Remedii ayurvedice pentru hemoroizi

Generalitati

Hemoroizii sunt vene dilatate sau umflate localizate in rect, in zona deschiderii anale. Nu exista o definitie perfecta a hemoroizilor, dar se poate spune ca acestia sunt niste perne de tesut in interiorul canalului anal, care contin vase de sange.

Tesuturile de sprijin ale acestora si zonele invecinate sunt realizate din fibre elastice si muschi. Lungimea canalului anal este de cativa centimetri. Fecalele sunt eliminate din organism in exterior prin rect, iar apoi prin anus - una dintre deschiderile corpului, in conformitate cu Ayurveda.

Ayurveda si digestia

Ayurveda este unul dintre cele mai vechi sisteme medicale din lume - cu o vechime de aproximativ 5000 de ani. Specialistii acestui sistem medical considera ca ayurveda poate vindeca o boala organica prin purificarea corpului, mintii si sufletului, incepand cu sistemul digestiv. Alimentele nedigerate se lipesc de tractul digestiv la fel cum, excesul de colesterol infunda arterele. Consumul gresit de alimente poate duce la probleme de eliminare.

Hemoroizii si constipatia

Atunci cand se afla sub presiune, venele din anus au tendinta sa se intinda, se vor umfla si se vor bomba. Pe masura ce presiunea din rectul inferior creste, venele se umfla mai tare si rezulta hemoroizii. Constipatia este definita ca eliminarea a mai putin de trei scaune pe saptamana. Regimul alimentar nesanatos este cea mai comuna cauza a constipatiei, iar rezultatul il reprezinta incordarea si durerea in timpul incercarii evacuarii fecalelor.

Vata Dosha

Conform credintelor ayurvedice, fiecare persoana are o dosha sau o sursa de energie. Exista trei surse: vata, pitta si kapha. Fiecare isi aduce o contributie asupra caracteristicilor emotionale, fizice si mentale ale unei persoane si influenteaza functii specifice din organism.

Vata dosha este responsabila pentru miscarile intestinale. Pastrand dosha in echilibru, se va asigura o sanatate fizica si psihica buna. Un dezechilibru al vatei va declansa o boala cel mai frecvent, constipatia.

Reechilibrarea Vatei Dosha

Fiecarei dosha ii este specific un anumit regim alimentar care ii permite sa ramana in echilibru. Aceasta asigura starea de bine fizica si psihica. Urmarea unei diete vata ajuta la curatarea sistemului digestiv de ama nedorite, fapt ce va permite o digestie mai buna a alimentelor.

Fenomenele naturale corespunzatoare vatei sunt aerul si iarna. Pentru a restabili echilibrul trebuie sa se consume alimente calde, sa se compenseze consumul celor reci si sa se restabileasca umiditatea din corpul dumneavoastra.

Alimente recomandate

Legumele, printre care varza de Bruxelles, usturoiul, cartofii dulci si rosiile sunt alimentele care au cel mai mare impact asupra corpului in cazul constipatiei si hemorozilor. Va puteti bucura si de anghinare, morcovi, vinete, gulii, ceapa, patrunjel si sfecla.

Printre fructele recomandate se numara smochinele, grapefruitul, strugurii, lamaile, mango, ananasul, piersicile, caisele, afinele, guava, nectarinele. Gatiti cu condimente cum ar fi anason, busuioc, piper negru, nucsoara, scortisoara, chimen, ghimbir, sofran si curcuma. Nucile si semintele cum ar fi migdalele crude, nucile de pin, macul si semintele de floarea soarelui ofera organismului uleiurile necesare.

Indicat ar fi sa mancati carne proaspata de pui si peste de apa sarata, decat alte tipuri de carnuri. Folositi pentru gatit ardei iute, ulei de rapita, ulei de nuca de cocos si ulei de masline. Optati pentru orez si lapte de soia in locul celui de vaca.