Clickmed
programare rapida la medic

Rinita alergica sau raceala? Afla cum poti face diferenta intre cele doua afectiuni

Actualizat la data de: 18 Octombrie 2023
Consultant medical:

Dr. Ileana Nasui
Medic Rezident - Medicina Interna

Clinica: Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timisoara

Generalitati

Sus
Rinita alergica sau raceala? Afla cum poti face diferenta intre cele doua afectiuni

In fiecare an, aproape fiecare persoana va suferi unul sau mai multe episoade de raceala. Totusi, atunci cand apare tusea, congestia nazala, rinoreea si stranutul, nu este obligatoriu ca raceala sa fie afectiunea existenta.Toate aceste simptome ar putea indica o rinita alergica, dar si alte afectiuni, precum gripa sau sinuzita.

Diferentierea acestor afectiuni respiratorii este foarte importanta, tocmai pentru ca persoana afectata sa primeasca un tratament potrivit.Rinita alergica si raceala pot fi usor de confundat, mai ales pentru ca impartasesc multe simptome ce implica iritarea si inflamatia cavitatii nazale.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Mecanisme de functionare a celor doua boli
  3. Manifestari clinice
  4. Simptomatologia racelii
  5. Simptomatologia rinitei alergice
  6. Diferentiere
  7. Alte afectiuni asemanatoare
  8. Optiuni de tratament
  9. Citeste pe aceeasi tema

Mecanisme de functionare a celor doua boli

Sus
  • Raceala reprezinta o infectie virala a tractului respirator superior, cauzata de obicei de rinovirusuri. In plus, racelile se raspandesc cu usurinta de la o persoana la alta prin tuse, stranut si contactul cu suprafetele infectate. Pe de alta parte, rinita alergica este un raspuns alergic la un iritant din mediul exterior, cum ar fi polenul sau praful, iar transmiterea sa nu este posibila de la o persoana la alta.
  • Cavitatea nazala contine celule specializate care recunosc substantele straine organismului, precum praful sau polenul. Odata ce corpul detecteaza un agent iritant, activeaza o grupare de celule T care il vaneaza si il distrug. Acest procedeu este cunoscut sub denumirea de raspuns imun.
  • In cazul rinitei alergice, iritantul declanseaza aceleasi celule imune ca si virusurile ce produc raceli. De asemenea, anticorpii IgE si histaminele sunt activate, ducand la congestie nazala, hiposmie si inflamatie.

Manifestari clinice

Sus

S-a observat faptul ca rinita alergica si raceala sunt doua afectiuni ce sunt produse de doi factori etiologici diferiti, dar care au anumite puncte in comun. Totusi, este importanta cunoasterea tablourilor clinice produse de cele doua boli, deoarece exista si anumite diferente importante.

Simptomatologia racelii

Sus

Conform specialistilor, raceala poate fi produsa de peste 100 de tipuri de virusuri contagioase. Simptomele racelii incep, de obicei, la 2-3 zile de la infectie si includ rinoree, congestie nazala, inflamatia sinusurilor, stranut, dureri in gat, tuse, fatigabilitate si dureri de cap. Febra este in cele mai multe cazuri usoara, dar poate urca si la aproape 39 de grade Celsius la sugari si copii mici.

Simptomatologia racelii poate varia ca durata, astfel incat unii oameni pot experimenta simptomele 2 zile, in timp ce altii le pot avea chiar si 2 saptamani. Cu toate acestea, se estimeaza ca aproximativ 2 treimi dintre persoanele cu raceala se vor recupera in aproximativ 7 zile. Daca simptomele apar frecvent sau dureaza mai mult de doua saptamani, rinita alergica ar putea fi incriminata.

Racelile pot duce la infectii bacteriene secundare ale urechii medii sau ale sinusurilor, astfel incat ar putea fi necesar chiar si tratament cu antibiotice. Febra mare, adenopatiile, durerea faciala sau sinusala severa si tusea productiva sunt alte simptome ce pot fi regasite in cazul racelii.

Simptomatologia rinitei alergice

Sus

Rinita alergica, spre deosebire de raceala, nu este cauzata de virusuri. Prin urmare, aceasta afectiune nu este contagioasa. Ea survine atunci cand un agent strain intra in corp si este gresit identificat de sistemul imunitar ca fiind un invadator periculos. Ca raspuns, organismul elibereaza histamine pentru a alunga alergenul. Activarea histaminelor va duce la aparitia unor simptome similare cu cele ale unei raceli obisnuite.

Manifestarile frecvent regasite in cazul rinitei alergice sunt reprezentate de oboseala, congestie nazala, prurit ocular si nazal, stranut si tuse. Este important de retinut faptul ca febra si durerile nu insotesc rinita alergica. O alta diferenta cheie intre cele doua afectiuni este durata simptomelor. Astfel, simptomele rinitei alergice vor fi prezente atat timp cat alergenii sunt prezenti.

Diferentiere

Sus
  • Dupa cum se poate observa, atat racelile, cat si rinita alergica provoaca stranut, rinoree, congestie nazala si tuse. Una dintre diferentele esentiale dintre cele doua afectiuni consta in culoarea secretiilor nazale.
  • Astfel, rinita alergica va provoca secretii clare, in timp ce raceala va duce la eliminarea unor secretii galbui sau verzui. Un alt element important prin care se realizeaza diferentierea celor doua afectiuni consta in mancarimea faciala, in special in jurul ochilor sau al gatului. Pruritul este un simptom intalnit adesea in cazul rinitei alergice.
  • Daca o persoana este alergica la un agent declansator sezonier, cum ar fi polenul, simptomele pot fi limitate la anotimpurile respective ale anului. Totusi, in cazul in care alergia este la praf sau fum, simptomele pot revenii pe tot parcursul anului.

Alte afectiuni asemanatoare

Sus

Gripa si sinuzita sunt alte doua afectiuni asemanatoare cu raceala si rinita alergica. Ca si in cazul acestora din urma, diferentierea este foarte importanta. Astfel, cunoasterea simptomelor este esentiala si pentru gripa si sinuzita.

1. Gripa

Gripa debuteaza, de obicei, cu febra de peste 38,5 grade Celsius, inrosirea fetei, dureri musculare si lipsa de energie. Unii oameni au si alte simptome, precum ametelile sau varsaturile. Febra dureaza adesea o zi sau doua, dar exista si cazuri in care se poate prelungi la chiar 5 zile. Specialistii estimeaza ca toate aceste simptome incep sa se remita dupa 2-4 zile de boala, dar simptomele respiratorii incep sa devina din ce in ce mai puternice.

Virusul gripal se poate instala oriunde la nivelul tractului respirator, producand simptomele racelii, inclusiv tuse, dureri in gat, dureri de cap si rinoree. In plus, pot sa apara bronsita, infectiile otice si chiar pneumonia.

2. Sinuzita

Simptomele clasice ale sinuzitei acute sunt congestia nazala, secretiile nazale verzui, durerile faciale sau dentare, durerile de ochi, cefaleea si tusea nocturna. Unii pacienti se plang, de asemenea, de febra si stare generala de rau. Durerile in gat si respiratia urat mirositoare sunt alte simptome ce pot sa apara in cazul sinuzitei. Este de remarcat faptul ca de multe ori, sinuzita este precedata de o raceala care nu se vindeca dupa 5-7 zile.

Sinuzita cronica este mai subtila si mai dificil de diagnosticat. Manifestarile anterioare pot exista, dar in forme mult mai usoare si mult mai persistente. Aceste manifestari pot dura chiar si mai mult de 8 saptamani, iar sinuzita de acest tip este mult mai frecventa la pacientii cu alergii.

Optiuni de tratament

Sus

Testele speciale pentru alergii sunt folosite pentru a detecta iritantii specifici din cazul rinitei alergice. In cazul in care se dovedeste ca este vorba despre rinita alergica, antihistaminicele orale pot fi de ajutor. Acest tip de tratament este util in cazul pacientilor ce resimt prurit, stranut, rinoree sau diferite simptome oculare.

Decongestionantele nazale ar putea fi utile. De asemenea, este important ca persoanele racite sa doarma suficient si sa consume cantitati crescute de apa pe durata recuperarii.

Concluzii

Este important ca medicul dumneavoastra sa recunoasca simptomatologie, sa faca diferenta intre patologii pentru a putea prescrie un tratament adecvat in functie de patologia pe care o dezvoltati. De asemenea pentru a prevenii raceala, este important sa consumati fructe si o cantitate mare de lichide in sezonul rece, sa va odihniti corespunzator pentru a pastra un sistem imunitar intact.

Bibliografie:
How to tell the difference between hay fever and the common cold, https://medicalxpress.com/news/2018-10-difference-hay-fever-common-cold.html
Allergic Rhinitis vs. Common Cold, https://www.allergyeasy.com/allergy/allergic-rhinitis-vs-common-cold/
Is it a cold, flu, allergic rhinitis, or sinusitis?, http://pennstatehershey.adam.com/content.aspx?productId=112&pid=28&gid=000041
How to tell the difference between allergies and a cold, https://www.medicalnewstoday.com/articles/315756.php#similarities


Medici specialisti Medicina Generala

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate