Trebuie sa ne alarmeze o banala raguseala?

Generalitati

Organul vorbirii este laringele. Laringele este un organ tubular, in interiorul caruia se gasesc cele doua corzi vocale. Atunci cand vorbim cele doua corzi vocale sunt lipite perfect intre ele pe toata lungimea lor.

Raguseala, disfonia in termeni medicali, apare atunci cand, din diverse motive corzile vocale nu sunt alipite perfect intre ele.

Cauzele care produc raguseala sunt numeroase, marea lor majoritate fiind afectiuni inflamatorii ale laringelui (laringite) care, corect tratate se vindeca in maxim 7 zile.

Cand trebuie sa ne alarmeze raguseala?

Orice disfonie (raguseala) care persista mai mult de 3 saptamani trebuie sa fie atent investigata. Chiar daca, de cele mai multe ori, cauzele nu sunt grave (noduli vocali, polip de coarda vocala, disfonie hiperfunctionala), o raguseala persistenta poate fi si simptomul de debut al unor afectiuni grave, cum ar fi cancerul de laringe.

Descoperirea incipienta a unui cancer laringian se asociaza, in cele mai multe dintre cazuri cu sanse crescute de vindecare, deoarece cancerul laringian da foarte tarziu in evolutie metastaze la distanta.

Metode de investigare

Un consult ORL este obligatoriu atunci cand disfonia persista mai mult de 3 saptamani. Pentru a examina cu minutiozitate laringele, medicul ORL-ist va efectua o fibroscopie laringiana, metoda de investigare nedureroasa, cu durata de cateva minute, corzile vocale fiind vizualizate cu ajutorul unei optici maritoare, imaginea putand fi proiectata pe un ecran si chiar stocata sub forma unei fotografii. Prin aceasta metoda pot fi depistate majoritatea afectiunilor laringiene.

In anumite situatii, medicul ORL-ist poate solicita si alte forme de investigatii cum ar fi: examen computer tomograf, videostrobosopie sau va recomanda o microlaringoscopie directa suspendata, eventual asociata cu recoltarea unui fragment dintr-o leziune suspecta (biopsie) in vederea efectuarii unui examen anatomopatologic.

Metode de tratament

Metodele de tratament sunt individualizate in functie de patologie. Daca vorbim de afectiuni inflamatorii, se recomanda antiinflamatoare pe cale generala sau locala (aerosoli), mucolitice, antibiotice (in cazuri speciale).

In anumite forme de laringite cronice sau in cazul tumorilor benigne este indicata extirparea leziunilor sunt control microscopic (microchirurgie laringiana).

In cancerul laringian optiunile terapeutice sunt interventii chirurgicale (laringectomii partiale sau totale), radioterapie, eventual chimioterapie. Cu cat cancerul laringian este descoperit intr-o forma mai avansata, cu atat scad atat optiunile terapeutice, cat si sansele de vindecare.

Mesaje de luat acasa

Orice raguseala care persista mai mult de 3 saptamani trebuie rapid si atent investigata, fibroscopia fiind o metoda simpla, rapida si eficienta de explorare a laringelui.
Preventia cancerului de laringe consta in renuntarea la fumat, majoritatea pacientilor cu cancer laringian fiind mari fumatori.

In Centrul Medical Panduri puteti beneficia de procedura de diagnosticare moderna si neinvaziva – video-fibroscopia, realizata cu un fibroscop flexibil Atmos.

Dr. Daniel Mirea, medic primar ORL, doctor in stiinte medicale

Clinica Arcul de Triumf
Adresa: Str. Clucerului nr. 55, sector 1, Bucuresti
Telefon fix: 031.101.30.01
Fax: 031.101.30.03
Mobil: 0742 080 514
http://www.cmpanduri.ro/