Dieta pentru persoanele cu psoriazis

Generalitati

Psoriazisul este o boala cronica de piele caracterizata prin prezenta unor pete rosii solzoase. Psoriazisul nu este contagios si poate fi localizat oriunde pe corp: coate, genunchi, scalp sau unghii.

Exista mai multi factori care pot declansa aparitia simptomelor. Printre acestia se numara: boli, infectii bacteriene, dezechilibre hormonale, contactul cu substante toxice si dieta necorespunzatoare. Cu toate acestea, cauza exacta a bolii nu este cunoscuta.

Recomandari alimentare pentru tratarea psoriazisului

Persoanele cu psoriazis pot constata ca anumite alimente par sa determine aparitia manifestarilor. Dieta optima pentru psoriazis este cea bazata pe consumul a cat mai multe fructe si legume.

Introduceti in dieta cat mai multi antioxidanti, vitaminele C, E, betacaroten, zinc si seleniu. Antioxidantii au un efect pozitiv asupra pielii, intrucat o protejeaza de stresul oxidativ provocat de radicalii liberi, care au fost asociati cu inflamatia pielii prezenta in psoriazis. Acelasi efect in tratarea psoriazisului il au zincul si seleniul care joaca un rol important in sistemul antioxidant al organismului. Consumati rosii, morcovi, ardei gras, legume verzi si fructe in stare proaspata.

Vitaminele si mineralele continute de alimentele sanatoase contribuie la mentinerea unei stari bune de sanatate, prin reglarea metabolismului, dar si prin cresterea nivelului de energie.

Printre vitaminele si mineralele care ar putea ajuta bolnavii de psoriazis, se numara vitaminele A si D, dar si cele din grupul B. Acidul folic este un nutrient important pentru cei diagnosticati cu psoriazis. Puteti creste aportul de acid folic prin consumul de cereale integrale la micul dejun sau, prin consumul de legume cu frunze verzi, cum ar fi spanacul, broccoli, varza de Bruxelles etc.

Uleiul de peste contine cantitati mari de acizi grasi esentiali Omega 3. Acesta poate imbunatati starea pielii si a unghiilor si va reduce inflamatia celulelor. Surse bune de ulei de peste sunt somonul, macroul, heringul si sardinele.

Grasimile prezente in lactate si carnea grasa de porc sau pui pot provoca inflamatii. O dieta fara astfel de grasimi ajuta la controlul simptomelor psoriazisului, de aceea, daca doriti sa consumati astfel de alimente, optati pentru cele care contin cat mai putine grasimi.

In plus, s-a demonstrat stiintific faptul ca cei care sufera de psoriazis au un risc crescut de a dezvolta boli cardiovasculare. De aceea, o dieta cu mai putine grasimi este benefica si pentru evitarea aparitiei bolilor cardiovasculare.

Legatura dintre psoriazis si intoleranta la gluten nu este pe deplin inteleasa, dar unele cercetari sugereaza ca persoanele care sufera de boala celiaca si care au o sensibilitate ridicata la gluten, pot avea un risc crescut de a manifesta psoriazis. O dieta fara gluten ar putea duce la diminuarea simptomelor de psoriazis.

Unii bolnavi considera ca drojdia de bere joaca un rol important in agravarea psoriazisului. Chiar daca nu exisa suficiente studii pentru a sustine aceasta teorie, puteti exclude partial, un timp, drojdia de bere din regimul dumneavoastra alimentar, pentru a observa daca simptomele conditiei se amelioreaza.