Cauze surprinzatoare ale durerii de cap

Generalitati

Durerea de cap este durerea localizata in orice parte a capului. Aceasta poate fi pulsatila, ascutita sau persistenta. Durerile de cap sunt rezultatul unor interactiuni complexe dintre sistemul nervos, sistemul vascular, precum si a unor modificari ale substantelor chimice din creier.

Durerile de cap pot sa apara brusc sau treptat si pot dura mai putin de o ora sau mai multe zile. Exista mai multe tipuri de dureri de cap, care pot fi insotite si de alte simptome, care variaza ca intensitate si gravitate.

Factori declansatori ai durerilor de cap

- Seful dumneavoastra. Da, seful dumneavoastra va poate da dureri de cap. Orice persoana sau lucru care creste nivelul de stres va poate face mai vulnerabili la dureri de cap sau migrene.

Mecanismul producerii acestor dureri nu este clar si poate implica diferiti factori. Un rol important il poate juca si cresterea sensibilitatii cailor nervoase din creier. Modificarile substantelor chimice de la nivelul creierului pot fi implicate in durerile de cap.

- Schimbarile meteorologice. Atunci cand se modifica temperaturile atmosferice exista probabilitati mai mari sa suferiti de migrene. Fie ca este vorba despre un val de frig sau de caldura, aceste schimbari pot declansa dureri de cap. Zilele foarte calde, cele ploioase sau cele in care presiunea barometrului se modifica, sunt alti factori declansatori ai migrenelor. Pentru a preveni aparitia durerilor de cap purtati ochelari de soare in zilele insorite, incercati sa evitati sa va deshidratati si evitati soarele amiezii.

- Mirosurile puternice. Chiar si mirosurile puternice placute pot provoca migrene. Nu poate fi explicat clar de ce se intampla acest lucru, dar mirosurile pot stimula functia sistemului nervos. Vopselurile, parfumurile si florile sunt principalele surse de mirosuri puternice care pot da dureri de cap.

- Accesoriile pentru par. Daca purtati parul strans ferm intr-o coada, acest lucru poate tensiona tesutul conjunctiv care acopera scalpul si va aparea durerea. Impletiturile, bentitele si palariile stramte pot avea acelasi efect. Daca acestea sunt cauza durerilor dumneavoastra de cap, incercati sa le evitati.

- Exercitiile fizice. Activitatea fizica extenuanta, inclusiv cea sexuala poate duce uneori la dureri de cap. Aceste tipuri de dureri de cap sunt mai frecvent intalnite la persoanele predispuse la migrene.

- Postura incorecta. O postura incorecta va duce la acumularea presiunii la nivelul muschilor capului si ai gatului, suprasolicitarea umerilor, dar si dureri de cap. Puteti avea o pozitie incorecta a corpului atunci cand utilizati un scaun fara suport pentru spate sau chiar atunci cand tineti telefonul intre umar si ureche, in timpul conversatiilor telefonice.

Incercati sa va sprijiniti spatele cat mai corect de spatarul unui scaun, daca va petreceti perioade indelungate la birou, pentru a evita aparitia migrenelor.

- Branza. La unii oameni, consumul de branza - mai ales branza fermentata (branza cu mucegai, cheddar, parmezan, elvetiana) - ar putea fi un factor declansator al migrenelor. Vinovatul ar fi o substanta numita tiramina. Cu cat branza este mai veche, cu atat are un continut mai ridicat de tiramina.

- Vinul rosu. Tiramina se gaseste si in compozitia vinului rosu, dar si a altor bauturi alcoolice. La durerile de cap pot contribui si alte ingrediente continute de vin.

In cazul in care vinul rosu este un factor declansator al durerilor dumneavoastra de cap, dar doriti sa va bucurati de un pahar de vin la ocazii speciale, adresati-va medicului pentru a va recomanda medicamente care sa previna simptomele neplacute.

- Mezeluri. Carnea prelucrata contie deseori tiramina, dar si aditivi alimentari (cum ar fi nitritii) care pot sta la baza durerilor de cap la unele persoane. Durerile de cap cauzate de aditivii alimentari se resimt, de obicei, pe ambele parti ale capului, comparativ cu migrena clasica a carei durere este localizata pe o singura parte a capului.

- Fumatul. Fumatul - atat direct cat si pasiv - este cunoscut pentru faptul ca duce la aparitia durerilor de cap. Din cauza nicotinei, vasele de sange se contracta. Durerile de cap provocate de fumat sunt unilaterale si dureroase si pot implica chiar si simptome la nivelul ochilor si nasului.

- Cafeina. In cazul persoanelor care sunt predispuse la dureri de cap, cafeina intra in categoria bauturilor consumate zilnic. Utilizata cu moderatie, cafeina este deseori benefica si face parte din compozitia multora dintre medicamentele pentru ameliorarea durerilor de cap. Daca beti prea multa cafea pe zi, veti suferi de dureri de cap. In plus, daca sunteti dependenti de cofeina, renuntarea brusca la cafea poate inrautati lucrurile.

- Omiterea meselor zilnice. Senzatia de foame ar putea declansa dureri de cap. Daca sariti peste o masa, capul va incepe sa va doara inainte sa realizati ca va este foame. Problema este lipsa de zahar din sange. Totusi, nu ar trebui sa vindecati durerea de cap cauzata de senzatia de foame cu dulciuri, intrucat in acest mod va avea loc o crestere brusca a glucozei din sange, urmata de scaderea nivelurilor acesteia. O solutie ar fi sa mancati in mod regulat, in fiecare zi.

- Scrasnitul dintilor. Scrasnitul dintilor pe timp de noapte sau bruxismul presupune solicitarea muschilor masticatori si incordarea maxilarului, fapt ce ar putea declansa dureri de cap. Solutia pentru ameliorarea acestei probleme ar fi purtarea unei gutiere pe timp de noapte.

- Lumina puternica. Luminile stralucitoare si orbitoare, mai ales cele care palpaie pot determina aparitia migrenelor, intrucat din cauza acestora creste nivelul anumitor substante chimice care activeaza centrul migrenei.

Pentru a estompa intensitatea luminilor, purtati - in interior si in exterior - ochelari de soare. De asemenea, lentilele polarizate pot reduce efectul de orbire si pot fi benefice. Daca petreceti multe ore in fata calculatorului, reglati luminozitatea acestuia si evitati sursele luminoase fluorescente.