Problemele emotionale si comportamentale reprezinta un grup larg de manifestari care pot aparea in copilarie si adolescenta. Unele sunt temporare si pot face parte din procesul normal de dezvoltare sau pot aparea inperioade de schimbare, stres familial ori dificultati scolare. Altele devin persistente, intense si afecteaza functionarea copilului acasa, la scoala sau in relatiile cu ceilalti, situatie in care este importanta evaluarea de specialitate.
Specialistii impart frecvent aceste manifestari in doua categorii generale: probleme internalizante si externalizante. Problemele internalizante sunt orientate mai ales spre interior si pot include retragere sociala, anxietate, tristete persistenta, temeri excesive sau simptome depresive. Pentru ca nu sunt intotdeauna insotite de comportamente care atrag atentia adultilor, acestea pot fi mai greu de observat.
Problemele externalizante sunt, de obicei, mai vizibile si pot include agresivitate, comportament opozitionist, impulsivitate, dificultati de atentie sau incalcarea repetata a regulilor.
Un copil poate prezenta manifestari din ambele categorii, iar comportamentul trebuie interpretat intotdeauna in functie de varsta, nivelul de dezvoltare, context si durata simptomelor. Un episod de furie, o perioada de neliniste sau o reactie emotionala puternica nu inseamna automat existenta unei tulburari.
Aparitia problemelor emotionale si comportamentale este complexa. Dezvoltarea copilului este influentata de interactiunea dintre temperament, factori genetici si biologici, dezvoltarea creierului, experientele de viata, relatiile familiale, mediul scolar si social, somn, stres si starea generala de sanatate. Relatia cu parintii sau ingrijitorii este importanta, dar nu reprezinta singurul factor si nu trebuie folosita pentru a culpabiliza familia.
Prin parenting pozitiv se intelege, in general, o relatie calda si receptiva, in care adultul comunica cu copilul, observa si incurajeaza comportamentele adecvate si ramane implicat in viata acestuia. Disciplina consecventa presupune existenta unor reguli si limite previzibile, aplicate cat mai constant si adaptate varstei. Consecventa nu este sinonima cu severitatea si nu presupune pedepse dure.
Manifestarile variaza considerabil de la un copil la altul. Pot aparea schimbari persistente ale dispozitiei, iritabilitate, izolare, pierderea interesului pentru activitati, temeri greu de controlat, probleme de somn, scaderea performantelor scolare, conflicte frecvente, agresivitate, impulsivitate sau dificultati de concentrare. La copiii mai mici, suferinta emotionala poate fi exprimata mai ales prin comportament, deoarece acestia nu pot descrie intotdeauna clar ceea ce simt.
Impactul poate depasi comportamentul observat acasa. Problemele persistente pot afecta invatarea, prieteniile, relatia cu familia, increderea in sine si participarea la activitatile obisnuite. In unele situatii pot aparea absenteism scolar, conflicte repetate, izolare sociala sau simptome de anxietate si depresie. Evolutia difera insa mult de la un copil la altul, iar identificarea unei dificultati nu inseamna automat ca aceasta va deveni o problema pe termen lung.
Evaluarea nu se bazeaza pe o singura analiza sau pe un test de laborator. Medicul sau specialistul discuta despre simptome, debutul si durata lor, dezvoltarea copilului, sanatatea fizica, somnul, functionarea scolara si relatiile familiale si sociale. Pot fi utilizate chestionare standardizate, discutii cu parintii si copilul si, atunci cand este necesar si cu acordul familiei, informatii din mediul scolar.
Este importanta si diferentierea acestor dificultati de manifestari asociate altor conditii. Anxietatea, depresia, tulburarea de deficit de atentie/hiperactivitate, tulburarile de invatare, problemele de somn sau unele tulburari de dezvoltare pot avea simptome care se suprapun. De aceea, diagnosticul nu trebuie dedus doar din comportamentul observat de parinte.
Studiul publicat recent a analizat date de la peste 2.700 de copii cu varste intre 5 si 18 ani, provenite din programul Environmental influences on Child Health Outcomes (ECHO) al National Institutes of Health din Statele Unite. Parintii au completat chestionare despre practicile parentale si comportamentul copiilor, iar cercetatorii au analizat modul in care diferite combinatii ale acestor practici erau asociate cu problemele internalizante si externalizante.
Cercetatorii au identificat trei profiluri generale. Copiii din profilul caracterizat printr-un nivel ridicat de parenting pozitiv si o supraveghere mai buna au prezentat, in medie, cele mai putine probleme emotionale si comportamentale. Aceste manifestari au fost mai frecvente in profilurile caracterizate prin mai putin parenting pozitiv sau o supraveghere mai slaba.
Atunci cand practicile parentale au fost analizate separat, disciplina inconsecventa a fost asociata atat cu mai multe probleme internalizante, cat si cu mai multe probleme externalizante. Supravegherea redusa a fost asociata in special cu probleme externalizante, precum agresivitatea si dificultatile de atentie, dar nu a fost asociata semnificativ cu problemele internalizante.
Rezultatele descriu asocieri si nu demonstreaza ca un anumit stil parental provoaca sau previne direct problemele copilului. Relatia poate functiona in ambele sensuri: comportamentul si nevoile copilului pot influenta modul in care reactioneaza parintii, la fel cum mediul familial poate influenta dezvoltarea copilului.
Mesajul practic nu este ca exista un model perfect de crestere a copilului. Studiul sugereaza mai degraba ca o combinatie de caldura, implicare, supraveghere adecvata varstei si reguli previzibile este asociata cu mai putine dificultati emotionale si comportamentale.
Rezultatele nu justifica invinovatirea parintilor atunci cand un copil prezinta anxietate, depresie, dificultati de atentie sau probleme de comportament. Aceste manifestari pot avea cauze multiple si pot aparea inclusiv in familii foarte implicate. Atunci cand problemele sunt persistente sau afecteaza viata copilului, evaluarea profesionala este mai importanta decat incercarea de a identifica o singura cauza.
Un mediu familial previzibil si sigur poate sustine dezvoltarea copilului. Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda interventii parentale bazate pe dovezi care urmaresc imbunatatirea relatiei parinte-copil, dezvoltarea practicilor parentale pozitive si reducerea disciplinarii dure.
- Comunicarea cu copilul trebuie adaptata varstei si nivelului sau de intelegere.
- Regulile si limitele pot fi formulate clar si aplicate cat mai consecvent.
- Comportamentele pozitive pot fi observate si incurajate.
- Parintii pot ramane implicati in activitatile, relatiile si dificultatile copilului, respectand autonomia potrivita varstei.
- Somnul suficient, activitatea fizica, rutina zilnica si posibilitatea de a vorbi despre emotii sustin starea generala de bine.
Aceste masuri pot sprijini dezvoltarea sanatoasa, dar nu garanteaza prevenirea unei tulburari emotionale sau comportamentale si nu inlocuiesc evaluarea de specialitate atunci cand exista simptome importante.
Atunci cand un parinte observa schimbari persistente ale comportamentului sau starii emotionale a copilului, medicul de familie sau pediatrul poate reprezenta un prim punct de orientare. Acesta poate evalua starea generala, poate identifica situatiile care necesita investigatii medicale si poate indruma familia catre specialistul potrivit. Medicul de familie nu trebuie considerat insa principalul specialist pentru diagnosticul definitiv si managementul unei afectiuni complexe de sanatate mintala.
In functie de manifestari, evaluarea poate implica pediatrie, psihiatrie pediatrica, psihologie clinica si, in anumite situatii, neurologie pediatrica sau alte specialitati. Psihiatrul de copii si adolescenti are un rol medical important atunci cand exista suspiciunea unei tulburari psihice, iar psihologul clinician poate contribui la evaluarea functionarii emotionale, comportamentale si cognitive.
Evaluarea poate include discutii cu copilul si familia, istoricul dezvoltarii, chestionare sau teste standardizate si analiza functionarii acasa si la scoala. Analizele de laborator, investigatiile imagistice sau alte teste medicale nu sunt necesare pentru fiecare copil, dar pot fi indicate de specialist atunci cand trebuie excluse alte cauze ale simptomelor.
Specialistii pot fi accesati in ambulatorii de specialitate, spitale publice, clinici private sau centre dedicate sanatatii mintale si dezvoltarii copilului. In cazul problemelor persistente, monitorizarea periodica trebuie realizata de specialistul relevant, in colaborare cu familia si, atunci cand este util, cu medicul de familie si mediul educational.
Este indicat sa soliciti o evaluare daca modificarile emotionale sau comportamentale persista, se intensifica ori afecteaza semnificativ viata de familie, scoala, somnul, relatiile sau activitatile obisnuite ale copilului. Retragerea marcata, tristetea persistenta, anxietatea intensa, agresivitatea severa sau schimbarea importanta si brusca a functionarii merita evaluate de un profesionist.
Daca un copil vorbeste despre autovatamare sau sinucidere, incearca sa se raneasca, nu poate fi mentinut in siguranta sau reprezinta un pericol imediat pentru sine ori pentru alte persoane, este necesara evaluare medicala de urgenta.
1. Parentingul pozitiv poate preveni problemele emotionale ale copilului? Studiul arata o asociere intre anumite practici parentale si mai putine probleme emotionale si comportamentale, dar nu demonstreaza ca acestea pot preveni toate tulburarile.
2. Ce inseamna disciplina consecventa? Inseamna reguli si limite clare, previzibile si adaptate varstei, aplicate cat mai constant. Nu inseamna severitate sau pedepse dure.
3. Daca un copil are probleme de comportament, inseamna ca parintii au gresit? Nu. Comportamentul copilului este influentat de numerosi factori biologici, psihologici, familiali si sociali, iar studiul nu permite atribuirea unei singure cauze.
4. Ce inseamna probleme internalizante? Sunt manifestari orientate mai mult spre interior, precum anxietatea, retragerea sociala sau simptomele depresive, care pot fi mai putin vizibile pentru cei din jur.
5. Ce sunt problemele externalizante? Pot include agresivitate, comportament opozitionist, impulsivitate sau dificultati de atentie si tind sa fie mai usor observate de familie sau profesori.
6. Cand este necesara evaluarea unui specialist? Cand simptomele persista, sunt intense sau afecteaza functionarea copilului acasa, la scoala ori in relatiile sociale, este indicata o evaluare profesionala.
7. Poate un chestionar sa stabileasca diagnosticul? Nu. Chestionarele pot ajuta la identificarea unor dificultati, dar diagnosticul necesita integrarea mai multor informatii de catre un specialist calificat.
Surse si Referinte