Alaptarea scade cu 50% riscul de depresie postnatala

Potrivit unui studiu complex intreprins de savantii de la Universitatea din Cambridge, Marea Britanie, alaptarea bebelusilor reduce la jumatate riscul de depresie postnatala a mamicilor.

In conditiile in care 1 din 10 femei sufera de depresie imediat dupa nastere (postpartum), oamenii de stiinta britanici cauta constant masuri si metode eficace de combatere a acestui risc printre proaspetele mamici.

Cel mai nou studiu realizat in acest sens apartine britanicilor si a fost efectuat pe un esantion de aproape 14.000 de proaspete mamici.

Savantii au descoperit ca, pe langa multimea de beneficii pe care le are pentru sanatatea mamelor si a bebelusilor, alaptarea este una dintre cele mai puternice metode de combatere a depresiei postnatale.

Cercetatorii nu au oferit o explicatie stiintifica a modului in care influenteaza alaptarea scaderea riscului de depresie.

Acestia sustin insa ca efectul benefic ar putea fi pus pe seama faptului ca, in timpul hranirii la san a bebelusilor, in corpul mamei se elibereaza cantitati crescute de hormoni ai fericirii, care blocheaza declansarea anxietatii sau a depresiei.