Clickmed
programare rapida la medic

Dermovate, crema

Publicat la data de: 07 Mai 2009 | Actualizat la data de: 16 Aprilie 2021

Informatii prospect Dermovate, crema

Ce este Dermovate si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Dermovate face parte din grupul de medicamente denumite corticosteroizi topici. "Topic" inseamna ca se aplica direct pe piele. Corticosteroizii topici reduc inrosirea si mancarimea care apar in anumite afectiuni ale pielii. Ei nu trebuie confundati cu steroizii "anabolizanti" care sunt utilizati de catre anumiti culturisti si atleti.

Dermovate crema reduce efectele inflamatiei in afectiuni ale pielii, cum sunt eczeme care nu raspund la alte tratamente, psoriazis, lichen plan si lupus eritematos discoid.

Mod de administrare

Utilizati intotdeauna Dermovate exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau farmacistul dumneavoastra daca nu sunteti sigur.

Adulti si adolescenti

Aplicati o cantitate mica de crema pe zona afectata o data sau de doua ori pe zi.

Spalati-va mainile dupa aplicarea medicamentului, cu exceptia cazului in care acestea reprezinta zona ce a fost tratata.

Nu utilizati o doza mai mare si nici nu il aplicati pe suprafete mari pentru perioade lungi de timp (de exemplu aproape zilnic, mai multe saptamani sau luni), decat daca medicul dumneavoastra v-a recomandat acest lucru.

Dermovate crema este numai pentru utilizare cutanata.

Cum se aplica crema

1. Spalati-va pe maini.

2. Aplicati cantitatea recomandata de unguent pe piele si masati usor, pana la absorbtia completaa acesteia. Puteti masura cantitatea de Dermovate cu ajutorul varfului degetului dumneavoastra. Aceasta imagine va arata cat reprezinta o unitate de varf de deget.

3. Spalati-va pe maini din nou dupa utilizarea cremei, exceptand situatia cand aplicarea se realizeaza la nivelul mainilor ca parte a tratamentului.

Aveti in vedere ca:

- Doua varfuri de deget de crema sunt suficiente pentru aplicarea la nivelul ambelor maini sau la nivelul labei piciorului

- Trei varfuri de deget de crema sunt suficiente pentru aplicarea la nivelul unui brat

- Sase varfuri de deget de crema sunt suficiente pentru aplicarea la nivelul unui picior

- Paisprezece varfuri de deget de crema vor acoperi partea din fata si din spate a corpului

Nu va ingrijorati daca aveti nevoie de o cantitate putin mai mare sau mai mica de crema. Acesta este doar un ghid orientativ.

Copii

- Nu utilizati crema pentru copii mai mici de 1 an.

- Cantitatea de crema de utilizat va scadea cu cat copilul este mai mic

- Tratamentul copiilor cu varsta cuprinsa intre 1 an si 12 ani trebuie sa se faca sub stricta supraveghere medicala. Doza trebuie sa fie adecvata varstei: de exemplu la un copil cu varsta de 4 ani se poate utiliza o treime din doza pentru adulti.

O cura de tratament cu Dermovate la copii nu trebuie sa dureze mai mult de 5 zile decat cu exceptia cazului in care medicul recomanda altfel. Medicul poate dori sa consulte copilul saptamanal, pe durata utilizarii cremei.

Daca utilizati mai mult decat trebuie din Dermovate

Este important sa urmati instructiunile din acest prospect. Daca, din greseala, aplicati crema de mai multe ori decat vi s-a recomandat, nu trebuie sa va ingrijorati dar adresati-va medicului dumneavoastra.

Daca uitati sa utilizati Dermovate

Daca ati uitat sa utilizati Dermovate, aplicati cantitatea recomandata imediat ce v-ati amintit. Totusi, daca este timpul pentru urmatoarea doza, aplicati-o doar pe aceasta. Nu utilizati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Nu utilizati Dermovate

- daca sunteti alergic (hipersensibil) la propionat de clobetazol sau la oricare dintre celelalte componente ale Dermovate;

- daca aveti acnee vulgara sau acnee rozacee (inrosire severa a pielii la nivelul nasului si in jurul

acestuia) sau dermatita periorala (eruptie rosiatica, punctiforma, in jurul gurii);

- daca aveti senzatie de mancarime in jurul anusului sau la nivelul organelor genitale; medicamentul nu se utilizeaza la nivelul zonei perianale sau genitale;

- pe fata sau in zonele unde pielea se subtiaza usor, cu exceptia cazului in care medicul v-a recomandat astfel;

- la copii cu varsta sub 1 an care au dermatita sau eruptii produse de scutece;

- daca aveti infectii produse de ciuperci, bacterii sau virusi (de exemplu, herpes simplex, varicela) la nivelul pielii;

- in contact cu ochii.

Precautii

Aveti grija deosebita cand utilizati Dermovate

- daca alaptati;

- daca sunteti gravida sau intentionati sa ramaneti gravida;

- daca zona afectata trebuie acoperita cu un pansament sau cu un scutec – acestea ajuta medicamentul sa patrunda mai usor in piele;

- la copiii cu varsta mai mare de un an;

- perioade lungi de timp; daca nu sesizati vreo ameliorare a simptomelor dupa 2 pana la 4 saptamani de tratament, adresati-va medicul dumneavoastra;

In cazul utilizarii la nivelul fetei, daca tratamentul dureaza mai mult de 5 zile pielea din zona tratata se poate subtia.

In cazul utilizarii in psoriazis este necesar sa fiti supravegheat cu atentie de catre medicul dumneavoastra.

Interactiuni medicamentoase

Va rog sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.

Sarcina si alaptarea

Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.

Siguranta utilizarii acestui medicament la gravide sau in timpul alaptarii nu a fost stabilita.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Dermovate nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Informatii importante privind unele componente ale Dermovate Dermovate crema contine propilenglicol care poate provoca iritatie cutanata. Clorocrezol poate provoca reactii alergice.

Alcoolul cetostearilic din compozitia medicamentului poate provoca reactii adverse cutanate locale (de exemplu, dermatita de contact).

Reactii adverse posibile

Ca toate medicamentele Dermovate poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Cand este utilizat in cantitatea si pentru durata de timp recomandata, la cele mai multe persoane, acest medicament nu determina reactii adverse.

Daca vi se umfla pleoapele, fata sau buzele intrerupeti imediat utilizarea Dermovate si adresati-va medicului dumneavoastra, deoarece aceasta poate fi o reactie alergica.

Dermovate poate fi absorbit prin piele in circulatia sanguina. Aceasta nu este o problema daca utilizati cantitatea recomandata si pentru perioada de timp recomandata. Daca folositi o cantitate prea mare sau pentru o lunga perioada de timp este posibil sa prezentati modificari ale pielii cum sunt subtierea acesteia, vizibilitatea vaselor mici de sange, modificari de culoare sau ale cantitatii de par.

Reactii alergice locale cum sunt inrosirea pielii, eruptie trecatoare pe piele, mancarime, urticarie si senzatia locala de arsura, pot aparea la locul aplicarii si pot fi asemanatoare simptomelor afectiunii tratate. Daca simptomele persista, intrerupeti imediat tratamentul si adresati-va medicului dumneavoastra.

Daca sunt utilizate cantitati mari de Dermovate, pentru o perioada foarte lunga de timp, pot fi observate manifestari de supresie a glandei suprarenale, care includ incetinirea cresterii copiilor, o crestere nejustificata in greutate si aparitia acneei. Daca aceste lucruri va ingrijoreaza, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

In special la copii, chiar in cazul unei durate obisnuite a tratamentului pot sa apara o crestere in greutate, rotunjirea fetei si valori mari ale tensiunii arteriale.

Absorbtia poate fi crescuta daca Dermovate este utilizat sub pansament oclusiv. La copii aplicati cu atentie cantitatea recomandata de Dermovate deoarece la acestia se poate absorbi prin piele o cantitate mai mare. Daca aveti intrebari sau sunteti ingrijorat(a) discutati cu medicul dumneavoastra.

Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Cum se pastreaza Dermovate

A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.

Nu utilizati Dermovate dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj (dupa EXP.). Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

A se pastra la temperaturi sub 30 grade Celsius, in ambalajul original.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere.

Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informatii suplimentare

Compozitie

Substanta activa din Dermovate este propionatul de clobetazol; Un gram de crema contine propionat de clobetazol 0,5 mg.

Celelalte componente sunt: monostearat de gliceril 40-55, ester de sorbitan (Arlacel 165*), ceara de albine substituita 6621, alcool cetostearilic, propilenglicol, clorocrezol, citrat de sodiu, acid citric monohidrat, apa purificata.*)Contine amestec de monostearat de gliceril si stearat de polioxietilen.

Ambalaj

Dermovate 0,5 mg/g crema se prezinta sub forma de crema omogena, de culoare alba pana la aproape alba.

Este disponibil in cutii cu un tub din Al a 25 g crema.

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata

Glaxo Wellcome UK Limited
980 Great West Road, Brentford
Middlesex, TW8 9GS
Marea Britanie

Fabricanti

GlaxoSmithKline Pharmaceuticals SA
ul. Grunwaldzka 189, 60-322 Poznan
Polonia

Glaxo Operations UK Ltd.
(Trading as Glaxo Wellcome Operations)
Harmire Road, Barnard Castle, Co. Durham, DL 12 8DT
Marea Britanie

Acest prospect a fost aprobat in Septembrie 2015

Atentie

Nu se recomanda administrarea de medicamente fara consult medical.

Cititi online prospectele medicamentelor, pentru a va informa asupra indicatiilor, modului de utilizare sau reactiilor adverse.

Citeste si

Arhiva
  • Cremele de la A la Z Cremele de la A la Z

    Generalitati Cum poate fi aleasa cea mai buna crema? In primul rand persoanei trebuie sa-i placa caracteristicile percepute: mirosul, consistenta, absorbabilitatea. Apoi ar trebui sa aiba efectul maxim, astfel ca este nevoie de timp pentru a o verifica. Crema...citeste mai mult

  • Pericolele utilizarii cremelor de protectie solara Pericolele utilizarii cremelor de...

    Generalitati Cremele dar si alte produse cu rol de protectie a pielii impotriva razelor UV nocive ale soarelui sunt cele care filtreaza razele ultraviolete atunci cand sunt aplicate pe piele. Acestea absorb o parte din razele UV in scopul de a apara pielea si a...citeste mai mult

  • Cum alegi crema de protectie solara potrivita Cum alegi crema de protectie solara...

    Generalitati Pentru ca radiatiile ultraviolete sunt tot mai puternice, fiind anuntat chiar si un „tsunami solar”, crema cu factor de protectie UV nu ar trebui sa-ti lipseasca din geanta. Crema de protectie solara nu-ti garanteaza sanatatea...citeste mai mult

  • Cremele BB si rolul lor in ritualul de infrumusetare Cremele BB si rolul lor in ritualul...

    Generalitati Cremele BB sunt produse cosmetice cu multiple proprietati, popularitatea acestora datorandu-se rolului practic pe care il detin. Recent introduse de producatori pe piata occidentala, cremele BB inlocuiesc cremele hidratante, serurile de ten, baza de...citeste mai mult

Comunitate

  • Afectiuni la ambele urechii

    Buna ziua , cred ca am problema aceasta de doi ani de zile . Ma mananca urechile, se fac niste coji si curge un lichid transparent. Folosesc ''dermovate unguent'' .Aveti vreo solutie ? Va multumesc anticipat

  •  

    Interpretare simptome

    semnificatia simptomelor si afectiunile probabile

    Afla acum

Clasificarea ATC

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter