Problemele intime sunt mai dificil de abordat- pacientele sunt adesea prea jenate pentru a apela la medic si pentru a cere ajutor de specialitate, indiferent cat de delicata, dar si deranjanta este problema cu care se confrunta.
Patologia pelvi-genitala afecteaza femeile de toate varstele, insa in unele decade de varsta se confrunta cu anumite probleme mai frecvent decat in altele.
Acuzele si afectiunile sunt foarte diverse: de la dispareunie (durere la contactul sexual) care apare in special la 20- 30 de ani si pana la sarcini nedorite (care pot sa apara si la 40 de ani).
Se pare ca 1/3 din femei ajung sa fie diagnosticate si tratate pentru o afectiune pelvi-genitala pana la varsta de 60 de ani, insa expertii in domeniu considera ca numarul femeilor care sufera de astfel de probleme este mult mai mare, insa acestea nu se prezinta la medic din diverse motive, in principal datorita rusinii.
In continuare va prezentam cateva din cele mai frecvente patologii din sfera pelvi-genitala in functie de varsta la care apar, alaturi de cateva principii terapeutice uzuale.
Femeile aflate la 20 de ani au mai multe relatii sexuale si mai multi parteneri (comparativ cu femeile mai in varsta).
Acest fapt creste foarte mult riscul de populare microbiana intensa a tegumentelor vulvare, a orificiului de deschidere a vaginului si regiunii perianale. Germenii care contamineaza aceste zone sunt ai pacientei (flora microbiana ce rezida in mod natural in aceste regiuni) si cei adusi de partenerii acesteia.
Bacteriile pot ascensiona de la suprafata tegumentelor prin uretra in vezica urinara si pot declansa infectii de tract urinar.
Vehicularea acestora se face in cursul actului sexual si este favorizata de proximitatea anatomica a orificiului uretral de cel vaginal. Un alt factor ce favorizeaza aparitia acestor infectii (in special la varsta de peste 20 de ani) este frecventa utilizare a prezervativelor ca mod principal de contraceptie. Acestea sunt riscante datorita substanatelor spermicide pe care le au (cum ar fi nonoxinol- 9) si care pot perturba echilibrul florei vaginale normale.
Astfel, se poate crea un mediu propice dezvoltarii unor germeni patogeni (unii chiar agresivi) care pot determina complicatii locale. Infectiile pot fi mai usoare sau mai grave, in functie de germenele implicat, segmentul afectat si imunitatea gazdei.
Infectiile joase sunt uretrite si cistite, in timp ce infectiile de tract urinar superior sunt numite pielonefrite (ele implica si afectarea rinichiului).
Adesea, germenele patogen este E.coli (in peste 90% din infectiile usoare). Factori de risc la aceste femei sunt si coexistenta litiazei urinare, utilizarea diafragmei contraceptive si boli care pot afecta statusul imun (diabet zaharat, infectii HIV, tratament cu imunosupresoare).
Unele femei au infectii de tract urinar recurente, insa specialistii nu au putut identifica pana in prezent cauza acestora- se pare ca au o componenta ereditara, sau sunt legate exclusiv de statusul imun al pacientei.
Pentru a preveni aparitia acestor infectii si pentru a evita suprapopularea bacteriana a zonei pelvi-genitale, specialistii recomanda:
- Urinarea dupa fiecare contact sexual si curatarea zonei din fata spre spate (pentru a nu aduce germeni din regiunea perianala spre vagin si uretra);
-Folosirea lenjeriei intime de bumbac deoarece materialele sintetice mentin umezeala si incalzesc zona, creand astfel un mediu propice inmultirii bacteriilor;
- Consumarea unor cantitati crescute de lichide, pentru o diureza zilnica normala care sa spele bacteriile din uretra de cat mai multe ori.
Bauturile continand antioxidanti (in special proantocianine) sunt foarte eficiente deoarece hidrateaza organsimul in acelasi timp, scazand capacitatea bacteriilor de a adera la epiteliul uretral.
Simptomele frecvente ale infectiilor de tract urinar sunt:
- Disurie (durere sau senzatie de arsura la urinat);
- Poliurie (mictiuni frecvente);
- Durere abdominala, stare generala alterata, febra moderata.
Aspectul urinii poate fi sangvinolent, tulbure si poate sa aiba un miros urat.
In cazul in care se suspecteaza o infectie de tract urinar, specialistii recomanda pacientelor sa se prezinte la medicul specialist pentru analize de specialitate si tratament corespunzator. Tratamentul se administreaza de obicei 3-7 zile (in cazul pacientelor care nu au si alte probleme de sanatate asociate) si se face cu antibioticul la care germenele este sensibil.
Dispareunia este o acuza mult mai freceventa decat se crede si este o senzatie cu care se confrunta aproape toate femeile cel putin o data.
Specialistii definesc dispareunia ca fiind durerea cu localizare genitala, persistenta sau recurenta, care apare inainte, in timpul sau dupa actul sexual si care determina un disconfort psihic si fizic pacientei. Dispareunia apare la orice varsta iar acuzele acesteia sunt foarte variate.
Cele mai frecvente sunt:
- Stimulare sexuala insuficienta (lubrefiere putina)
- Instalarea menopauzei (perioada de perimenopauza)
- Perioada de alaptare sau postpartum imediat
- Fibroza cu localizare genitala
- Administrarea diverselor medicamente, in special antihistaminice, antidepresive, sedativ hipnotice, antihipertensive, unele anticonceptionale orale
- Inflamatii si infectii, leziuni traumatice, iritatii, malformatii congenitale
- Vaginism: spasm involuntar al musculaturii peretelui vaginal (poate ingreuna foarte mult penetrarea)
- Vestibulita (situatie caracterizata prin senzatia de arsura cu localizare perivestibulara- in jurul orificiului de deschidere a vaginului)Daca durerea apare la penetrarea profunda cauzele sunt mai variate si durerea poate fi resimtita mai intens sau mai putin intens in functie de pozitie.
Adesea sunt incriminate:
- Boli locale: endometrioza, boala inflamatorie pelvina, prolaps uterin, uter retrovertit, fibroza uterina, chisturi ovariene
- Infectii ale cervixului, uterului sau tubelor uterine
- Cicatrici postchirugicale si medicamente, inclusiv postchimioterapice si postradioterapie.
In unele cazuri durerea trece de la sine, fara a necesita un tratament special. Daca insa aceasta persista si are localizare vulvara, poate fi semn de vulvodinie.
Vulvodinia este o boala ce afecteaza 1 din 6 femei.
Specialistii nu au determinat deocamdata cauza exacta a bolii si, ca urmare, nu exista nici un tratament curativ pentru aceasta, doar tratament simptomatic.
Cele mai utilizate medicamente sunt:
- anticonvulsivante,
- antidepresive,
- anestezice locale.
Pacientele care acuza dureri permanente pot beneficia de o terapie specifica pe baza de exercitii fizice regulate care includ masaj al musculaturii din jurul vaginei si exercitii asemanatoare celor de intarire a planseului pelvin.
Alte tratamente includ :
- Terapia estrogenica (in special in cazul pacientelor in perimenopauza)
- Tratamentul cauzei de baza
- Terapie de desensibilizare (cuprinde exercitii de relaxare care pot scadea durerea).
Daca insa nu se poate identifica o cauza fizica de aparitie a dispareuniei, se recomanda apelarea la ajutorul unui sexolog.
Dispareunia nu are exclusiv cauze fizice care pot fi obiectivate, ci si cauze psihologice. Emotiile si sentimentele sunt foarte strans legate de actul sexual si pot fi cauza de aparitie a durerii somatice. Adesea este vorba de depresie, anxietate, teama de intimitate, complexe fizice sau probleme in relatia cu partenerul.
Daca dispareunia exista de foarte mult timp, exista posibiliatea ca pacienta sa asocieze actul sexual unor senzatii neplacute si sa il evite. Lipsa comunicarii cu partenerul poate fi un alt obstacol in calea unor experiente sexuale placute. Un specialist poate ajuta cuplul sa determine natura problemelor si ii poate orienta pe parteneri catre o solutie optima care sa puna capat unor experiente dezagreabile.
Incontinenta este un simptom foarte jenant care poate sa apara ori de cate ori creste presiunea intraabdominala (la pacientele cu anomalii de tonicitatea a sfincterului vezical): la stanut, tuse, ras, exercitii fizice intense.
Incontinenta urinara (scurgerea involuntara a unei cantitati minime de urina) afecteaza foarte mult calitatea vietii pacientei si poate pune femeile in situatii stanjenitoare.
Incontinenta poate fi:
- de efort,
- functionala,
- prin prea plin sau structurala.
Indiferent de tipul ei, felul in care este resimtita este acelasi: pacienta are scurgeri de urina. Se pare ca este 30% din femeile din Statele Unite cu varsta intre 25- 44 de ani au cel putin un episod de incontinenta pe saptamana.
Un factor de risc (dar si agent etiologic) foarte imporatant este sarcina, deoarece afecteaza foarte mult musculatura pelvina (care asigura sustinere uretrei).
Ca urmare, varsta de aparitie a insuficientei urinare este in multe cazuri 25- 30 de ani. Pentru ca musculatura pelvina sa isi recapete tonicitatea normala (si pentru ca insuficienta sa se amelioreze si sa dispara) este necesar un interval de 6 luni (sau chiar mai mult) dupa nastere pe cai naturale. Pacientele pot stimula procesul de vindecare prin practicare regulata a exercitiilor Kegel (de intarire a planseului pelvin).
Specialistii recomanda efectuare a 10- 25 de exercitii in fiecare dimineata (chiar in timpul periajului dentar matinal).
Exercitiile sunt mult mai eficiente daca se efectueaza in pozitie verticala (pacienta sa fie in ortostatism) decat orizontala (clinostatism). Se pare ca exercitiile Kegel sunt foarte eficiente in cazul pacientelor sub 60 de ani, in special daca sunt efectuate pentru minim 6 saptamani.
Exista si o serie de recomandari igieno-dietetice care s-au dovedit a fi foarte utile in cazul pacientelor cu incontinenta:
- Reducerea consumului zilnic de cafea, ciocolata, bauturi acide, alimente condimentate, lactate, fructe acide (cu ar fi citricele, ananasul). Acestea pot irita foarte mult vezica si agraveaza de cele mai multe ori incontinenta.
- Tratamentul medicamentos al incontinentei include administrarea de imipramina (in special in incontinenta prin prea plin), pseudoefedrina, duloxentina (in incontinent de efort), propantelina.
Bolile cu transmitere sexuala pot sa apara la orice varsta, insa femeile tinere (20- 30 de ani) sunt cele mai expuse, datorita faptului ca la aceasta varsta exista tendinta de a avea parteneri sexuali multipli. Cele mai frecvente boli cu transmitere sexuala sunt gonoreea si chlamydia.
Gonoreea este determinata de Neisseria gonorrhoeae si are o perioada de incubatie de 15- 30 de zile de la contactul infectant. Aproximativ 50- 60% din paciente sunt asimptomatice. Pacientele la care se manifesta boala acuza scurgeri vaginale, disurie (mictiuni dificile), sangerari intermenstruale sau sangerari dupa contactul sexual. Pacintele pot avea si uretrita- iar combinatia de uretrita cu cervicita este inalta sugestiva pentru diagnosticul infectiei.
Chlamydia este cauzata de Chlamydia trachomatis. Poate fi asimptomatica la 50 -70% din paciente. Cand insa este clinic manifesta, se caracterizeaza prin dureri abdominale, dispareunie, febra, dureri la urinat, scurgeri purulente genitale. Infectia silentioasa poate duce in timp la aparitia bolii inflamatorii pelvine (care afecteaz uterul, trompele uterine si ovarele). Boala poate determina aparitia unor cicatrici sau inflamatii cronice care se complica de multe ori cu sterilitate sau sarcini ectopice.
Aceste infectii sunt tratate cu antibiotice iar prognosticul este foarte bun. Tratamentul trebuie aplicat si partenerilor pentru a se asigura vindecarea.
Alte boli cu transmitere sexuala care pot sa apara sunt:
- Infectia cu HPV: virusul HPV (Human Papilloma Virus) este foarte frecvent implicat in infectii transmise sexual. Aproximativ 50% din populatia activa sexual va contacta virusul la un moment dat, si 80% din femei il vor contacta pana la varsta de 50 de ani. In majoritatea cazurilor virusul este indepartat sau inactivat de catre organismul imunocompetent si pacienta nici nu este constienta ca are infectia. Pana in prezent s-au identificat peste 100 de tulpini de HPV care determina aparitia condiloamelor genitale si extragenitale si dintre acestea, 10 sunt incriminate in aparitia cancerului de col.
Medicul ginecolog poate detecta HPV la efectuarea unui test Papanicolau, deci pacientele trebuie sa fie precaute si sa isi faca aceasta examinare regulat. Daca determinarea este pozitiva, va trebui sa se realizeze investigatii pentru stabilirea existentei unor eventuale modificari (daca exista sau nu celule cu modificari precanceroase la nivelul colului). In prezent exista si vaccinuri anti HPV.
Reprezinta o tumora benigna care se dezvolta din straturile musculare ale peretelui uterin. Este de cele mai multe asimptomatic, insa la aproximativ 25% din femeile caucaziene si 60% din femeile de culoare determina o simptomatologie adesea zgomotoasa.
Cele mai importante simptome sunt reprezentate de:
- metroragii,
- dispareunie,
- poliurie (datorita actiunii compresive a fibromului pe vezica urinara),
- disconfort abdominal,
- balonare,
- dureri de spate.
Daca apare la pacientele tinere poate pune probleme deoarece este asociat cu aparitia infertilitatii. Mecanismele de aparitie a acesteia sunt in principal modificarile anatomice uterine precum si secretia unor substante care previn implantarea embrionului.
Fibroamele sunt de fapt noduli de consistenta solida cu aspect, forma si dimensiuni diferite (pot ajunge la diametre impresionante si pot fi simtite chiar si de pacienta, daca isi palpeaza zona abdominala inferioara). Ele sunt formatiuni sensibile la actiunea estrogenilor (pentru care au foarte multi receptori). Ca urmare, pot creste rapid in dimensiuni in cursul sarcinii si au tendinta la regresie dupa instalarea menopauzei (ca urmare a scaderii nivelului de estrogeni).
Fibromul poate fi detectat la examinarile abdonimale de rutina, la investigarea imagistica (in principal ecografica) a pelvisului si la examinarile ginecologice ale pacientei. Majoritatea pacientelor nu necesita tratament, insa daca fibromul este de dimensiuni foarte mari si determina complicatii, se recomanda instituirea sa.
Tratamentul poate fi medicamentos (administrare de anticonceptionale orale- sunt utilizate in principal anticonceptionale pe baza de progesteron) sau chirugical: ablatie endometriala si inlaturarea fibromului.
Fibromul poate fi scos prin histerectomie (procedura in care intregul uter este indepartat) sau miomectomie (in care se scoate doar fibromul). O alta procedura este embolizarea arterei uterine- sub control radioimagistic sunt emboliate ambele artere uterine ceea ce sisteaza vascularizatia fibromului.
Rezultatele sunt scaderea in dimensiuni a fibromului si a uterului, cu ameliorarea ulterioara a simptomatologiei.
Aceasta metoda este insa foarte putin utilizata in prezent deoarece asociaza numeroase complicatii:
- infectii,
- pierderea functiei ovariene,
- dureri,
- histerectomie.
Endometrioza este o problema frecventa (aproximativ 1 din 10 femei se confrunta cu aceasta) si consta de fapt in existenta de celule endometriale in zone din afara cavitatii uterine (ovar, tube sau chiar intestin).
Celulele continua sa fie sub influenta hormonala (estrogenica) si raspund in mod similar celulelor din uter la stimularile endocrine. Endometrioza se manifesta in special in perioada reproductiva, iar simptomatologia depinde foarte mult de locul exact de plasare al celulelor si de evolutia ciclului menstrual.
Varsta medie de diagnosticare este de 27 de ani (cu toate ca se poate observa si la adolescente sau la femei trecute de 30- 40 de ani). Dupa instalarea menopauzei afectiunea este mai rar intalnita datorita scaderii stimularii estrogenilor care determina o ameliorare a simptomelor.
Simptomele cele mai frecvente sunt:
- dureri abdominale premenstruale,
- tulburari ale ciclului menstrual,
- infertilitate (aproximativ 1/3 din femeile infertile au endometrioza),
- dismenoree,
- dureri pelvine cronice,
- dispareunie,
- disurie.
Endometrioza se poate complica adesea cu:
- chisturi pelvine,
- rupturi chistice,
- aderente si bride intestinale,
- obstructie intestinala si chiar peritonita ca rezultat al perforarii intestinale.
Tratamentul este medicamentos sau chirurgical (in functie de nevoile pacientei - daca doreste sau nu sa aibe copii).
Tratamentul medicamentos include administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene (care reduc durerea si fluxul menstrual), administrare de anticonceptionale orale pe baza de progesteron (acestea contrabalanseaza actiunile estrogeniloe si inhiba dezvltarea endometrului).
Se recomanda administrarea anticonceptionalelor orale o perioada ce variaza intre 3 luni si 9 luni pentru aparitia unor ameliorari vizibile.
Tratamentul chirurgical se adreseaza pacientelor cu simptomatologie severa, greu de controlat altfel si consta in indepartarea celulelor ectopice. Metoda este laparoscopica iar incizia efectuata este de foarte mici dimensiuni.
Perimenopauza este perioada de tranzitie catre menopauza.
In aceasta perioada productia majoritatii hormonilor care influenteaza functia reproducatoare (estrogeni, progesteron) scade si devine foarte neregulata. Fertilitatea scade si ea, insa nu ajunge la 0. Durata ei variaza foarte mult si poate ajunge chiar si la 10 ani. Varsta medie de instalare este intre 47 si 52 de ani, insa in unele cazuri apare chiar de la 35 de ani (in special daca pacienta are boli cardiace).
Semnele de instalare a perimenopauzei includ:
- bufeuri,
- scaderea libidoului,
- tulburari de dispozitie.
Modificarile fizice pe care le sufera femeile in aceasta perioada se datoreaza direct fluctuatiilor hormonale. Majoritatea femeilor se ingrasa, in special in zona abdominala inferioara, fesier si pe coapse.
Perimenopauza este o perioada foarte dificila insa exista tratamente care pot ameliora aceste simptome.
Utile in tratament sunt considerate a fi anticonceptionalele orale (ele pot reduce transpiratiile nocturne si tulburarile menstruale). Acestea sunt utile si pentru scopul lor anticonceptional deoarece in perioada de perimenopauza femeile inca au ovulatie (indiferent cat de neregulate sunt menstruatiile lor).
Aproximativ 4 din 10 sarcini aparute la femeile trecute de 40 de ani sunt neplanificate, deci administrarea de anticonceptionale are dublu efect. Alte tratamente medicamentoase eficiente sunt terapiile de inlocuire (sau substitutie) hormonala. Studii recente au evidentiat faptul ca suplimentarea cu melatonina (hormon important in reglarea ritmului circadian pentru numeroase functii biologice) amelioreaza foarte mult functia tiroidiana, precum si nivelul gonadotropinelor, si in acelasi timp reface fertilitatea si previne depresia asociata menopauzei.
Modificarile igieno-dietetice sunt si ele importante deoarece pot ameliora semnificativ unele probleme cu care se pot confrunta femeile in aceasta perioada dificila.
Recomandarile specialistilor includ:
- Minim 30 de minute de exercitii fizice in fiecare zi (sunt eficiente in reducerea anxietatii si transpiratiilor nocturne)
- Consumul peparatelor din peste, a alunelor si a altor alimente si produse bogate in acizi grasi omega 3. Consumate regulat, aceste produse amelioreaza tonusul psihic.
- Experimentarea unor tehnici noi care sa stimuleze apetitul sexual si sa mareasca senzualitatea experientei in sine.
Candidoza este o infectie fungica determinata de Candida albicans.
Este o micoza foarte frecventa la femeile de toate varstele- aproximativ 75% din femei au cel putin un episod de candidoza genitala de-a lungul vietii. Aceasta apare in momentul in care flora vaginala este exacerbata. Candida populeaza in mod normal aceasta zona iar in momentul in care organismul trece prin perioade stressante, de imunodepresie, de lipsa cronica de somn sau daca pacienta ia anticonceptionale orale, antibiotice sau este insarcinata, Candida se dezvolta excesiv si incepe sa determine anumite simptome mai mult sau mai putin specifice.
Cele mai frecvente simptome sunt:
- prurit genital,
- senzatia de arsura,
- dureri genitale,
- iritatie a vulvei si vaginului,
- secretie vaginala abundenta,
- disurie.
In cazul in care pacientele au simptomatologie sugestiva pentru o infectie genitala, sunt sfatuite sa se prezinte la medic pentru efectuarea unor analize speciale care pot obiectiva infectia si care pot stabili si tratamentul eficient. Antifungigrama poate determina cu exactitate la ce tip de fungicide este sensibila tulpina infectioasa in fiecare caz.
Infectia poate fi trata cu antifungice care se administreza si fara prescriptie medicala, insa acest lucur nu este recomandat deoarece in multe cazuri nu este vorba de o candidoza ci de o infectie bacteriana (iar tratamentul antifungic este ineficient). Se pare ca 2/3 din femeile care se autotrateaza pentru candidoza nu au de fapt aceasta micoza. Totusi, daca pacientele iau fungicide si infectia nu dispare intr-o saptamana sau este recurenta, se recomanda consultul medical de specialitate.
Vaginozele bacteriene sunt de fapt cele mai frecvente tipuri de infectii ale vaginului (vaginite).
Apar ca urmare a perturbarii echilibrului normal al florei vaginale bacteriene si trebuie intotdeauna diferentiate de candidoze sau de infectia cu Trichomonas vaginalis (trichomoniaze).
Simptomele sunt foarte similare celor din candidoza (insa mult mai estompate) si constau in:
- secretie vaginala anormala (in special dupa actul sexual) ce are un miros particular (asemanator celui de peste),
- prurit si usturimi,
- in unele cazuri pot sa apara si crampe abdominale.
Cauze
Deocamdata specialistii nu au stabilit cu precizie care este motivul de aparitie al dezechilibrului patogen intial, insa au observat ca apare cu predilectie la femeile cu varste intre 20- 30 de ani, active sexual si care au parteneri multipli. Se pare ca un factor de risc in perturbarea florei sunt dusurile foarte calde si utilizarea sapunurilor comerciale. Vaginoza bacteriana nu este in sine o boala cu transmitere sexuala, insa daca este ignorata si nu este tratata, exista pericolul de favorizare a aparitie acestora sau infectiilor tractului urinar.
Tratament
Pacientele sunt sfatuite sa se adreseze medicului daca suspecteaza aparitia unei vaginoze pentru a primi un tratament corect care sa vindece infectia.
Vaginoza se trateaza cu antibiotice, cel mai frecvent cu metronidazol sau clindamicina. In ciuda tratamentului, rata recurentelor este foarte mare. In momentul de fata exista cateva produse medicamentoase, ce pot fi eliberate fara prescriptie medicala si care sunt eficiente in tratamentul vaginozelor. Ele fie elimina bacteriile, fie scad pH-ul zonei, fie stimuleaza flora rezidenta sa secrete acid lactic in vagin.
Vaginozele bacteriene reprezinta un factor de risc pentru aparitia bolii inflamatorii pelvine si poate complica evolutia unei sarcini.
Tulburarile ciclului menstrual sunt foarte numeroase si pot semnala o serie de probleme locale (genitale) sau endocrine.
Termenul este foarte vast si include:
- Tulburari de ovulatie: anovulatie (absenta ovulatiei), ovulatie neregulata (oligoovulatie)- mai putinde 8 cicluri pe an.
- Tulburari de durata ale ciclurilor: amenoree (absenta menstruatiei la o femeie aflata la varsta reproductiva), oligomenoree (menstruatii neregulate, adesea cu un interval de peste 35 de zile intre sangerari), metroragia se refera la menstruatii frecvente, menometroragia- menstruatii frecvente si abundente, polimenoree (cicluri menstruale care apar la mai putin de 21 de zile)
- Tulburari ale fluxului menstrual: hipomenoree (sangerari foarte reduse cantitativ), menoragie (sangerari foarte abundennte si prelungite)
- Dismenoree- este termenul care descrie menstruatii insotite de durere intemitenta, cu caracter intens sau difuz si localizare pelvina sau in abdomenul inferior.
Sindromul ovarelor Polichistice
Sangerarile neregulate pot fi un semn important de existenta a sindromului ovarelor polichistice.
Aceasta este o afectiune corelata cu existenta unor niveluri foarte crescute de androgeni. Este diagnosticata la pacientele cu varste intre 20- 30 de ani si apare la 1 an din 10 femei aflate la varsta reproductiva.
Sindromul ovarelor polichistice poate avea si alte semne:
- chisturi ovariene,
- obezitate,
- dezvoltare de par facial (hirsutism),
- acnee, ten gras, seboree,
- depresie,
- alopecie (cu debut pe vertex),
- modificari ale vocii si reprezinta cea mai frecventa cauza de infertilitate la femei.
Cauza de aparitie a sindromului ramane necunoscuta insa este corelata cu rezistenta la insulina, diabet si obezitate. Sindromul ovarelor polichistice constituie un important factor de risc pentru boli cardiace, dislipidemii, hipertensiune arteriala, diabet zaharat tip 2 si chiar cancer endometrial.
Sindromul ovarelor polichistice nu poate fi vindecat, insa poate fi tratat.
De aceea, pacientele care observa modificari ce pot fi sugestive pentru o astfel de afectiune sunt sfatuite sa se prezinte la medic pentru investigarea starii de sanatate.
Diagnosticul se pune dupa ce au fost efectuate o serie de teste, cum ar fi:
- examen ginecologic,
- dozari hormonale,
- ecografie pelvina si dupa ce au fost excluse alte boli care se pot manifesta asemanator (sindromul Cushing, hiperprolactinom, hiperplazie adrenala congenitala, neoplasme hipersecretante de androgeni).
Tratamentul poate include administrarea de anticonceptionale orale (in scopul reglarii frecventei menstrelor si a nivelurilor hormonale) dar si recomandari cu privire la modificarea dietei si a stilului de viata (este important ca pacientele sa isi tina greutatea sub control, deoarece tesutul adipos contine aromataza, enzima capabila sa creasca foarte mult concentratia hormonilor androgeni si estrogeni).
In cazul in care pacientele incearca sa conceapa un copil li se pot administra medicamente ce pot normaliza ovulatia (si au astfel efect profertilizant).
Tulburari menstruale aparute la pacientele peste 40 de ani pot sugera:
- Polipi uterini: determina aparitia unor sangerari importante din punct de vedere cantitativ. Sunt mai frecvente la pacientele intre 40-50 de ani (insa expertii nu au putut explica exact impactul varstei asupra dezvoltarii lor). In cazul in care simptomatologia sunt foarte intensa si afecteaza grav calitatea vietii pacientelor, polipii pot fi indepartati chirurgical.
- Probleme tiroidiene- legatura dintre tiroida si menstruatii neregulate este realizata de hormonii pe care tiroida ii secreta si care pot influenta functionarea ovarelor. Specialistii recomanda ca dupa varsta de 40 de ani femeile sa isi efectueze o data la 5 ani un control tiroidian (functia acesteia se reduce in mod normal o data cu inaintarea in varsta). Tiroida hiperactiva sau tiroida hipoactiva pot fi tratate foarte prompt si eficient cu medicamente adecvate.
Cancerul ovarian apare mai frecvent la femei cu varsta de peste 50 de ani, insa exista foarte multe cazuri cu debut la 40 de ani (sau chiar mai devreme, insa acestea sunt foarte rare).
Simptomele sunt foarte estompate (atat de estompate incat pana de curand specialistii considerau ca acest tip de cancer nu are simptome si semne de alarma decat in stadiile foarte avansate).
Expertii americani au identificat insa urmatoarele simptome ca posibile semnale de avertizare pentru cancerul ovarian:
- balonare,
- durere abdominala si pelvina,
- tulburari de alimentare,
- satietate precoce,
- poliurie.
Daca pacienta prezinta aceste simptome zilnic, pentru minim 3 saptamani, ar trebui sa consulte un medic pentru a fi analizate in amanunt.
Simptomele sunt insa foarte nespecifice si din acest motiv pacientele nu trebuie sa intre in panica, dar nici sa le ignore.
In foarte multe tari, cancerul ovarian reprezinta a cincea cauza de mortalitate prin neoplazii la femei si principala cauza de deces prin cancer ginecologic (deoarece este diagnosticata foarte tarziu ca urmare a lipsei simptomelor). Diagnosticul de cancer ovarian poate fi suspectat inca de la un examen ginecologic anormal ale carui rezultate, corelate cu analize hematologice specifice (antigenul CA- 125) si determinari imagistice, poate forma un diagnostic de suspiciune. Confirmarea poate fi facuta prin biopsia ovariana sau peritoneala.
Trebuie precizat ca riscul de aparitie a cancerului ovarian este mai crescut la pacientele cu rude apropiate care au avut cancer ovarian sau cancer de san.
In aceste situatii (daca exista un istoric familial de astfel de neoplazii) pacientele pot fi testate pentru determinare existentei unor mutatii pe genele BRCA1 si BRCA2. Femeile cu mutatii pe genele BRCA au un risc de 27- 44% de a dezvolta cancer ovarian de-a lungul vietii, comparativ au un risc de mai putin de 2 % al populatiei generale care nu are astfel de mutatii.
Daca pacientele au mutatia, trebuie integrate intr-un program de screening si preventie. Specialistii sunt de parere ca masuri cu caracter preventiv eficiente sunt histerctomia sau administrarea de anticonceptionale orale. Femeile care au luat anticonceptionale, au avut mai multe sarcini si si-au hranit la san nou nascutii, au riscuri mai mici de a dezvolta aceasta boala. Explicatia consta in faptul ca aceste femei au mai putine ovulatii in cursul vietii, iar ovulatiile multiple sunt un factor de risc pentru aparitia neoplaziei. Risc crescut il au femeile cu endometrioza, cele infertile, nulipare si cele care utilizeaza terapie hormonala de substituie in postmenopauza.
Tratamentul cancerului ovarian este complex si difera in functie de stadiul in care este surprins cancerul.
Tratamentul chirugical este suficient in cazul tumorilor foarte bine diferentiate, care sunt localizate strict la ovar. Daca insa tumora este mai agresiva si s-a extins, se impune si chimioterapie.
Prolapsul pelvin este o boala care apare in special in cazul femeilor in varsta. Se caracterizeaza prin alunecarea uterului, rectului, vezicii uterine spre vagin, datorata slabirii mijloacelor de sustinere acestora, in principal a muschilor planseului pelvin.
Factorul declansator este modificarea tonusului muscular al planseului pelvin ce apare de cele mai multe ori postpartum.
Factorii de risc includ:
- obezitate,
- sarcini numeroase,
- tenul deschis (deoarece in cazul femeilor cu ten deschis si par blond natural, colagenul -o proteina ce ajuta la formarea tesutului conjunctiv care solidarizeaza organele interne si fasciculele musuclare - este mai putin rezistent).
Femeile insarcinate si cu varsta de peste 40 de ani si care asociaza si factori de risc, trebuie sa se consulte cu medicul obstetrician cu privire la cea mai eficienta si sigura cale de nastere. In foarte multe cazuri se prefera operatia cezariana.
Femeile care au prolaps se confrunta cu o simptomatologie foarte larga ce include atat simptome fizice (dificultati la urinat, constipatie, dispareunie) cat si simptome psihice (anxietate) si un disconfort general.
Tratamentul prolapsului poate fi chirugical sau nonchirugical- inserarea unui pesar vaginal (un dispozitiv fabricat din plastic care sa poata fi inserat in vagin si care sa tina, impingand efectiv, organele la locul lor initial).
Tratamenul chirugical are ca scop intarirea musculaturii pelvine si fixarea chirugicala a organelor in lojele lor anatomice. Daca prolapsul uterin se repeta (este recurent) cea mai eficienta metoda poate fi histerectomia.