Cum sa pierdeti in greutate cu ajutorul fibrelor

Generalitati

Fibra este o parte componenta a multora dintre plantele pe care le consumam, pe care organismul uman nu o poate digera. Fibrele strabat prin tractul digestiv, fara a oferi organismului nutrienti, dar sunt destul de benefice pentru sanatate.

Fibrele ajuta la reglarea miscarilor intestinale si previn aparitia multor boli. Fibrele ajuta la diminuarea colesterolului, reducand riscul de boli de inima si pot fi utile in preintampinarea cancerului de colon. In plus, fibrele au un rol important in procesul slabirii.

Cum va ajuta fibrele sa slabiti

Daca doriti sa diminuati cantitatea de grasime corporala, trebuie sa stiti ca fibrele va pot fi de folos. Alimentele bogate in fibre nu sunt scumpe si sunt usor de introdus in dieta zilnica. In plus, o dieta bogata in fibre va ajuta nu doar sa slabiti, dar si sa va mentineti sanatatea si sa fiti mai longevivi.

Exista mai multe dovezi care sugereaza ca o dieta bogata in fibre poate ajuta la pierderea in greutate. In urma unor studii recente, cercetatorii au descoperit ca persoanele care au suplimentat aportul de fibre cu cel putin 14 grame pe zi, au consumat cu 10% mai putine calorii decat inainte. In cadrul studiilor, cercetatorii au facut uz de jurnalele alimentare detaliate ale participantilor. Astfel, s-a descoperit ca cei care au slabit si mai apoi au mentinut aceeasi greutate corporala, au fost cei care au mancat alimente care contineau cu 30% mai multe fibre decat restul participantilor.

Fibrele ajuta oamenii sa slabeasca in doua moduri. In primul rand, fibrele dau o senzatie de plenitudine care se instaleaza rapid si astfel se va consuma o cantitate mai mica de alimente la fiecare masa.

In al doilea rand, fibrele incetinesc digestia si mentin senzatia de satisfactie dupa ce au fost consumate si astfel nu se va mai simti nevoia de a apela la gustari intre mesele principale.

Totusi este foarte important sa adaugati fibrele treptat si cu intelepciune in dieta.

Cresterea brusca a consumului de fibre poate cauza flatulenta sau diaree. Incercati urmatoarele sfaturi pentru a introduce fibrele treptat, in dieta dumneavoastra:

Majoritatea femeilor adulte ar trebui sa consume cel putin 25 de grame de fibre pe zi si barbatii 38 de grame pe zi, pentru a se bucura de majoritatea beneficiilor oferite de fibre pentru sanatate. Problema este ca cele mai multe persoane consuma doar jumatate din aceste valori in fiecare zi. Acest lucru se intampla pentru ca multi oameni consuma prea putine legume, fructe, nuci sau seminte. In plus, multi oameni aleg sa urmeze diete drastice si exclusiviste, cand doresc sa reduca din greutatea corporala.