghiale;

Modificari caracteristice din infectia HIV, boala Addison sau ischemia arteriala periferica, alopecia areata, si altele.

Tumorile pot sa apara in orice zona a unghiei, iar aspectele sunt diferite, de la modificari de culoare la distructia totala a unghiei. Tumorile unghiale pot fi canceroase sau necanceroase (adesea sunt veruci);

O problema importanta de igiena si patologie medicala o reprezinta ticul de roadere a unghiilor. Este foarte frecvent, mai ales in randul copiilor mici, iar la adulti poate fi semn de anxietate.

Acest obicei are consecinte inestetice (unghiile apar muscate, zgariate), tegumentele din jur sunt inrosite (si pot sa doara), insa si consecinte medicale: pacientii isi pot infecta unghiile cu germeni din cavitatea orala si vice-versa.

Prin leziunile din jurul unghiilor bacteriile pot trece in profunzime, acestea reprezentand adevarate porti de intrare. Afectiunile stomatologice ce apar astfel includ gingivite sau modificari de crestere normala a dintilor.

Simptomatologie

Pacientii sunt sfatuiti sa isi inspecteze unghiile periodic, sa acorde atentie modificarilor ce pot sa apara la acest nivel si sa se prezinte la medic in cazul in care observa ceva neobisnuit. Uneori este vorba de patologie locala, in alte cazuri este vorba de boli sistemice.

In cazul in care problema este de natura traumatica, pacientul poate observa acumulare de sange (cu modificare de culoare in patul unghial).

Poate sa apara durere localizata (intensa sau moderata), tumefactie locala si uneori chiar dificultati la mobilizarea degetului implicat.
In aceasta situatie, pacientii trebuie sa informeze medicul daca au diabet zaharat, ischemie periferica sau se afla in tratament cu antiinflamatoare, chemostatice, deoarece interfera cu evolutia, tratamentul sau chiar cu diagnosticul de certitudine.

Daca exista un obiect strain, manifestarile clinice sunt dominate de durere.
Aceasta este in functie de localizarea si profunzimea obiectului, dar si de natura lui. De cele mai multe ori indepartarea corpului strain determina agravarea durerii.

Unghia incarnata si infectiile unghiale determina aparitia durerii si a semnelor de inflamatie locala: tumefactie, inrosire tegumentara periunghiala, cresterea temperaturii locale. Pot sa apara limfangite sau adenopatii (in statiile locoregionale) - adesea la cot, axila, regiune inghinala, mai ales daca se formeaza o colectie purulenta in zona.

In situatiile complicate, pacientii pot avea si manifestari sistemice, de cel mai multe ori febra (insa doar in cazurile suprainfectate). Modificarile de culoare sunt adesea asimptomatice, pacientii fiind insa sfatuiti sa nu le ignore. O coloratie violacee, rosie, galben-verzui nu este normala, putand fi uneori un semn important de boala sistemica.

De retinut!
Modificarile aparute la nivelul unghiilor, prin semnele si simptomele insotitoare, pot afecta capacitatea pacientului de a prinde obiecte mici, de a realiza miscari fine, de a merge si chiar de a palpa.

Mai rare in cazul copiilor, modificarile apar mai frecvent la adulti si in special la varstnici. Starea unghiilor reflecta si starea de sanatate a organismului - o gama larga de boli avand si modificari unghiale. De aceea, medicii inspecteaza atat de atent unghiile la un examen fizic general (in special internistii).

Tratament la domiciliu

In general, masurile recomandate de specialisti sunt menite sa amelioreze durerea, sa previna infectiile si sa stimuleze vindecarea.

Cele mai eficiente masuri cu efect analgezic includ:

- Aplicarea locala de comprese cu gheata.
Se recomanda evitarea contactului direct intre tegument si gheata, de preferat utilizandu-se un material textil, un prosop. Daca temperatura este prea scazuta, exista riscul de producere al unor leziuni tegumentare ca rezultat al agresiunii termice. O astfel de masura este indicata in special dupa un traumatism.
- Indepartarea partii de unghie care se detaseaza de patul unghial.
Chiar daca pe moment aceasta masura poate intensifica durerea, pe termen mai lung este utila deoarece acea parte de unghie agreseaza nociceptiv zona.

