Clickmed
programare rapida la medic

Pachetele de tigari cu imagini de avertisment vor intra pe piata, si in Romania, la 1 iulie

Publicat la data de: 27 Iunie 2008

Pachetele de tigari cu pictograme de avertisment, inscriptionate pe 40 la suta din suprafata a pachetului, vor intra pe piata la 1 iulie, Romania fiind a doua tara din Europa, dupa Belgia, care introduce o astfel de reglementare, a anuntat, joi, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu.

"Este un pas important in lupta impotriva fumatului. Aceste pictograme si campaniile anti-fumat se adreseaza in special copiilor, tinerilor si persoanelor care nu s-au apucat inca de acest viciu", a declarat ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu.

Imaginile de avertisment, care vor insoti textele inscriptionate, in prezent, pe pachetele de tigari, au scopul de a atrage atentia si de a informa asupra riscurilor la care se expun fumatorii.

Pictogramele vor consta atat in imagini cu caracter simbolic, cum ar fi o femeie care are aplicata o masca de fata, in spatele careia se vede un craniu stilizat, cat si in fotografii aproape socante, cu danturi stricate din pricina fumatului si tumori aparute in zona gatului sau a plamanilor.

Producatorii din tutun au la dispozitie 12 luni pentru a lichida stocurile de produse din tutun care nu sunt inscriptionate cu pictograme. Astfel, de la 1 iulie 2009, comercializarea pachetelor de tigari fara imagini va fi interzisa.

In luna aprilie 2007, autoritatile au stabilit 14 imagini care vor fi inscriptionate pe pachetele de tigari, iar producatorii au obligatia de alterna, pe parcusul unui an, toate pictogramele stabilite.

Prima tara din Europa care a introdus pictogramele de avertisment pe pachetele de tigari este Belgia. in lume, reglementarea a aparut, pentru prima data, in Canada, pictogramele fiind folosite, in prezent, si in Australia, Noua Zeelanda, Brazilia, Uruguay, Venezuela, India, Singapore si Thailanda.

In Romania, 33.000 de persoane mor, anual, din cauza bolilor provocate de fumat. Peste 70 la suta dintre acestia au varste intre 35 si 69 de ani. Potrivit statisticilor, fumatorii care mor prematur ar mai fi putut trai, in medie, inca 21 de ani, daca nu fumau.

Alte date statistice arata ca doar trei fumatori din 100 reusesc sa renunte singuri la fumat, in timp ce, daca apeleaza la ajutorul unui medic, procentul celor care reusesc este de 45 la suta.

Cele mai frecvente cauze de mortalitate a fumatorilor din Romania sunt bolile cardiovasculare, cancerul si afectiunile aparatului respirator. in fiecare an apar peste 8.500 de cazuri noi de cancer pulmonar, aproximativ 85 la suta dintre acestea avand drept cauza fumatul.


Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate