Ranitidina, compr.

Indicatii:

Tratamentul afectiunilor gastrointestinale in care este necesara reducerea aciditatii gastrice: formele benigne de ulcer gastric, duodenal, ulcer postchirurgical; esofagita de reflux; sindrom Zollinger-Ellison; prevenirea recaderilor in ulcer si a hemoragiilor recurente si gastroduodenale la bolnavii cu risc de ulcer de stres (arsuri, traumatisme craniene, politraumatisme, transplant renal); aspiratia acida in timpul nasterilor sau interventiilor chirurgicale.

Contraindicatii:

Hipersensibilitate la ranitidina; tulburari gastro-intestinale minore (stomac iritat); nu se administreaza la copii sub 10 ani.

Precautii:
Inaintea instituirii tratamentului trebuie sa fie stabilita natura nemalignitatii ulcerelor gastrice si duodenale, pentru ca tratamentul cu ranitidina poate masca simptomele si diagnosticarea corecta.
Interactiuni: Are afinitate mai mica decat cimetidina fata de enzimele microzomale hepatice si mai slabe interferente cu biotransformarea unor medicamente. Poate creste efectele beta-adrenoliticelor si nifedipinei (diminua biotransformarea lor).
Supradozare: Ranitidina are actiune foarte specifica incat n-au fost semnalate cazuri de supradozare. In caz de supradozare se recomanda spalaturi gastrice si tratament simptomatic.

Reactii adverse:

In general este bine tolerata. S-au semnalat: dureri de cap, vertije, somnolenta, caderea parului si dureri articulare (foarte rar); tulburari gastrointestinale minore: greata, voma, constipatie sau diaree, uscarea gurii; schimbari reversibile si trecatoare in functiile hepatice (hepatite reversibile hepatocelulare, hepatocaniculare sau mixte), cu sau fara icter; o crestere usoara a nivelelor plasmatice ale creatininei si a parametrilor hepatici (transaminaze, fosfataza alcalina), ce revin la normal in timpul tratamentului; in cazuri izolate, la doze foarte mari s-au raportat ginecomastie, amenoree sau disfunctii sexuale (potenta deficitara, pierderea libidoului); foarte rar s-au raportat tulburari neuropsihice: confuzie mentala reversibila, halucinatii si tulburari de vedere (mai ales la pacientii varstnici cu afectiuni renale severe); mai rar si izolat s-au raportat leucocitopenie, trombocitopenie, agranulocitoza; reactii de hipersensibilitate acuta, cum ar fi: febra, bronhospasm, urticarie, edem angioneurotic si soc anafilactic, efecte ce dispar la intreruperea tratamentului.

Actiune:

Antiulceros ce apartine antagonistilor receptorilor H2 asupra carora actioneaza printr-un mecanism specific, competitiv si selectiv, inhiband marcat secretia acida gastrica. Eficacitatea ranitidinei s-a dovedit a fi superioara celei a cimetidinei cu avantajul principal de a se folosi doze mai mici (de 3-4 ori) si de a produce efecte adverse mai putine.

Compozitie:

Comprimate continand 150 mg, respectiv 300 mg ranitidina sub forma de clorhidrat, excipienti q. s., in cutii a 20 comprimate (2 folii x10 comprimate sau flacon x 20 comprimate).

Mod de administrare:

Tratamentul se individualizeaza in concordanta cu afectiunea si gradul de severitate al acesteia: ulcer gastric, duodenal, postoperator: 150 mg de 2 ori pe zi, dimineata si seara, independent de mese, sau 300 mg seara la culcare, timp de 4 saptamani. Daca este nevoie tratamentul se repeta. In caz de recadere doza de intretinere este de 150 mg, seara la culcare (durata de administrare nelimitata); esofagita de reflux: 150 mg de 2 ori pe zi, timp de 8 saptamani; sindromul Zollinger-Ellison: doza initiala este de 150 mg de 3 ori pe zi; aceasta poate fi crescuta daca este nevoie la 900 mg pe zi sau la 4-6 g pe zi; profilaxia reziduala a ulcerului duodenal si gastric si in prevenirea aspirarii acidului: 150 mg ca doza unica; copii peste 10 ani: numai daca este strict necesar si numai pentru perioade scurte: 2 mg/kg corp de 2 ori pe zi; doza maxima: 150 mg de 2 ori pe zi.
Farmacocinetica: Clorhidratul de ranitidina din comprimate este rapid si aproape complet absorbit din tractul gastrointestinal, absorbtie ce nu pare a fi semnificativ influentata de alimente si antiacide. Concentratia plasmatica maxima (C max) se atinge dupa 1-2 ore de la administrare si 50% din doza administrata este biodisponibila. Se leaga in proportie de 10-20 % de proteinele plasmatice. Aproximativ 40 % se elimina nemodificata, in principal in urina, 6-10% se elimina sub forma de metaboliti, restul fiind excretata prin bila si fecale. T1/2 este de aproximativ 2-3 ore.