Clickmed
programare rapida la medic

Unul dintre minerii internati la Spitalul Floreasca a murit

Publicat la data de: 25 Noiembrie 2008

Unul dintre minerii internati la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, care avea arsuri pe 85% din suprafata corpului si traumatism cranio-cerebral, a decedat, luni dimineata, potrivit purtatorului de cuvant al spitalului, dr. Bogdan Oprita.

"Pacientul avea multiple traumatisme si arsuri pe aproape toata suprafata corpului", a explicat Oprita.

La Spitalul Floreasca mai sunt internati doi mineri, iar la Spitalul de Arsi alti cinci, dintre care trei au fost operati saptamana trecuta.

Doisprezece oameni au murit si alti 13 au fost raniti in urma celor doua deflagratii produse, pe 15 noiembrie, la interval de cateva ore, in subteranul minei Petrila, conform celui mai recent bilant. Prima explozie, soldata cu opt morti si zece raniti, a avut loc in jurul orei 14.50, in abatajul 431, cota 250. Din primele cercetari s-a stabilit ca deflagratia s-a produs ca urmare a unei acumulari de gaz metan in subteran. in momentul producerii accidentului, in acel loc isi desfasurau activitatea 16 persoane. O noua deflagratie s-a produs in jurul orei 18.40, patru salvatori minieri pierzandu-si viata, iar alti trei fiind raniti.

Conform tabelelor prezentate de conducerea minei, in prima explozie si-au pierdut viata inginerul sef productie Brad Iosif, seful sector 1 Holinger Doru, Stoian Vasile-miner sector 1, Matan Adrian- ajutor miner, sipos Cristian-miner sector 1, Mates Dan - sondor sector 6, Alexa Marcel Alin - sondor sector 6, Mos Silviu-miner sef schimb sector 1. in cea de-a doua explozie au murit salvatorii minieri Puian Nicolae, Fratila Daniel, Elekes Attila si Visan Trandafir.


Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate