Clickmed
programare rapida la medic

Peste 1.200 de cadre medicale, afectate de ordonanta ce interzice pensie plus salariu de la stat

Publicat la data de: 07 Ianuarie 2009

Cel putin 1.200 de cadre medicale din toata tara vor fi afectate de ordonanta cabinetului Boc prin care se interzice cumularea de pensie si salariu de la stat.

Potrivit presedintelui Colegiului Medicilor, Vasile Astarastoae, actul normativ emis de guvern va aduce un deficit de medici specialisti, mai ales in zonele defavorizate. "Sunt specialitati, cum este radiologia, de exemplu, unde au fost posturi scoase la concurs, dar nu a fost nimeni in stare sa le ocupe. Sunt medici specialisti iesiti la pensie, care inca profeseaza in diferite spitale, iar asta si din cauza lipsei unor inlocuitori", a declarat, pentru NewsIn, Astarastoae.

In 2008, aproape 1.200 de medici pensionati au primit de la Colegiul Medicilor acordul de a lucra in diverse unitati sanitare din tara. Numarul cadrelor medicale afectate de ordonanta este insa sensibil mai mare, dat fiind si numarul celor care, odata iesite la pensie, profesau inainte de 2008.

In Bucuresti, numarul medicilor pensionati care primesc si salariu difera de la un spital la altul.

Directorul Spitalului Universitar de Urgenta, Gheorghe Iana, estimeaza ca in unitatea sanitara pe care o conduce lucreaza cel mult 10 medici carea au iesit la pensie. "Acesti medici sunt cadre didactice pensionate, care lucreaza la noi in spital cu jumatate de norma", a explicat Iana.

La Spitalul Elias sunt, potrivit purtatorului de cuvant Valentin Calu, cel mult doi medici in situatia de a primi atat pensie, cat si salariu, in timp ce la Spitalul de Urgenta pentru Copii "Marie Curie" nu exista niciun medic pensionar care sa continue sa profeseze, potrivit managerului Daniel Buzatu.

Directorul Spitalului de Urgenta Floreasca, Claudiu Turculet, spune ca, in unitatea sa, sunt 25 de angajati in aceasta situatie, cu precizarea ca "este vorba despre personal TESA sau personal mediu, nu despre medici".

Potrivit ordonantei de guvern publicata luni in Monitorul Oficial, pensionarii pentru limita de varsta nu pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesionala, indiferent de nivelul lor, daca acestea sunt obtinute din exercitarea unor functii remunerate in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritoriala. Angajatii de la stat care cumuleaza pensia cu salariul trebuie sa decida in 15 zile la care dintre cele doua venituri renunta.


Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate