Dischinezia tardiva este unul dintre efectele adverse musculare, rezultate in urma utilizarii de medicamente antipsihotice, mai ales al haloperidolului, in cazul persoanelor in varsta. Alte categorii de persoane susceptibile sa dezvolte aceasta patologie, in urma tratamentului cu antipsihotice sunt pacientii diagnosticati cu schizofrenie si cei cu sindrom bipolar.
Alte medicamente antipsihotice, care au ca efect secundar dischinezia tardiva sunt: clorpromazina, flufenazina, proclorperazina, trifluoperazina, metoclopramidul, levodopa (administrat pentru maladia Parkinson), fenobarbitalul si fenitoina (ultimele doua medicamente sunt antiepileptice).
Afectiunea se manifesta la o distanta mai mare de timp de la administrarea de medicamente - poate fi vorba de mai multe luni sau chiar de ani. Alte simptome, cum ar fi agitatia, distonia, tremurul si incetinirea functiei muschilor din corp, pot sa apara la cateva ore, sau zile dupa administrarea unui medicament antipsihotic.
Dischinezia tardiva este in primul rand caracterizata prin miscari aleatorii ale limbii, buzelor sau maxilarului, dar si grimase faciale, miscari ale bratelor, picioarelor, degetelor mainilor, ori chiar leganarea trunchiului sau soldurilor. Conditia poate fi jenanta in public pentru un bolnav. Miscarile dispar in timpul somnului.
Dischinezia tardiva este caracterizata de miscari involuntare repetitive, lipsite de finalitate, cum ar fi:
Ar putea sa apara si miscari necontrolate ale bratelor, picioarelor si corpului.
In esenta, expunerea prelungita la un tratament antipsihotic (necesar pentru multe dintre persoanele cu schizofrenie cronica) este principalul motiv al dischineziei tardive la o persoana. Unii oameni o manifesta mai devreme decat altii.
Factorii de risc care cresc posibilitatile declansarii dischineziei tardive sunt: o durata mai lunga de expunere la medicamentele psihotice (in special la persoanele mai in varsta), varsta mai inaintata, post-menopauza feminina, abuzul de alcool , retardul mintal, diabetul, infectia cu HIV, leziunile traumatice cerebrale.
Mecanismul dischineziei tardive este inca necunoscut, in ciuda cercetarilor ample. Totusi, in general, se considera ca blocarea pe termen lung a receptorilor dopaninei D2 determina o crestere a numarului de receptori D2 in zona striata a creierului (care controleaza coordonarea muschilor). Aceasta reglare prin supracrestere a receptorilor D2 poate provoca, atat contractii musculare spontane si aleatorii, cat si miscari ale intregului corp, in mod special ai muschilor periorali si cei faciali.
Medicii ar trebui sa incerce prevenirea aparitiei bolii prin prescrierea celei mai mici doze eficiente, a acestor medicamente si prin scurtarea timpului tratamentului. Dupa diagnosticul de dischinezie tardiva, scaderea dozelor, sau intreruperea consumului problematic de medicamente poate rezolva problema. Atunci cand conditia se inrautateste, aceasta poate avansa, sau poate continua la nesfarsit. De aceea este foarte importanta obtinerea unui diagnostic precoce.
O serie de medicamente au fost folosite pentru controlarea simptomelor de dischinezie tardiva: clozapina, toxina botulinica, clonazepam, etc. Tratamentul nu are intotdeauna succes.
Dischinezia tardiva este o reactie adversa foarte grava a medicamentelor antipsihotice, fiind o reactie secundara a acestora. In mod ironic medicamentele neuroleptice sunt antagonisti ai dopaminei, ceea ce inseamna ca blocheaza receptorii de dopamina pe celulele nervoase. Totusi, in timp, acest lucru poate determina o reactie de compensare a creierului prin crearea de receptori ai dopaminei, cresterea sensibilitatii acestora si aparitia unor efecte grave secundare.
Bibliografie:
https://www.webmd.com/mental-health/tardive-dyskinesia
https://emedicine.medscape.com/article/1151826-overview
https://my.clevelandclinic.org/health/articles/6125-tardive-dyskinesia
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK448207/
https://medlineplus.gov/ency/article/000685.htm