Stresul si oboseala

Generalitati

Stresul reprezinta o dimensiune constanta a vietii noastre cotidiene. Ritmul de viata agitat, grijile zilnice, conflictele sau nesiguranta sunt doar cateva dintre cauzele aparitiei stresului.

In societatea actuala oamenii sunt supusi unei solicitari emotionale intense, starea de epuizare si grijile fiind comune multora dintre noi; persoanele supuse unei stari constante de stres sunt predispuse la multe boli, printre cele mai grave situandu-se afectiunile cardiovasculare.

Factori declansatori

Ce este stresant pentru o persoana nu este valabil si pentru alta. Diferenta sta in modul in care fiecare percepe evenimentele si situatiile cu care se confrunta. Specialistii considera ca personalitatea joaca un rol foarte important in perceperea stresului.

Foarte multi factori sociali, biologici, psihologici sau de comportament determina reactia persoanei la stres.

Reactia la stres se instaleaza treptat, atunci cand individul este supus timp indelungat unor conditii de tensiune psihica; de obicei acesta isi revine cand factorul perturbator, situatia stresanta este inlaturata, desi uneori se instaleaza o vulnerabilitate ridicata la anumiti factori de stres.

Cercetatorii de azi considera ca stresul apare ori de cate ori are loc un dezechilibru intre solicitare si posibilitatea de raspuns a organismului.

Stresul cotidian, indatoririle de la serviciu si cele familiale ii storc de puteri pe unii oameni, oboseala fiind semnalul unui consum foarte mare de energie.

Oboseala este o reactie a organismului de readaptare a functiilor sale la conditii stresante. In general, oboseala este un fenomen reversibil; daca este urmata de o perioada de odihna sau de somn, organismul isi reia functiile la parametrii optimi.

Desi nu este o boala, oboseala, in special oboseala mentala, are consecinte pe termen scurt sau lung, cum ar fi diminuarea atentiei, incetinirea perceptiei, diminuarea capacitatii de gandire, scaderea randamentului activitatii intelectuale, dar si fizice.

Rezolvarea acestei probleme nu se afla in vitamine si minerale de sinteza, care se pot procura de la farmacie contra unor sume enorme, cel mai adesea fara nicio eficienta, ci in adoptarea unei atitudini corespunzatoare cand suntem supusi unor situatii stresante, in atentia de a compensa efectele stresului prin odihna adecvata si o alimentatie corect aleasa, sanatoasa, care sa redea pofta de viata si sporul in ceea ce facem.

De asemenea, plantele contribuie la sustinerea organismului.