Este o tulburare a comportamentului alimentar aparuta mai des la femeile tinere anterior sanatoase, care dezvolta o teama aparenta de ingrasare. Bolnavul consuma o cantitate mare de alimente intr-un timp scurt (cateva ore), nu se poate opri din alimentare si nu poate controla ce si cat mananca.
Dupa consumul unei cantitati mari de alimente, persoana in cauza este coplesita de vinovatie si disconfort. Problemele pe termen lung asociate cu acesta boala includ supraponderabilitatea sau obezitatea, precum si anumite complicatii care apar in relatie cu acestea si anume depresia.
Simptomul predominant al bolii este pierderea controlului in legatura cu alimentatia. Bolnavul poate sa manance chiar si cand nu-i este foame sau pana la aparitia senzatiei de disconfort. Deseori, acesta mananca singur, fiind el insusi coplesit de cat de mult mananca. In timp, acesta se ingrasa si apar complicatiile specifice obezitatii asociate.
In ultima editie a Manualului de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mintale (DSM-5), aceasta tulburare a comportamentului alimentar poarta numele de ”Tulburare de alimentatie compulsiva”. Desi denumirile s-au schimbat de-a lungul timpului, caracteristicile au ramas in mare parte aceleasi, iar specialistii in sanatate mintala sunt capabili de a recunoaste aceasta tulburare si de a o trata.
Nu se cunoaste cauza exacta a acestei tulburari de alimentatie. Poate avea o agregare familiala (trasmitere genetica) sau ar putea avea legatura cu mentalitatea familiei asupra aspectului fizic.
Boala este diagnosticata printr-un examen fizic si o anamneza corecta. Sunt importante de asemenea intrebarile legate de sanatatea mentala a subiectului, in special atitudinea acestuia fata de aspectul fizic si tiparele de alimentatie.
Boala apare in adolescenta tarzie sau la adultul tanar si este mai frecventa la femei decat la barbati. Poate afecta pana la 2% din femei.
Aceasta afectiune poate fi declansata de alimentare excesiva, anxietate sau de orice situatie tensionanta, simptomatologie care diminua in momentul alimentatiei.
Un risc crescut il reprezinta:
- subiecti cu parinti supraponderali sau obezi;
- tendinta la perfectionism si nemultumirea in legatura cu propria imagine;
- apartenenta la o cultura care apreciaza silueta.
Grija excesiva asupra aspectului fizic si greutatii corporale, pierderea respectului de sine si depresia sunt specifice unui anumit tip de personalitate ce caracterizeaza acesti bolnavi.
Boala poate fi diagnosticata utilizand criteriile de diagnostic din DSM-5:
1. Episoade alimentare caracterizate prin:
- ingerarea unor cantitati mari de alimente intr-o perioada scurta de timp (de exemplu la fiecare 2 ore);
- pierderea controlului alimentar in timpul fiecarui episod.
2. Cel putin 3 din urmatoarele:
- ingestia rapida, compulsiva a alimentelor;
- supraalimentare pana la aparitia unui disconfort;
- ingerarea unor cantitati mari de alimente, neinsotite neaparat de foame fizica;
- izolare fizica in momentul alimentatiei (jena, rusine fata de anturaj);
- pierderea respectului de sine, depresie, sentiment de vinovatie dupa ingestie.
3. Stres marcat legat de episodul de alimentare compulsiva
4. Episoade de alimentatie excesiva cel putin o data pe saptamana si pentru cel putin 3 luni
5. Episoade de supraalimentatie fara autoinducerea varsaturilor sau a exercitiului fizic excesiv (cum se intampla in cazul bulimiei nervoase).
Boala asociaza perioade de restrictie alimentara asociate cu perioade de exces alimentar. Cateodata perioadele de exces alimentar nu sunt insotite de pauze alimentare. Pana la 33% dintre cei care sunt obezi au aceasta boala. O crestere importanta in greutate apare ca rezultat al acestor excese alimentare cronice, chiar daca acestea sunt insotite si de perioade intermitente de dieta restrictiva.
Depresia, anxietatea sau alte tulburari anxioase apar frecvent asociate acestei tulburari, ceea ce face tratamentul si recuperarea mai dificila.
Exista subiecti care consuma cantitati mici de alimente in prima parte a zilei, ca apoi sa se alimenteze in exces seara; aceasta tulburare poarta numele de sindromul alimentar nocturn.
Boala este diagnosticata in urma anamnezei si a examenului clinic general. Un consult psihiatric poate ajuta la confirmarea diagnosticului mai ales daca pacientul asociaza si o tulburare psihica precum depresia.
Boala este asociata cu obezitatea. Orice medic trebuie sa ia in considerare acest diagnostic la pacientii a caror indice de masa corporala (IMC) releva obezitate.
Tratamentul consta in consiliere psihologica si uneori, administrarea de antidepresive. Este nevoie de o perioada lunga de timp pentru o recuperare completa. Alte simptome, precum depresia, apar frecvent in relatie cu bulimia nervoasa si necesita de asemenea un tratament specific.
Majoritatea pacientiilor care sufera de aceasta tulburare de alimentatie nu cauta un tratament medical. O parte dintre ei intra in programe speciale de scadere a greutatii corporale, dar nu trateaza cauza excesului alimentar. De obicei, un membru al familiei sau un prieten apropiat convinge persoana in cauza sa caute tratament. Negarea, precum si pastrarea secretului asupra bolii sunt frecvent intalnite si boala debuteaza de obicei inainte ca ea sa fie observata de anturaj.
Terapia cognitiv-comportamentala poate controla excesele alimentare si se poate asocia cu consiliere alimentara si eventual, integrarea intr-un program de scadere a greutatii corporale. Se incearca introducerea unei alimentatii echilibrate, precum si un control adecvat al greutatii, dezvoltarea unor obiceiuri alimentare sanatoase poate stopa excesele alimentare.
Terapia de grup poate ameliora episoadele de excese alimentare declansate de stres sau probleme interpersonale.
Terapia familiala poate fi realizata, mai ales daca episoadele de excese alimentare afecteaza relatiile interfamiliale.
Terapia comportamentala poate reduce, de asemenea, episoadele de excese alimentare in relatie cu stresul.
In tratamentul bolii sunt uneori folosite antidepresivele de tip SSRI (Inhibitori Selectivi ai Recaptarii Serotoninei), dar si alte tipuri de antidepresive in cazul in care tratamentul initial nu ofera un raspuns satisfacator. De asemenea, se pot asocia unele substante folosite in tratamentul ADHD precum Lisdexamfetamina. Asociind consilierea cu tratamentul antidepresiv se reduc semnificativ episoadele de excese alimentare.
Se recomanda o atentie speciala in cazul pacientilor care prezinta anxietate exacerbata, atacuri de panica, agitatie, insomnie, impulsivitate, ostilitate sau accese maniacale. Este foarte importanta supravegherea copiilor si adolescentilor in timpul initierii tratamentului antidepresiv, dat fiind faptul ca acestia isi controleaza mai greu comportamentul impulsiv, avand astfel un risc crescut pentru o tentativa de suicid. Nu se recomanda stoparea utilizarii antidepresivelor, ci o monitorizare corecta pe parcursul tratamentului cu acestea si consultul unui specialist in cazul oricarei suspiciuni.
Tratamentul ambulator (la domiciliu)
Printre obiceiurile sanatoase care trebuie continuate acasa, amintim:
- alimentatia regulata - 3 mese si 2 gustari pe zi;
- dieta echilibrata;
- evitarea sedentarismului si desfasurarea unei activitati fizice care sa ajute la pierderea greutatii in exces, dupa o discutie in prealabil cu medicul curant;
- cresterea respectului de sine, intarirea controlului psihic, renuntarea la sentimentul de vinovatie, petrecerea timpului cu persoanele apropiate;
- este foarte important suportul familiei si ca acestia sa cunoasca anumite notiuni despre boala;
- dat fiind faptul ca nu se cunoaste o metoda de a preveni aceasta tulburare de alimentatie este foarte important ca si copiii sa invete sa duca o viata sanatoasa, cu o alimentatie echilibrata si exercitiu fizic regulat.