Odata cu inaintarea in varsta, aproape toti barbatii se confrunta cu modificari ale prostatei.
Una dintre cele mai frecvente este marirea acestei glande, fenomen cunoscut sub denumirea de hiperplazie benigna de prostata.
Totusi, aceeasi modificare poate fi uneori legata de cancerul de prostata.
De aceea, este important de inteles cum pot fi diferentiate cele doua afectiuni si de ce controalele regulate sunt esentiale.
In cazul hiperplaziei benigne, cauza principala o reprezinta schimbarile hormonale asociate varstei.
Este un proces natural, frecvent dupa 50 de ani, si nu are legatura cu cancerul.
In schimb, cancerul de prostata apare atunci cand celulele acestei glande sufera modificari genetice si incep sa se inmulteasca necontrolat.
In timp, se formeaza o tumora care poate ramane localizata sau se poate raspandi in alte parti ale corpului.
Factorii de risc pentru cancer includ varsta inaintata, istoricul familial, alimentatia bogata in grasimi animale si unele procese inflamatorii cronice.
Prostata este o glanda mica, parte a aparatului reproducator masculin, situata sub vezica urinara si in jurul uretrei.
Ea produce o parte din lichidul seminal, cu rol in protectia si nutritia spermatozoizilor.
Activitatea si functionarea acestei glande sunt reglate de hormoni, in special de testosteron.
Nivelurile de testosteron si ale unei substante derivate din acesta, numita dihidrotestosteron, determina o proliferare lenta a celulelor prostatei, care duce la cresterea in volum a glandei.
Atat hiperplazia benigna, cat si cancerul pot da simptome similare, pentru ca in ambele cazuri prostata ajunge sa apese pe uretra si sa afecteze eliminarea urinei.
Barbatii descriu adesea dificultati la inceputul urinarii, jet urinar slab si intrerupt, senzatia ca vezica nu se goleste complet sau nevoia de a merge des la toaleta, mai ales pe timpul noptii.
Acestea sunt manifestari comune, iar simpla lor prezenta nu indica automat cancer.
Exista insa situatii care ridica mai mult suspiciunea de malignitate.
Aparitia sangelui in urina sau sperma, durerile persistente la nivelul spatelui sau al soldurilor, scaderea in greutate fara o cauza clara sau oboseala accentuata pot fi semne ca boala este mai grava.
In stadiile incipiente, cancerul de prostata poate fi complet asimptomatic, ceea ce face ca testele de screening sa fie cu atat mai importante.
Examinarea urologica are un rol central. Prin tuseul rectal, medicul poate palpa prostata si evalua consistenta acesteia.
O prostata marita uniform si elastica sugereaza mai degraba o hiperplazie benigna, in timp ce zonele dure, neregulate, pot indica o tumora maligna.
Analiza de sange pentru antigenul specific prostatic (PSA) este un alt instrument de diagnostic.
Valori usor crescute se intalnesc frecvent in hiperplazie, dar atunci cand PSA creste semnificativ sau brusc, suspiciunea de cancer devine mai mare.
Pentru a obtine o imagine mai detaliata, se recurge la ecografia transrectala sau la investigatii imagistice moderne, cum este RMN-ul multiparametric.
In final, diagnosticul cert de cancer se pune doar prin biopsie, adica prin prelevarea unor fragmente de tesut care sunt analizate la microscop.
Hiperplazia benigna nu pune in pericol viata, dar netratata poate afecta serios calitatea acesteia.
Retentia urinara, infectiile de tract urinar repetate sau afectarea rinichilor sunt posibile complicatii.
In schimb, cancerul de prostata poate deveni o boala grava, mai ales daca este descoperit tarziu.
Celulele maligne se pot raspandi catre oase, provocand dureri si fracturi, sau catre alte organe, unde pot duce la complicatii severe.
In hiperplazia benigna, tratamentul depinde de severitatea simptomelor.
Medicamentele care relaxeaza musculatura prostatei sau care reduc dimensiunea acesteia pot fi suficiente pentru multi pacienti.
Daca problemele persista sau sunt complicate, se poate apela la interventii chirurgicale, cea mai cunoscuta fiind rezectia transuretrala a prostatei.
Exista si tehnici moderne minim invazive, precum utilizarea laserului.
Pentru cancerul de prostata, abordarea este diferita.
In formele incipiente si cu risc scazut se poate opta pentru supraveghere activa, cu monitorizari periodice.
In cazurile in care tumora este agresiva sau extinsa, se recurge la chirurgie (prostatectomie radicala), radioterapie sau tratamente hormonale care reduc nivelul testosteronului.
In stadiile avansate se pot adauga chimioterapia si terapiile tintite.
Alegerea metodei depinde de varsta pacientului, stadiul bolii si starea generala de sanatate.
Desi nu exista metode sigure prin care sa fie prevenite complet aceste afectiuni, mentinerea unui stil de viata sanatos ajuta la reducerea riscurilor.
O alimentatie echilibrata, bogata in legume, fructe si peste, limitarea grasimilor de origine animala, exercitiile fizice regulate si controlul greutatii sunt masuri recomandate.
Cel mai important aspect ramane insa vizita periodica la urolog, mai ales dupa varsta de 50 de ani sau chiar mai devreme daca exista antecedente familiale de cancer prostatic.
Screeningul prin tuseu rectal si determinarea PSA pot depista afectiunile din timp, cand sansele de tratament sunt maxime.
O prostata marita nu inseamna automat cancer.
Hiperplazia benigna este o problema extrem de frecventa, cu evolutie lenta si tratamente eficiente.
In schimb, cancerul de prostata poate fi periculos daca nu este diagnosticat si tratat la timp.
Pentru pacient, diferentierea nu este intotdeauna clara doar pe baza simptomelor, de aceea controalele medicale regulate sunt esentiale.
In fata oricarui semn de alarma, cum ar fi dificultatile persistente la urinare, aparitia sangelui in urina sau durerile osoase, prezentarea la medicul urolog devine obligatorie.
Detectarea precoce face diferenta intre o boala controlabila si o afectiune cu potential amenintator de viata.
Bibliografie
https://www.webmd.com/prostate-cancer/bph-vs-prostate-cancer
https://www.medicalnewstoday.com/articles/bph-vs-prostate-cancer
https://www.news-medical.net/health/Differentiating-between-prostate-cancer-and-prostate-enlargement.aspx