Clickmed
programare rapida la medic

Autoritatile au elaborat conditiile in care o minora sub 15 ani poate face intrerupere de sarcina

Publicat la data de: 24 Iulie 2008

Minorele care nu au implinit 15 ani vor putea face intrerupere de sarcina pana in a 24-a saptamana de gestatie, insa numai cu respectarea anumitor proceduri, potrivit unui proiect de ordin elaborat de Ministerul Sanatatii si Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC).

Astfel, daca minora este in mai mult de 14 saptamani de sarcina, dar pana in 24, interventia chirurgicala se va face "numai in cadrul unitatilor sanitare spitalicesti de nivel 3, prevazute in Ordinul ministrului sanatatii publice nr. 1881/2006". La un astfel de caz, medicul este obligat sa informeze conducerea unitatii sanitare in cadrul careia isi desfasoara activitatea, iar sefii spitalului au obligatia ca, in termen de maximum 24 de ore, sa informeze autoritatea de sanatate publica asupra acestui fapt. Potrivit ordinului, in termen de 24 de ore de la inregistrarea sesizarii, autoritatea de sanatate publica, impreuna cu directia generala de asistenta sociala si protectia copilului constituie, prin decizie comuna, o comisie pentru analiza cazului. Iar aceasta comisie, la o zi dupa constituire, decide daca se poate realiza intreruperea sarcinii care depaseste 14 saptamani, in functie de aspectele medicale si psiho-sociale ale cazului.

Personalul implicat in punerea in aplicare a prevederilor acestui ordin are obligatia sa pastreze confidentialitatea datelor despre pacient, se mai precizeaza in proiectul elaborat de Ministerul Sanatatii si ANPDC.

"Este un ordin binevenit, care acopera mari goluri din legislatia romaneasca privind avortul. Ne confruntam cu destul de multe cazuri de fete sub 15 ani care raman insarcinate si avem nevoie de reglementari pentru a rezolva astfel de situatii. Este adevarat ca 24 de saptamani inseamna mult pentru o sarcina, insa si fetele sub 15 ani sunt copii, iar sanatatea lor fizica si psihica este in pericol in aceste cazuri", a explicat, pentru NewsIn, Theodora Bertzi, secretar de stat in Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de sanse.

Unitatile medicale in care se vor putea face interventiile chirugicale la minorele sub 15 ani aflate in mai mult de 14 saptamani de sarcina sunt: Spitalul Judetean de Urgenta „Sf. loan cel Nou" Suceava, Spitalul Clinic Obstetrica-Ginecologie „Cuza Voda" Iasi, Spitalul Judetean de Urgenta Bacau, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta „Sf. Apostol Andrei” Galati, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, Spitalul Clinic de Urgenta „Sf Ioan" - Maternitatea Bucur Bucuresti, Spitalul Clinic de Urgenta „Sf. Pantelimon" Bucuresti, Spitalul Clinic Obstetrica - Ginecologie Filantropia Bucuresti, Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului ,,Prof. Dr. Alfred Rusescu" - Clinica Obstetrica - Ginecologie Polizu Bucuresti, Spitalul Clinic Dr.I.Cantacuzino" Bucuresti, Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, Spitalul Universitar de Urgenta Elias Bucuresti, Spitalul Clinic Obstetrica- Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sarbu" Bucuresti, Spitalul Clinic Caritas Bucuresti, Spitalul CIinic Judetean de Urgenta Craiova, Spitalul Clinic Obstetrica - Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu" Timisoara, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj Napoca, Spitalul Clinic Obstetrica - Ginecologie Oradea, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Targu Mures- Sectiile Obstetrica- Ginecologie I si Neonatologie I, Spitalul Obstetrica - Ginecologie "Dr. Ioan Aurel Sbarcea" Brasov si Spitalul Clinic Judetean Sibiu.

Potrivit legislatiei in vigoare, intreruperile de sarcina se pot efectua doar daca fatul are sub 14 saptamani. in cazul in care fatul are mai mult de 14 saptamani, intreruperea de sarcina se face doar in cazul in care este vorba de incest sau viol si nu pune in pericol sanatatea mamei.

In Romania s-au inregistrat, numai in 2007, peste 530 de intreruperi de sarcina la fete sub 15 ani.


Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate