Reprezinti o clinica medicala? Uite cum te putem ajuta!

Clinica medicala

Centrele ARES

Centrele ARES

Embolizare Fibrom Uterin

Dr. Rares Nechifor

A
A

 Tratamentul fibromului uterin se poate face si fara bisturiu


Fibromul uterin este o afectiune prezenta la peste 40% dintre femeile cu varsta peste 35 de ani. Datorita Radiologiei Interventionale, in prezent este posibil un tratament eficient si totodata mult mai putin agresiv comparativ cu histerectomia sau miomectomia. Interventia chirurgicala nu mai este necesara in marea majoritate a cazurilor. Prin blocarea fluxului de sange de la nivelul fibromului se produce oprirea in evolutie urmata de resorbtia nodulului fibromatos. Aceasta procedura, numita embolizare, prezinta mult mai putine riscuri si permite o recuperare mult mai rapida comparativ cu interventia chirurgicala. Embolizarea fibroamelor uterine este doar una dintre numeroasele proceduri de Terapie Endovasculara. Medicina moderna este astazi accesibila si pentru tine. Informeaza-te asupra afectiunii tale, pune intrebari, cunoaste-ti optiunile terapeutice si alege in cunostinta de cauza.





Ce este fibromul uterin?




Fibromul este o tumora benigna (necanceroasa) ce se dezvolta in peretele uterului. Este o afectiune extrem de frecventa intalnita la peste 40 % dintre femei. Majoritatea fibroamelor sunt mici si asimptomatice, de cele mai multe ori fiind nediagnosticate. Cu toate acestea, fibroamele uterine pot deveni simptomatice, producand sangerari abundente in timpul ciclului menstrual (menoragie), durere si senzatie de presiune in abdomen, constipatie, urinat frecvent sau chiar dureri de spate.




Fibroamele uterine pot fi unice sau multiple si pot avea diferite localizari la nivelul uterului. Fibroamele submucoase se dezvolta spre interiorul uterului si produc sangerari abundente in timpul ciclului menstrual si infertilitate. Fibroamele intramurale se dezvolta in grosimea peretelui uterin iar cele subseroase se dezvolta spre exteriorul uterului comprimand organele din jur.




Simptomele variaza semnificativ in functie de marimea, numarul si localizarea fibroamelor.





Cum se pune diagnosticul?




Fibroamele care nu produc simptome sunt descoperite de obicei intamplator la un examen ecografic. Pacientele cu simptome produse de fibrom se prezinta de obicei la medicul ginecolog. Examenul clinic efectuat de catre acesta va ridica suspiciunea de fibrom uterin, diagnostic care trebuie confirmat printr-un examen ecografic sau rezonanta magnetica. Uneori sunt necesare si alte investigatii pentru a elimina posibilitatea existentei altor afectiuni.





Care sunt alternativele terapeutice?




In prezent exista o serie de alternative terapeutice chirurgicale si nonchirurgicale, fiecare cu avantajele, dezavantajele, riscurile si efectele secundare aferente.




Histerectomia:




Este tratamentul folosit in majoritatea cazurilor si consta in indepartarea chirurgicala a uterului. Este o interventie chirurgicala majora ce necesita anestezie generala si o internare de cateva zile. Sunt posibile complicatii imediate sau tardive, recuperarea pacientei necesitand 6 saptamani.





Miomectomia:




Este o interventie chirurgicala mai complexa decat histerectomia ce permite eliminarea fibromului cu pastrarea integrala sau partiala a uterului. Miomectomia se efectueaza cu scopul pastrarii fertilitatii pacientei insa uneori o sangerare abundenta intraoperatorie face necesara scoaterea uterului. Pe termen lung se inregistreaza, din pacate, o rata crescuta a recidivelor, fibroamele reaparand in peste 30 % din cazuri





Tratamentul medicamentos:




Consta in administrarea de antiinflamatoare, anticonceptionale si terapie hormonala care reusesc uneori sa controleze simptomele pacientei. Tratamentul hormonal este cel mai eficient, insa, din cauza numeroaselor efecte secundare, nu poate fi administrat mai mult de 6 luni. Dupa intreruperea tratamentului fibroamele reincep sa creasca.





Embolizarea arterelor uterine – este o modalitate terapeutica noua si eficienta ce elimina necesitatea interventiei chirurgicale.





Ce este embolizarea uterina?




Embolizarea uterina este o metoda noua, nechirurgicala, de terapie a fibroamelor uterine. Ea consta in astuparea vaselor de sange care alimenteaza fibroamele -arterele uterine. Ca urmare, se produce resorbtia acestor fibroame, uterul revine la dimensiuni normale iar simptomatologia dispare. Embolizarea uterina se practica in lume din 2000.





In prezent se apreciaza ca peste 200.000 de femei au beneficiat de aceasta tehnica in intreaga lume. In Statele Unite se fac 15000 embolizari anual. Din anul 2008 Societatea Americana de Ginecologie a inclus embolizarea in linia 1 (de prima intentie) in terapia fibroamelor.





In tara noastra am introdus aceasta procedura in 2002. Pana in prezent doctorul Rares Nechifor a tratat 5000 de paciente fiind astfel unul dintre medicii cu cea mai mare experienta din Europa. Doar in Paris si Bucuresti se fac cate 500 de embolizari / an





Adobe Flash Player not installed or older than 9.0.115!


Cine poate beneficia de aceasta interventie?




Pentru orice metoda terapeutica exista o serie de indicatii si contraindicatii. In principiu, orice fibrom uterin, unic sau multiplu, indiferent de dimensiuni, poate fi tratat prin embolizare. Exceptie fac fibroamele subseroase pediculate. Prezenta unei infectii pelvine active sau alergia la iod sunt alte contraindicatii.





Principalele beneficiare ale acestei metode terapeutice sunt:




femeile tinere cu fibromatoza uterina simptomatica si care doresc sa aiba copii.

femeile aflate in apropierea menopauzei cu fibroame unice sau multiple simptomatice

indiferent de varsta atunci cand se doreste un tratament conservator, minim invaziv, care nu necesita anstezie generala sau transfuzii sangvine.



Cine hotaraste tipul de interventie?




In urma consultului ginecologic si a examenelor imagistice efectuate (ecografie sau rezonanta magnetica) ati fost diagnosticata cu fibrom uterin. Medicul dumneavoastra ginecolog este dator sa va explice care sunt optiunile de tratament existente (histerectomie, miomectomie segmentara, terapie hormonala sau embolizare), sa va prezinte avantajele si dezavantajele fiecarei metode.





Cea mai folosita metoda terapeutica in Romania este histerectomia. Aceasta este o interventie chirurgicala majora care nu este lipsita de riscuri si care necesita un timp lung de recuperare. In urma operatiei nu mai este posibila sarcina. Alegerea modalitatii terapeutice trebuie sa tina seama in principal de dorintele dumneavoastra privind integritatea anatomica, riscurile operatorii imediate sau pe termen lung, posibilitatea de a mai avea copii, calitatea vietii dupa tratament.





Cine efectueaza interventia?




Spre deosebire de celelalte metode terapeutice, efectuate de medicul ginecolog, embolizarea uterina este efectuata de medicul specialist radiolog cu supraspecializare in radiologie interventionala. Acesta este persoana cea mai familiarizata cu tehnica de cateterizare supraselectiva si embolizare arteriala.





Unde are loc interventia?




In Laboratorul de Angiografie al Spitalului. Aici exista un aparat radiologic complex numit angiograf cu ajutorul caruia se pot vizualiza si se poate naviga prin vasele de sange ale pacientului. Sala de angiografie este o incinta sterila care respecta regimul unei sali de chirurgie.





Cum trebuie sa te pregatesti pentru embolizare?




Pentru interventie este obligatorie internarea in spital pentru 24 de ore. In dimineata investigatiei nu trebuie sa mancati nimic. Puteti bea putina apa. Trebuie sa aveti in vedere faptul ca dupa interventie timp de 4 ore nu aveti voie sa indoiti mana de la nivelul cotului





Este obligatoriu sa informati medicul angiografist daca sunteti alergica la orice substanta si in mod special la iod (ati mai facut vreo examinare cu substanta de contrast -urografie, histerosalpingografie, computer tomograf? Au existat reactii adverse?)





Cum decurge interventia, in ce consta?




Dupa sosirea in Laborator sunteti condusa de o asistenta in sala de angiografie. Aici sunteti asezata pe masa de angiografie. Asistenta va dezinfecta cu iod zona cotului, dupa care sunteti acoperita cu un camp steril. Medicul va face o anestezie locala cu xilina, urmata de punctia arterei brahiale si montarea unei teci arteriale (un dispozitiv de plastic cu diametrul de numai 2 mm). In continuare medicul introduce prin teaca un cateter (tub subtire de plastic) si sub control radiologic, folosind si substanta de contrast iodata, ghideaza acest cateter prin vasele de sange pana la nivelul arterei uterine dreapta. Odata pozitionat corect, prin acest cateter se introduc particule speciale, biocompatibile, care vor astupa vasele de sange ce alimenteaza fibromul. In tot acest timp dumneavoastra stati intinsa pe masa si nu simtiti nicio durere. Procedura se repeta pentru artera uterina de partea opusa. La sfarsitul interventiei se scoate teaca arteriala iar asistenta va apasa pe zona de punctie timp de 10 minute in scopul obtinerii hemostazei, dupa care se face un pansament compresiv. Acest pansament se tine pana a doua zi dimineata





Este dureros?




