Desi pare un eveniment singular, nasterea este de fapt un proces complex de adaptare, in care organismul unui nou-nascut trebuie sa faca tranzitia de la viata intrauterina la existenta independenta in doar cateva minute.
Sistemele sale, de la cel respirator la cel circulator, sufera transformari rapide si esentiale.
Uneori, insa, unul dintre aceste mecanisme de tranzitie nu se finalizeaza complet, lasand in urma o particularitate anatomica ce necesita atentie medicala.
Una dintre cele mai comune astfel de situatii este persistenta canalului arterial, o afectiune intalnita cu precadere la nou-nascutii prematuri, dar care poate aparea si la cei nascuti la termen.
In timpul dezvoltarii fetale, plamanii nu sunt folositi pentru respiratie, deoarece oxigenul necesar este furnizat direct de la placenta prin cordonul ombilical.
Pentru ca acest sistem sa functioneze eficient, sangele trebuie sa ocoleasca in mare parte plamanii nefunctionali.
Acest lucru este posibil datorita unei structuri vasculare temporare numita ductus arteriosus sau canal arterial.
Acesta este un mic vas de sange care conecteaza aorta (artera principala care transporta sange oxigenat catre corp) cu artera pulmonara (care transporta sange neoxigenat catre plamani).
In mod normal, la scurt timp dupa nastere, odata cu prima respiratie a bebelusului si cu expunerea la un nivel mai mare de oxigen, acest canal arterial incepe sa se inchida spontan, de obicei in primele ore sau zile de viata.
Cand acest proces de inchidere nu are loc sau este incomplet, canalul ramane deschis sau "patent".
Aceasta afectiune poarta numele de persistenta a canalului arterial (PCA), cunoscuta si sub denumirea internationala de Patent Ductus Arteriosus (PDA).
Consecinta principala a unui canal arterial persistent este crearea unui flux sanguin anormal.
Dupa nastere, presiunea din aorta devine mai mare decat cea din artera pulmonara.
Daca acest canal ramane deschis, o parte din sangele oxigenat din aorta se va scurge inapoi in artera pulmonara si, de acolo, din nou catre plamani.
Acest volum suplimentar de sange supraincarca atat plamanii, cat si inima, care trebuie sa depuna un efort mai mare pentru a pompa sangele in tot corpul.
Pe termen lung, acest efort suplimentar poate duce la diverse complicatii.
Mecanismele exacte care impiedica inchiderea canalului arterial nu sunt pe deplin intelese, insa au fost identificati mai multi factori de risc care contribuie la aparitia acestei afectiuni.
Cel mai important factor este prematuritatea.
Nou-nascutii veniti pe lume inainte de termen au sisteme si organe imature, inclusiv mecanismele fiziologice responsabile pentru contractia si inchiderea canalului arterial.
Sensibilitatea tesuturilor canalului la semnalele de inchidere, precum cresterea nivelului de oxigen, este redusa la prematuri.
Un alt factor determinant il reprezinta nivelul de oxigen din sange dupa nastere.
O crestere semnificativa a oxigenului este semnalul principal care declanseaza inchiderea canalului.
In cazul in care nou-nascutul sufera de afectiuni respiratorii sau are dificultati de adaptare care duc la un nivel scazut de oxigen (hipoxie), procesul de inchidere poate fi intarziat sau chiar blocat.
Exista si o componenta genetica, anumite predispozitii familiale putand creste riscul ca un copil sa dezvolte aceasta afectiune.
De asemenea, afectiunile materne din timpul sarcinii, cum ar fi anumite infectii virale (de exemplu, rubeola) sau boli cronice, pot influenta dezvoltarea normala a fatului si tranzitia sa la viata extrauterina, contribuind la persistenta canalului arterial.
Manifestarile clinice ale persistentei canalului arterial variaza in functie de dimensiunea acestuia si de cantitatea de sange care circula anormal.
Un canal mic poate fi asimptomatic si poate trece neobservat, inchizandu-se de la sine mai tarziu.
Un canal de dimensiuni medii sau mari va genera insa semne vizibile, care pot alerta parintii si personalul medical.
Unul dintre cele mai comune semne este respiratia rapida si dificila (tahipnee).
Supraincarcarea plamanilor cu sange duce la acumularea de lichid si la o presiune crescuta, fortand bebelusul sa respire mai frecvent si cu mai mult efort.
Alte semne pot include:
- Dificultati de hranire si oboseala
Copilul poate obosi repede in timpul suptului, deoarece inima si plamanii sai depun un efort considerabil pentru a gestiona fluxul sanguin suplimentar. Poate manca putin, lua pauze dese si parea epuizat.
- Transpiratie excesiva
In special in timpul hranirii, un efort care poate fi comparat cu un exercitiu fizic pentru un nou-nascut cu PCA, poate aparea transpiratie abundenta la nivelul capului.
- Crestere lenta in greutate
Din cauza dificultatilor de hranire si a consumului energetic ridicat al organismului, bebelusul poate sa nu ia in greutate conform graficelor de crestere.
- Suflu cardiac
Acesta este adesea primul semn detectat de medic in timpul unui consult de rutina. Suflul este un sunet specific, produs de trecerea turbulenta a sangelui prin canalul arterial deschis.
Observarea oricaruia dintre aceste semne impune o evaluare medicala pentru a confirma diagnosticul si a stabili severitatea afectiunii.
Diagnosticarea persistentei canalului arterial este un proces direct si, in general, neinvaziv.
Dupa suspiciunea clinica bazata pe simptome si pe auscultarea suflului cardiac, medicul va recomanda investigatii suplimentare.
Principala metoda de diagnostic este ecocardiografia.
Aceasta este o ecografie a inimii, o tehnica sigura care foloseste ultrasunete pentru a crea imagini detaliate ale structurii si functiei cardiace.
Ecocardiografia poate vizualiza direct canalul arterial deschis, poate masura dimensiunea acestuia si poate evalua cantitatea de sange care trece prin el, confirmand astfel diagnosticul si ajutand la stabilirea planului de tratament.
O radiografie toracica poate fi, de asemenea, utila.
Desi nu vizualizeaza direct canalul, poate arata semne indirecte, cum ar fi o inima marita (cardiomegalie) sau semne de congestie pulmonara, ambele fiind consecinte ale fluxului sanguin crescut.
Abordarea terapeutica depinde de varsta gestationala a copilului, de starea sa generala de sanatate, de dimensiunea canalului si de severitatea simptomelor.
In multe cazuri, in special la copiii nascuti la termen cu un canal mic si fara simptome, atitudinea adoptata este de monitorizare atenta.
Medicul va urmari evolutia copilului prin consultatii periodice si ecocardiografii repetate, deoarece multe dintre aceste canale se inchid spontan in primul an de viata.
Pentru nou-nascutii prematuri sau pentru cei cu simptome semnificative, tratamentul activ devine necesar.
Prima linie de tratament este, de obicei, medicamentoasa.
Se administreaza medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, cum ar fi ibuprofenul sau indometacinul, care actioneaza prin inhibarea productiei de prostaglandine, substante care mentin canalul deschis.
Acest tratament este eficient mai ales la prematuri si are rolul de a stimula inchiderea farmacologica a canalului.
Daca tratamentul medicamentos esueaza, este contraindicat sau daca afectiunea este diagnosticata mai tarziu in copilarie, se recurge la interventii corective.
Acestea pot fi de doua tipuri:
1. Proceduri bazate pe cateterism: Aceasta este o metoda minim-invaziva, preferata in majoritatea cazurilor. Un cateter subtire este introdus printr-un vas de sange, de obicei de la nivelul piciorului, si ghidat pana la inima. Printr-un acest cateter se implanteaza un mic dispozitiv (un "coil" sau un "dop") care blocheaza canalul arterial, oprind fluxul de sange prin acesta.
2. Interventia chirurgicala: Aceasta presupune o mica incizie la nivelul toracelui, prin care chirurgul ligatureaza (leaga) sau clipseaza canalul arterial pentru a-l inchide permanent.
Chirurgia este rezervata cazurilor in care interventia prin cateter nu este posibila sau pentru copiii foarte mici si fragili.
Pentru familiile care se confrunta cu acest diagnostic, este important de stiut ca prognosticul pentru copiii cu persistenta a canalului arterial este, in marea majoritate a cazurilor, excelent.
Dupa inchiderea canalului, fie spontan, fie prin tratament, stresul suplimentar asupra inimii si plamanilor dispare.
Detectarea si managementul timpuriu sunt esentiale pentru a preveni complicatii pe termen lung, cum ar fi insuficienta cardiaca sau hipertensiunea pulmonara.
Odata ce afectiunea este corectata, majoritatea copiilor se dezvolta normal, recupereaza decalajul de crestere si nu prezinta restrictii in ceea ce priveste activitatea fizica, ducand o viata complet sanatoasa.
Urmarirea periodica la medicul cardiolog pediatru poate fi necesara pentru o perioada, pentru a se asigura ca totul evolueaza favorabil.
In concluzie, persistenta canalului arterial este o afectiune congenitala relativ comuna, a carei intelegere a avansat semnificativ. Desi poate parea alarmanta, optiunile moderne de diagnostic si tratament ofera solutii eficiente si sigure, asigurand un viitor sanatos pentru copiii afectati.
Bibliografie
https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/patent-ductus-arteriosus-pda
https://www.cdc.gov/ncbddd/heartdefects/pda.html
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/patent-ductus-arteriosus/symptoms-causes/syc-20376145