Clickmed
programare rapida la medic

Tubocine, granule suspensie

Publicat la data de: 07 Mai 2009 | Actualizat la data de: 16 Aprilie 2021

Informatii prospect Tubocine, granule suspensie

Compozitie
Tubocine 100mg rifampicina/5ml granule suspensie.

Indicatii
Rifampicina este folosita in primul rand pentru tratamentul tuberculozei pulmonare si extrapulmonare. Este de ales in boala extensiva sau cavitara, in care se asociaza cu cel putin un antituberculos major, de regula izoniazida. Infectii cu M. avium complex (micobacterii necromogene din grupa a III-a Runyon) si M. kansasii, sub toate formele lor existente. Se va utiliza in asociere cu alte substante antimicobacteriene. Tratarea leprei, forma lepromatoasa sau tuberculoida, in asociatie cu un alt medicament antilepros. infectii cauzate de microorganisme sensibile, ca stafilococul auriu sau S. epidermidis, inclusiv germenii rezistenti la meticilina. infectii cauzate de enterococi, pneumonia cu legionella (se asociaza cu eritromicina). Profilaxia meningitei meningococice, pentru sterilizarea purtatorilor asimptomatici.

Doze si mod de administrare
Tratamentul tuberculozei pulmonare active:
Regim continuu (administrare zilnica): izoniazida (300 mg/zi la adult; 10-20 mg/kg/zi la copii) + rifampicina (600 mg/zi la adult, 10-20 mg/kg/zi la copii, fara a depasi 600 mg), timp de 9 luni.
Regim intermitent supravegheat: schema standardizata de tratament intermitent, strict supravegheat, aplicata in Romania (administrare bisaptamanala timp de 9 luni): izoniazida (15 mg/kg si doza) + rifampicina (750 mg pentru cei cu greutatea < 60 kg, 900 mg peste 60 kg) + etambutol (40-50 mg/kg), 3 luni, apoi izoniazida + etambutol sau streptomicina, timp de 6 luni. Se indica in formele comune de tuberculoza pulmonara.
Alte infectii cauzate de microorganisme sensibile la rifampicina: 15-20 mg/kg/zi, repartizate in doua prize. Se asociaza cu un alt agent antibacterian pentru a preveni dezvoltarea tulpinilor rezistente.
Profilaxia infectiilor meningococice: la adulti 600 mg la fiecare 12 h, timp de 2 zile; la copiii de peste un an se administreaza 10 mg/kg la 12 ore, timp de 2 zile. Rifampicina se administreaza a jeun, cu 30 de minute inainte sau 2 ore dupa mese.

Contraindicatii
Hipersensibilitate la rifamicine, porfirie, insuficienta hepatica severa.

Masuri de precautie
Bolnavii cu insuficienta hepatica nu vor primi rifampicina decat in caz de absoluta necesitate si sub stricta supraveghere medicala. Daca apar semnele alterarii functiei hepatice, se va sista administrarea rifampicinei. Un nivel ridicat al bilirubinemiei si/sau al transaminazelor nu constituie o indicatie pentru intreruperea tratamentului. Decizia va fi luata dupa repetarea testelor si urmarind evolutia starii pacientului. tratamentul intermitent se efectueaza sub stricta supraveghere medicala, datorita posibilitatii aparitiei reactiilor imunoalergice.
Sarcina si alaptare: nu se va administra la femeia insarcinata decat in caz de stricta necesitate. rifampicina, excretandu-se in laptele matern, nu se va administra pe timpul alaptarii, decat in cazul in care medicul considera ca beneficiul potential pentru pacienta justifica eventualul risc pentru sugar.

Reactii adverse
Principalul efect nedorit al rifampicinei consta in afectarea toxica a ficatului. La mai putin de 1 % din bolnavi se dezvolta o hepatita cu icter, de regula usoara si reversibila. bolile hepatice prealabile, alcoolismul pot creste riscul afectarii ficatului. In insuficienta hepatica se va reduce doza la 5 mg/kg/zi. Nu se recomanda asocierea cu izoniazida la hepatici. Alte reactii adverse constau in tulburari digestive (greata, varsaturi, dureri abdominale, diaree), eruptii alergice, prurit, febra, leucopenie, oboseala, somnolenta, cefalee, ameteli, confuzie. Reactiile adverse care survin de obicei la un regim de administrare intermitent sunt probabil de origine imunoalergica: un sindrom care simuleaza gripa, constand in episoade de febra, frisoane, cefalee, vertij; apare de obicei intre lunile a 3-a si a 6-a de tratament la aproape 20 % din bolnavi; scaderea presiunii arteriale, anemie hemolitica acuta; insuficienta renala acuta, datorata unei necroze tubulare sau unei nefrite interstitiale. S-au semnalat si cazuri de trombocitopenie cu sau fara purpura, reversibila daca oprirea tratamentului se face imediat dupa aparitia purpurei. Rifampicina coloreaza in rosu urina, sputa si saliva. Lentilele de contact se pot, de asemenea, colora.

Atentie

Nu se recomanda administrarea de medicamente fara consult medical.

Cititi online prospectele medicamentelor, pentru a va informa asupra indicatiilor, modului de utilizare sau reactiilor adverse.

Citeste si

Arhiva
  • Trahomul – conjunctivita granuloasa Trahomul – conjunctivita granuloasa

    Generalitati Trachomul reprezinta o infectie bacteriana cu localizare oculara determinata de Chlamydia trachomatis. Trachomul este o keratoconjunctivita cronica si una din cele mai importante cauze de morbiditate oculara. Boala se transmite in principal intre copii si...citeste mai mult

  • Cele mai toxice spatii din interiorul casei Cele mai toxice spatii din interiorul...

    Generalitati Ne place sa credem ca locul in care locuim este curat, dar putem avea surpriza sa aflam ca in casa noastra exista si locuri considerate a fi toxice. Majoritatea persoanelor folosesc dezinfectante, inalbitoare si alte tipuri diferite de produse...citeste mai mult

  • Aftele si sanatatea dentara Aftele si sanatatea dentara

    Generalitati Aftele sunt mici ulceratii, superficiale si dureroase, care apar la nivelul cavitatii bucale din cauza carora mancatul si vorbitul se desfasoara cu dificultate. Exista doua tipuri de afte: • Afte simple - pot sa apara de trei-patru ori pe an si se...citeste mai mult

  • Cum sa ne protejam de alergiile toamnei? Cum sa ne protejam de alergiile toamnei?

    Generalitati Desi florile nu mai infloresc, iar iarba nu mai poate face “ravagii”, desi aerul a devenit rece, iar praful verii este spalat de ploile de toamna, persoanele care se confrunta cu alergii sezoniere nu pot spune ca au scapat de pericole nici in...citeste mai mult

  •  

    Interpretare simptome

    semnificatia simptomelor si afectiunile probabile

    Afla acum

Clasificarea ATC

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter