Clickmed
programare rapida la medic

Atac de panica si (posibila) deficienta respiratorie raspuns medic

Psihologie si psihoterapie
Intrebare postata de Daniela1996 cu 7 ani in urma

Buna seara!

Acum o saptamana am mers la medicul dentist unde mi s-a efectuat o obturatie cu anestezie, moment in care m-am panicat la gandul ca s-ar putea sa simt durere in timpul lucrarii stomatologice. Pe moment nu am avut nici un simptom si nici macar durere, insa am stat pe tot parcursul lucrarii foarte incordata, alimentandu-mi diverse ganduri negative. Dupa ce am ajuns acasa mi-am dat seama ca m-am panicat foarte tare si de atunci simt sau am impresia ca nu pot respira pe deplin. Trebuie sa casc sau sa trag aer adanc pe gura si simt un sentiment de eliberare. Totusi, si pe nas simt ca aerul patrunde cum trebuie de cateva ori, apoi iarasi intervine deficienta aceasta respiratorie. Sunt momente cand m-am surprins preocupata de materialele scolare sau de internet in care uit de aceasta problema. Imediat cum constientizez acest lucru, ma confrunt din nou cu aceeasi stare. Adorm si mai greu din aceasta cauza, dar nu ma trezesc in timpul somnului, ceea ce inseamna ca totusi in somn respir normal sau cel putin eu asa cred. Mentionez ca am mai avut atacuri de panica, incepand cu anul 2012, cand am lesinat din cauza unei caderi de calciu in timpul menstruatiei. De atunci nu am lesinat, dar aproape lunar, in perioada menstruatiei, ma panichez si ma gandesc ca imi va fi foarte rau, ceea ce se si intampla. Simt ca ametesc, ca nu pot gandi si nu ma controla, motiv pentru care am ajuns de multe ori la spital. Mi s-au facut analize la inima, la cap, la plamani, chiar si analize la sange pentru a verifica daca am vitamine lipsa, iar toate au iesit bine. Inca ma mai confrunt cu problema aceasta devenita deja un ritual, dar nu mai ajung la spital, ci ma controlez, iar in maxim o jumatate de ora ma calmez. De mentionat este ca am mai avut o problema cu respiratia tot pe baza unui atac de panica, acum doi ani, din acelasi motiv. Aproape o saptamana nu am putut respira si nici nu puteam adormi deloc. Cateva date despre mine: am 20 de ani, 52 de kg, 1, 65 cm inaltime, nu consum alcool, tutun, cafea, bauturi acidulate, sunt sedentara, ma sperii foarte repede de orice, am fobii de intuneric, animale, uneori emotiva (in caz de examene de exemplu), alteori foarte dezinvolta(de ex.cand conversez sau vorbesc in fata mai multor persoane). Ce ar trebui sa fac in aceasta situatie? Multumesc!

Raspunde la intrebare!
Raporteaza Raporteaza intrebarea: "Atac de panica si (posibila) deficienta respiratorie"
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez intrebarea pentru:

Spam
Categorie gresita
Abuz

Raspunsuri (6)

Psihoterapeut Roxana Patrascu MPsihoterapeut Roxana Patrascu este un medic autorizat SFM (acum 7 ani)

Buna ziua,

Daniela1996, din relatarile tale inteleg ca esti o persoana mai sensibila si cu un istoric de manifestari anxiose: atacuri de panica, diverse fobii, sindrom menstrual, hiperventilatie – respiratie incorecta, toracica care aparare in tulburarile anxioase.

Din descrierea ta, fizic nu ai nicio problema, esti normoponderala si ai un stil de viata sanatos, ceea ce este foarte bine. Ar fi de preferat sa incepi sa fii mai activa, sa faci din cad in cand sport pentru ca aduce un plus de sanatate atat fizic, cat si psihic.

Cred ca ti-a fost greu in timpul interventiei stomatologice, ti-ai facut tot felul de scenarii negative, ai stat incordata si dupa au continuat simptomele de anxietate. Inteleg ca cel mai tare te-ai speriat de respiratia ingreunata cu care te confrunti frecvent.

Respiratia prea intensa are drept rezultat scaderea nivelului de dioxid de carbon, iar respiratia prea lenta are ca efect cresterea acestuia. Pentru organism este cel mai benefic sa existe un echilibru intre cantitatea de oxigen si dioxid de carbon din sange. In cazul hiperventilatiei, cantitatea de oxigen din sange este mai mare si acest lucru are o serie de consecinte negative:
- Ingustarea anumitor vase de sange – se diminueaza mai ales fluxul de sange spre creier
- Intensificarea aderentei hemoglobinei la oxigen – oxigenul se desprinde mai greu si nu ajunge sa fie utilizat de catre celule.
- In mod paradoxal, chiar daca hiperventilatia presupune un aflux mai mare de oxigen, celulele din anumite zone ale creierului si corpului primesc o cantitate mai mica de sânge si oxigen.
Rezultatele pot fi:
Ameteala;
Stare de confuzie;
Vedere incetosata
Intensificarea ritmului cardiac;
Senzatia de sufocare;
Amorteala si furnicături in extremitati;
Maini reci si umede;
Rigiditate musculara;
Incapacitatea de a respira cu usurinta.

Desi simptomele sunt foarte neplacute, hiperventilatia nu este periculoasa, organismul are mecanisme de protectie eficiente. Atat ca solicita organismul si capaciteatea de concenrare, energia ta se consuma mai repede.

Problemele de anxietate, panica si hiperventilatie pot fi tratate eficient cu ajutorul psihoterapiei cognitiv-comportamentale la cabinet sau online audio-video.
Daniela1996, sedintele de psihoterapie te-ar ajuta, astfel:
- Sa intelegi cauzele si mecanismele prin care se intretin manfestarile anxioase. De obicei, stilul de gandire, convingerile despre noi insine, convingerile despre lume si viata sunt cele care genereaza tulburarile de anxietate.
- Sa inveti si sa exersezi tehnici si metode de autocontrol mental si emotional, care te vor ajuta sa ai un mai bun control asupra gandirii, antrenand-o sa devina mai obiectiva, precum si stari de relaxare, de detensionare si calm.
- Sa dobandesti mai multa energie, sa devii mai performanta si cu incredre mai mare in fortele proprii.
- Sa stii cum sa previi aparitia unor probleme asemanatoare .
Despre eficienta psihoterapiei cognitiv-comportamentale, poti citi accesand acest lik in bara de cautare:
http://www.psihoutil.ro/psihoterapie-cognitiv-si-comportamentala/

De asemenea, accesand urmatoarele link-uri, poti citi despre tratamentul anxietatii, al panicii, despre reglarea respiratiei si despre metodele folosite in dezvoltarea personala:
http://www.psihoutil.ro/psihoterapie-cognitiv-si-comportamentala/anxietate/

http://www.psihoutil.ro/psihoterapie-cognitiv-si-comportamentala/panica/

http://www.psihoutil.ro/psihoterapie-cognitiv-si-comportamentala/tehnica-respiratiei-complete/

http://www.psihoutil.ro/dezvoltare-optimizare-personala/

Sper ca aceste articole din site-ul Psihoutil sa iti fie folositoare. Daca doresti si alte informatii, imi poti scrie aici sau pe mail-ul personal.

O zi frumoasa!

Roxana Pătrașcu psihoterapeut 

Telefon: 0721.349.765

Mail: [email protected]

Website:http://www.psihoutil.ro/
Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Psihoterapeut Roxana Patrascu
2
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Psihoterapeut Roxana Patrascu
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz

Esti medic si vrei sa te promovezi?

Raspunde intrebarilor din grupul Psihologie si psihoterapie.

Inscrie-te aici!
Advertisement
Nicoleta (acum 7 ani)

Bună ziua!
Ma numesc Nicoleta, am 21 de ani și de 3 ani, am niste migrene puternice care imi provoaca un atac de panică. Atacul de panică mi-a apărut după ce acum trei ani am depus un efort major pentru a mă pregăti pentru examenul de bacalaureat. Am fost la psihitaru, am urmat un tratament dar nu m-a ajutat, ba dimpotrivă mi-a înrăutățit starea de sănătate. Mi-am făcut toate analizele, ba chiar și un computer tomograf, dar toate au ieșit bune. Când am mers la neurolog, m-a sfătuit să merg la un psiholog, deoarece tratamentul de la neurologie nu mă ajută fără ca eu să-mi pot controla atacurile de panică. Vă spun sincer că sunt groaznice aceste atacuri de panică: îmi amorțesc mâinile, picioarele, gura, îmi accentuează și durerile de cap, nici nu mai știu de mine, mă simt amorțită și nici nu mai văd clar. ( am miopie dar merg la timp să verific dioptriile).Problema este că le fac de câteva ori pe săptămână. Iar durerile de cap sunt în fiecare zi, tot așa și amorțelile. Și durează câteva ore. Eu am încercat să mă controlez, doar că nu am putere să împiedic acest atac de panică, mă tem că mi se face și mai rău. Sunt din provincie și momentan nu am posibilitatea să ajung la un psiholog.
Sunt ultimul an la facultate și din cauza acestor probleme nu am putut da toate examenele acum. Ma panichează toate lucrurile acestea, toate examenele și tot ce este nou. Îmi doresc foarte mult să controlez cumva ce mi se întâmplă. Mai am examene de dat, părinții mei se tem să mă lase singură acasă pentru că mi se face rău.
Vă rog din suflet dacă se poate să-mi dați niște sfaturi.
Vă mulțumesc mult!

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Aishaa
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Aishaa
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Psihoterapeut Roxana Patrascu MPsihoterapeut Roxana Patrascu este un medic autorizat SFM (acum 7 ani)

Bună seara,

Nicoleta, îmi dau seama cât de greu îti este să te confrunți aproape zilnic cu migrene (aici s-ar putea sa fie și din cauza miopiei) care îti îngreunează pregătirea pentru examene, să traiești cu teroarea că oricând poți avea un alt atac de panică care să îți consume energia, să îți afecteze funcționalitatea și să te ducă cu gândul la tot felul de afecțiuni.

Foarte bine pentru că ți-ai făcut toate investigațiile medicale. Panica, dupa cum ai observat a apărut într-un moment de viață stresant. Deja s-a cronicizat,încat amânarea ședințelor psihoterapeutice nu este o soluție potrivită, pentru că riști să se acutizeze toate aceste simptome și să fie mai greu de tratat.

Atacul de panică este descris şi explicat prin relaţiile care apar între sentimentul de frică, senzaţiile corporale (simptomatologia fizică), cogniţiile catastrofice (interepretările eronate pe care le faceţi senzaţiilor corporale) şi comportamentul de evitare.
Interpretările catastrofice pot fi legate de moarte (atac de inimă, atac cerebral), pierderea controlului (leşin, a înnebuni) şi/sau a te face de râs în public.
Interpretările intensifică anxietatea, iar aceasta, la rândul ei, intensifică senzaţiile corporale, intrându-se astfel, într-un cerc vicios.
Teama de a nu avea un nou atac de panică, îngrijorarea excesivă contribuie la evitarea activităţilor şi a situaţiilor asociate cu posibila apariţie a senzaţiilor fizice. Aceste comportamente evitative, de siguranţă reduc anxietatea pe termen scurt dar, pe de altă parte, nu fac decât să menţină interpretările catastrofice şi senzaţia de pericol permanent.

Direcţii de tratament
Tratamentul psihiatric, anxioliticele își pot face efectul pentru o perioadă, însă nu te ajută să rezolvi cauza. De aceea, se recomanda și ședințele de psihoterapie cognitiv-comportamentala.
Deoarece evenimentul critic în atacul de panica este interpretarea eronată, catastrofică a senzaţiilor corporale intervenţia vizează în primul rând modificarea acestor interpretari în ședințele de psihoterapie.
- Există diverse metode pentru a realiza acest lucru: psihoeducaţie (oferirea de informaţii corecte), exerciţii de expunere interoceptivă, disputare cognitivă.
- Renunţarea la comportamentele de siguranţă, efectuarea comportamentelor şi expunerea la situaţiile evitate sunt alte elemente importante ale terapiei.
- Învăţarea unei tehnici de relaxare şi respiratie. Acestea ajută de asemenea la reducerea stării de activare generale şi eliberarea tensiunii din organism.

Nicoleta, stai liniștită pentru că distanța nu reprezintă un impediment, deoarece există și varianta de psihoterapie online. Ședințele se pot ține audio-video prin Skype sau Yahoo Messenger. Explicațiile, durata, exercițiile utilizate, costul (în cazul stunților este mai redus) și eficiența sunt similare ședințelor din cabinet.

Despre tratarea atacurilor de panica, poți citi accesand aceste link-uri:
http://www.psihoutil.ro/psihoterapie-cognitiv-si-comportamentala/

http://www.psihoutil.ro/psihoterapie-cognitiv-si-comportamentala/panica/

http://www.psihoutil.ro/bine-ati-venit/psihoterapia-online/

Ai grija de tine!

Roxana Pătrașcu psihoterapeut 

Telefon: 0721.349.765

Mail: [email protected]

Website:http://www.psihoutil.ro/
Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Psihoterapeut Roxana Patrascu
1
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Psihoterapeut Roxana Patrascu
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Nicoleta (acum 7 ani)

Vă mulțumesc din suflet, doamna doctor! Am înțeles cum stau lucrurile și mă voi gândi la soluțiile propuse de dumneavoastră, pentru că trebuie să fac ceva pentru a mă ajuta așa cum trebuie.

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Aishaa
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Aishaa
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Psihoterapeut Roxana Patrascu MPsihoterapeut Roxana Patrascu este un medic autorizat SFM (acum 7 ani)

Nicoleta, ma bucur pentru ca ti-au fost utile aceste informatii! Ai incredere pentru ca simtomele chinuitoare cu care te confrunti se trateaza.

Cu drag,

Roxana Pătrașcu psihoterapeut 

Telefon: 0721.349.765

Mail: [email protected]

Website:http://www.psihoutil.ro/
Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Psihoterapeut Roxana Patrascu
1
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Psihoterapeut Roxana Patrascu
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Utilizator21577464266 (acum 4 ani)

Buna seara,
Ma numesc Angela Nastase am 36 de ani si sunt insarcinata in 36 de saptamani.Acum 2 luni de zile am racit ingrozitor si am fost singura acasa doar eu si o fetita de 5 ani jumate pe care logic nu ma puteam baza sa ma ajute. Dupa o saptamana am ajuns la boli infectioase cu mai multe complicatii la sinusuri faringita etc.de atunci imi este frica sa dorm imi este frica sa stau singura in casa imi este frica sa dorm in camera mea.Am impresia ca daca adorm o sa mor in somn. Chiar daca sunt obosita mai mult atipesc si tresar la orice zgomot stau cu ochii inchisi dar contientizez tot ce se intampla in jurul meu.
Iar acum dupa 2 luni este si mai rau ma confrunt cu o durere ingrozitoare de masea la care nimeni nu vrea sa se implice din cauza sarcinii!! din nou au aparut atacurile de panica numai stiu ce s a fac!! ma puteti ajuta cu un sfat??

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Utilizator21577464266
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Utilizator21577464266
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz

Raspunde

×
×
Felicitari! Raspunsul a fost postat cu succes! Felicitari! Raspunsul a fost editat cu succes! Felicitari! Raspunsul a fost sters cu succes!
Se incarca...

Cauta

Nu ai gasit ce cauti? Cauta intrebari similare sau adauga o intrebare noua.

Adreseaza o intrebare!

Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!

Adreseaza o intrebare

Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie, ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.

Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare, informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.

SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel. Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.