Durerile de san - mastalgia

Generalitati

Durerile de la nivelul sanului sunt o problema obisnuita a femeilor tinere care au inca menstruatie (cicluri menstruale).

Sunt mult mai putin frecvente la femeile in varsta. Durerile pot fi localizate doar la unul dintre sani sau la ambii.

Aceste dureri pot aparea si disparea sau pot dura mai multe saptamani, chiar si luni.

Cauze

Printre cauzele multiple care pot determina dureri sau sensibilitate la acest nivelul se numara:
- modificarile hormonale care apar la menstruatie
- retentia lichidiana (de apa) care apare la menstruatie
- traumatismele sanilor
- graviditatea
- alaptarea
- infectia glandei mamare
- cancerul de san (nu este o cauza frecventa a durerilor de san).

In cazul in care femeile prezinta dureri prelungite la nivelul sanilor sau care apar si dispar, se recomanda consultul unui medic ginecolog.

Investigatii

Medicul va face o anamneza (discutia cu pacientul) amanuntita pentru a depista cauzele si pentru a stabili tratamentul necesar. De asemenea, medicul va face un examen al sanilor, pentru a verifica prezenta sau absenta nodulilor la acest nivel.
In cazul femeilor mai tinere de 35 de ani fara noduli la nivelul sanilor, medicul nu are nici o indoiala aupra diagnosticului si nu necesita alte examinari.
In cazul femeilor peste 35 de ani cu noduli la nivelul sanilor, medicul recomanda efectuarea unei mamografii. Mamografia este un tip special de radiografie la nivelul sanilor.

In cazul prezentei unuia sau mai multor noduli la nivelul sanilor, se recomanda unul sau mai multe dintre urmatoarele teste:
- mamografia
- sonograma sanilor (este un test nedureros, care foloseste unde sonore pentru a reda o imagine a nodulului/nodulilor)
- biopsia de san (se recolteaza o mica cantitate de tesut mamar care este examinata microscopic)

Tratament

Exista mai multe tipuri de tratament pentru durerile de san, depinzand de cauza acestora. Medicul trebuie sa discute aceste posibilitati cu pacienta si sa aleaga un tratament eficient.

Tratamentele posibile pentru durerile de san includ:
- purtarea unui sutien special
- administrarea de Danazol, in cazul durerilor severe
- administrarea de medicamente eliberate si fara prescriptie medicala

Alte tratamente alternative sunt uneori folosite. Cu toate acestea, nu exista nici o dovada ca acestea sunt eficiente.
Printre acestea se numara:
- evitarea alimentelor sau bauturilor care contin cafeina;
- administrarea de vitamina E sau vitamina B6
- administrarea de diuretice (medicamente care elimina apa)

In cele mai multe cazuri, durerile de san dispar de la sine dupa cateva luni.