Pentru anestezia locala se face o mica injectie cu xilina. Aceasta provoaca o senzatie de caldura locala care dureaza 10-20 de secunde. Toate manevrele de cateterizare sunt nedureroase, pacienta nu simte nimic. La injectarea de substanta de contrast apare o senzatie de caldura in abdomen care dureaza foarte putin (5 secunde). Embolizarea arterelor uterine este o manevra care poate deveni dureroasa, cateva ore dupa interventie. Intensitatea durerii difera insa mult de la o pacienta la alta, de la o usoara jena pana la crampe abdominale uneori destul de intense. In astfel de cazuri se administreaza medicatie analgezica. Pentru confortul pacientei se pot administra substante analgezice de la inceputul interventiei. Trebuie inteles ca durerea post-embolizare este o manifestare normala, cu o durata de cateva ore dar care poate fi combatuta eficient prin medicatie adecvata.





Cat dureaza?




Durata medie a unei embolizari uterine este de 30 de minute. In aceasta perioada veti sta intinsa pe masa de angiografie. Este important sa nu stati incordata pentru ca altfel pot apare dureri de spate (date de pozitie), care dispar insa imediat dupa schimbarea pozitiei.






Ce se intampla dupa interventie?




Dupa interventie sunteti condusa in salonul dumneavoastra. Repausul la pat nu este obligatoriu. Mana nu va fi indoita din cot timp de 4 ore.





Se recomanda sa consumati mai multe lichide. Se monitorizeaza pulsul, tensiunea arteriala si temperatura. Durerea pelvina, daca apare, se trateaza adecvat.





Exista riscuri sau complicatii?




Embolizarea uterina este o procedura minim invaziva si sigura dar care, ca orice tratament medical, are si unele riscuri si posibile complicatii.





Cea mai frecventa complicatie este durerea ce apare postembolizare. Este o evolutie normala a interventiei si este combatuta cu medicamente analgezice.





O alta complicatie este formarea unui mic hematom la locul de punctie. Acesta nu necesita nici un tratament; o punga cu gheata aplicata local poate fi utila. Daca hematomul este mare se administreaza antibiotice si eventual se evacueaza hematomul.





Unele paciente pot face febra dupa interventie datorita procesului de degenerare a fibromului ischemiat. Medicatia analgezica si antiinflamatoare administrata pentru controlul durerii este suficienta si pentru controlul temperaturii.





Daca febra apare la cateva zile dupa interventie ea trebuie atent urmarita pentru ca exista posibilitatea unei suprainfectii uterine. In acest caz este obligatoriu sa contactati medicul ginecolog.





Timp de cateva saptamani dupa embolizare este posibil sa mai existe unele sangerari vaginale, eventual insotite de eliminarea spontana a unor fragmente de fibrom.





Care este rezultatul acestei metode terapeutice?




In urma embolizarii uterine sangerarile uterine (principala acuza a pacientelor) inceteaza imediat. Ciclurile menstruale nu vor mai fi abundente si nu mai exista sangerari intre menstruatii. Celelalte simptome (senzatie de presiune in abdomen, urinatul frecvent, durerile de spate) dispar treptat in decurs de cateva saptamani. Fibroamele incep sa scada in dimensiuni. La aproximativ 6 luni uterul ajunge la dimensiuni normale. Prin aceasta procedura se elimina necesitatea unei interventii chirurgicale. Uterul ramane integru anatomic si fertil. Simptomele dispar rapid iar rezultatele terapeutice sunt permanente, afectiunea este rezolvata. In cazul femeilor tinere cu fibroame multiple, simptomatice, cu sterilitate secundara, embolizarea uterina este practic singura metoda terapeutica prin care le putem reda speranta ca vor avea un copil.




Casete:




Protocolul terapeutic utilizat in embolizarea fibroamelor uterine este unul optimizat, complex,ce a permis obtinerea unor rezultate superioare de multe ori celor prezentate in literatura despecialitate si in ghidurile terapeutice. Astfel abordul femural a fost inlocuit cu cel brahial.Acesta necesita mai multa experienta din partea medicului dar permite scurtarea importanta atimpului de expunere al pacientei la aproximativ 3 minute fata de 15-20 de minute necesare incazul abordului femural. In plus, abordul brahial nu obliga pacienta sa ramana in pat cateva orepostinterventie. Pacienta se poate mobiliza imediat, perioada post operatorie devenind mult maiconfortabila. Si perceptia durerii se modifica substantial. Alegerea materialului sau combinatiade materiale emboligene utilizate se face in functie de tipul de vascularizatie al fiecarui caz inparte. Aceasta a permis realizarea unei interventii mult mai sigure, cu reducerea la 0% aposibilelor complicatii majore, histerectomia de necesitate si amenoreea permanenta, raportatein literatura.


Pentru programari sau informatii sunati la 0731771111 (Iulia Ungureanu)


www.medicina-interventionala.ro

Centrele ARES

BUCURESTI

Bucuresti

Adresa: Str. Tony Bulandra nr. 27 Sector 2 Bucuresti, Incinta Spitalului Monza

Tel: 0319300

E-mail:

Web: www.medicina-interventionala.ro

L
8:00-20:00
V
8:00-20:00
M
8:00-20:00
S
Inchis
M
8:00-20:00
D
Inchis
J
8:00-20:00
Reprezinti o clinica medicala? Uite cum te putem ajuta!