- Drenarea hematoamelor sub sau periunghiale.
Pacientii nu sunt sfatuiti sa realizeze o astfel de procedura la domiciliu, fara supraveghere medicala daca au boli cronice cum ar fi diabetul zaharat, ischemia vasculara periferica sau sunt sub tratament antiinflamator (corticosteroizi) sau chimioterapic, sau daca suspecteaza un traumatism osos (ale ultimelor falange).

Cele mai recomandate medicamente in aceste situatii sunt:

- Acetaminofen (paracetamol) - eficient in reducerea febrei si calmarea durerii.
Nu are efect antiinflamator (sper deosebire de antiinflamatoare) insa nu este la fel de periculos pentru tulburari digestive.

- Antiinflamatoare nesteroidiene au o tripla actiune: antipiretica, analgezica si antiinflamatoare.
Se recomanda administrarea lor in cazul unui tratament mai lung doar alaturi de un protector gastric. Cele mai indicate sunt ibuprofen, naproxen si aspirina.
Principalul avantaj al acestor medicamente este faptul ca se pot elibera fara prescriptie medicala.

Precautii la administrarea automedicatiei
In cazul in care pacientii isi autoadministreaza medicatie analgezica si antiinflamatoare, exista o serie de sfaturi de care ar trebui sa tina cont, cum ar fi:
- sa nu depaseasca doza maxima recomandata de catre producator;
- sa citeasca cu atentie informatile continute in prospect;
- sa evite medicamentele la care au avut reactii alergice in trecut;
- sa consulte medicul cu privire la administrarea acestor medicamente in cazul in care exista contraindicatii;
- femeile insarcinate trebuie sa evite administrarea de antiinflamatoare si sa le inlocuiasca cu acetaminofen;
- sa evite administrarea de aspirina persoanelor sub 20 de ani.

Eficienta tratamentului la domiciliu se apreciaza in functie de evolutia simptomelor. Daca insa apar modificari in intensitate, daca semnele de infectie sunt sugestive, pacientii sunt sfatuiti sa se adreseze medicului in vederea instituirii unui tratament eficient, care sa stopeze procesul patogen.

In general, problemele unghiale ce pot beneficia de tratament la domiciliu sunt:
- unghii incarnate (pentru ameliorarea durerii),
- probleme determinate de aplicarea unghiilor false,
- onicoschizis (exfoliere lamelara a unghiei),
- paronichie (inflamatia tegumentelor periunghiale).

Alte recomandari terapeutice

- Masare mainilor cu crema hidratanta de 2-3 ori pe zi,
- Spalarea corecta a mainilor si curatarea unghiilor cu o periuta speciala pentru indepartarea bacteriilor de pe suprafata si evitarea acumulariii lor subunghial.
- Taierea corecta a unghiilor: acestea se taie drept si apoi se rotunjesc putin la varf si colturi.
- Evitarea indepartarii cuticulelor (taierea lor favorizeaza proliferarea bacteriilor si daca se realizeaza microtraumatisme in momentul manevrelor se poate infecta tegumentul)
- In cazul in care unghiile sunt exagerat de groase se recomanda tinerea lor in apa calda (in care a fost dizolvata sare de masa) pentru 5-10 minute si apoi aplicarea de crema pe baza de uree 10%.

Preventie

Datorita pozititei si rolului lor, unghiile pot fi relativ usor lezate sau implicate in diverse procese patogene.
In continuare sunt prezentate cateva sfaturi utile in prevenirea acestor complicatii si neplaceri:

Prevenirea problemelor comune:
- Se recomanda aplicarea frecventa a unei creme cu proprietati hidratante cu actiune de lunga durata. Daca se indeparteaza prin spalare se recomanda repetarea aplicarii (cremele sunt disponibile si in flacoane mai mici, pentru a putea fi luate in geanta). Se maseaza atent pielea si cuticulele si nu se lasa crema pe maini.
- In timpul unor activitati de tipul gradinaritului, menajului, manipularii detergentilor, solventilor si altor substante chimice se recomanda purtarea manusilor speciale de menaj sau celor de plastic de unica folosinta.
- Cand vine sezonul rece pacientii sunt sfatuiti sa poarte manusi calduroase.
- Taierea scurta a unghiilor (saptamanal daca este cazul) de preferat dupa baie (cand sunt mai moi). Unghiile nu trebuie taiate foarte scurt, insa. Taierea lor trebuie facuta cu o forfecuta foarte bine ascutita sau cu o unghiera. Unghiile scurte si ingrijite sunt mai rar implicate in diverse afectiuni.
- Taierea lunara a unghiilor de la picioare (dupa baie). Se recomanda taierea lor dreapta, iar colturile nu trebuie sa fie lasate ascutite ca sa nu penetreze tegumentul.

Daca pacientul are o boala cronica, de tipul diabetului zaharat, arteriopatiei ischemice periferice sau o afectiune care prin sine sau prin tratamentul sau afecteaza functia imuna a organismului, taiatul unghiilor poate fi problematic. Pacientii aflati in aceasta categorie sunt sfatuiti sa isi intrebe medicul care sunt recomandarile de taiere a unghiilor in cazul lor.

Se recomanda atentie deosebita la taierea unghiilor bebelusilor si copiilor mici. Pacientii nu sunt sfatuiti sa isi taie cuticulele deoarece chiar si cea mai mica si aparent nesemnificativa leziune poate fi poarta de intrare pentru germeni.
Nu se recomanda muscarea unghiilor - este un obicei inestetic, nesanatos si profund neigienic.

Recomandari pentru prevenirea unei infectii fungice

- Mentinerea uscata si curata a picioarelor. Picioarele uscate sunt medii improprii pentru dezvoltarea ciupercilor. Se recomanda aplicarea pudrelor speciale pentru aceasta.
- Purtarea de sosete curate. Daca se murdaresc, se uda sau transpira picioarele se pot schimba sosetele si de 2 ori pe zi.
- Purtarea de incaltaminte comoda care sa nu stranga picioarele, sa nu permita ventilarea si care sa favorizeze supraincalzirea talpii.
- Se recomanda purtarea de slapi la dus (mai ales cand este vorba de dus in spatii publice), la piscina, la strand.

Recomandari pentru prevenirea problemelor cauzate de aplicarea unghiilor false

Anterior aplicarii unghiilor false se poate realiza un test pentru a observa daca pacientul tolereaza sau nu acest procedeu. Se aplica o singura unghie si se asteapta cateva zile pentru a se observa daca apare local roseata, prurit, durere sau eruptie tegumentara, ca manifestari alergice, sau daca unghia se desprinde de patul unghial. Daca tegumentul periunghial apare inrosit sau tumefiat nu se recomanda aplicarea unghiilor false.

Daca o unghie falsa se desprinde de patul unghial, pacientii sunt sfatuiti sa introduca degetul in alcool sanitar pentru minim 15 secunde si apoi sa reataseze unghia. Astfel se va curata zona dintre cele 2 unghii.
Nu se recomanda purtarea unghiilor artificiale mai mult de 3 luni dupa aplicare. Intre aplicari trebuie asteptat nimim 1 luna, pentru ca unghia normala sa aiba timp sa se regenereze.

Pregatirea consultatiei

Pacientii isi pot ajuta medicul sa puna un diagnostic cat mai corect daca pregatesc in prealabil raspunsul la mai multe intrebari ce le pot fi adresate in cursul anamnezei:
- Cand au debutat manifestarile?
- A existat o leziune sau un traumatism la acest nivel?
- Au mai fost astfel de probleme in trecut? Daca da, ce fel de problema, care a fost diagnosticul si cum a fost tratata?
- S-a incercat un tratament acasa? Cu ce rezultat si in ce a constant acesta?
- Au existat factori de ameliorare sau agravare a problemei?
- Exista boli cronice, factori de risc sau tratamente de fond administrate? Ce anume si pentru ce boli.