Un acces de furie este echivalentul emotional al unei furtuni de vara: se declanseaza brusc si uneori este destul de feroce. Cu un minut in urma parintele si copilul se bucurau de cina, iar in urmatorul minut micutul incepe sa scanceasca, plange si incepe sa tipe cat poate de tare ca paiul cu care isi savura sucul s-a indoit. La aceste tipuri de episoade sunt predispusi mai ales copiii cu varste cuprinse intre 1-3 ani.
Desi poate sa apara teama ca din copilul dvs. se va dezvolta un mic tiran, nu trebuie sa fiti ingrijorati deoarece prin aceasta criza copilul poate incerca sa manipuleze sau, mai probabil, acesta este o reactie la o situatie frustranta.
Specialistii considera ca o mare parte din vina acestor accese de furie o au competentele lingvistice inegale. Copiii desi inteleg destul de bine multe dintre cuvintele pe care le aud, la varste mici, capacitatea lor de a comunica verbal este destul de limitata. Iar atunci cand nu pot exprima prin cuvinte ce simt sau ce vor, devin frustrati.
Parintele trebuie sa isi pastreze calmul
Un acces de furie nu este placut si poate fi insotit de lovituri, tipete, aruncatul lucrurilor etc. Cand micutul se afla in toiul unui atac de furie este putin probabil sa asculte explicatile parintilor si va raspunde negativ la majoritatea actiunilor intreprinse de adulti. Una dintre solutiile care poate functiona in acest moment este ca parintele sa fie alaturi de copil fara sa il certe.
Oricat de tentant ar fi pentru parinte sa paraseasca locul crizei, micutul va aprecia prezenta acestuia. Unii experti recomanda imbratisarea copilului, iar altii ignorarea crizei pana cand copilul se calmeaza. Prin incercare si eroare se va afla care abordare este cea potrivita pentru fiecare dintre micuti.
Parintii nu trebuie sa uite ca sunt adulti
Nu conteaza cat de mult va dura accesul de furie: adultii nu trebuie sa negocieze cu un copil care tipa. Poate exista tendinta (in mod special daca evenimentul are loc in public) sa se faca compromisuri pentru ca episodul sa se incheie. Altfel, la urmatoarele crize, va exista un precendent.
In plus, pe nimeni nu trebuie sa ingrijoreze parerea celor din jur. Daca parintele cedeaza, copilul va sti ca prin aceste modalitati va obtine ce doreste. Pe de alta parte copilul este deja speriat de faptul ca si-a pierdut controlul, iar lipsa de control a parintilor ii poate agrava reactiile.
In cazul in care accesul de furie al copilului implica lovirea oamenilor sau a animalelor de companie, aruncarea lucrurilor sau tipatul incontinuu, micutul va fi dus intr-un loc sigur (acum ar fi dormitorul sau). Parintele trebuie sa-i explice de ce trebuie sa stea in acel loc: pentru ca a lovit pe cineva, de exemplu.
De asemenea copiulul trebuie sa stie ca va sta acolo pana cand reactiile negative vor inceta. Indicat ar fi ca adultul sa stea alaturi de micut. Daca accesul de furie va avea loc intr-un loc public, parintele si copilul vor pleca de acolo pana cand copilul se va calma.
Discutati cu micutul
Cand dispare furtuna, adultul va purta o discutie cu copilul despre ce s-a intamplat. Parintele trebuie sa ii arate micutului ca ii intelege starea de frustrare ("ai fost furios pentru ca paiul tau s-a indoit") si trebuie sa-l ajute sa comunice cu ajutorul cuvintelor ce anume l-a determinat sa aiba reactia respectiva. La sfarsitul discutiei, parintele poate incheia cu un zambet impaciuitor: "Imi pare rau ca nu te-am inteles. Acum cand esti mai calm, inteleg ce s-a intamplat. "
Gestionarea factorilor declansatori
Parintii trebuie sa incerce sa preintampine declansarea situatiilor care pot determina accesele de furie. Acestia trebuie sa stie care ar putea fi situatiile limita. Daca de exemplu, copilul devine predispus la astfel de reactii atunci cand ii este foame, parintele trebuie sa ii poata oferi mici gustari cand stie ca i-ar putea fi foame.
In cazul in care acesta reactioneaza in aceste moduri in etapa de tranzitie de la o activitate la alta, schimbarile trebuie anuntate intr-un mod bland. Este important ca micutul sa fie avertizat verbal ca in urmatoarele minute trebuie sa paraseasca locul de joaca sau sa se aseze la masa. Copilul se confrunta cu independenta, astfel incat, ar trebui cat de des se poate ca parintele sa-i ofere acestuia posibilitatea de a alege singur.
Nimanui nu-i face placere sa i se spuna tot timpul ce sa faca. O abordare mai potrivita ar fi: Vrei cartofi sau oua? decat Mananca oua! In acest fel copilul va avea sentimentul de control. Interzicand tot timpul micutului diverse lucruri acesta va deveni stresat, intr-un mod inutil.
Parintele trebuie sa faca diferenta intre lucrurile esentiale si ferme si cele care pot avea alternative, sa fie flexibil, sa gaseasca cai de mijloc in comunicare cu micutul. Nu este o tragedie daca din cand in cand, programul de joaca se va prelungi cu cinci minute.
Depistarea semnelor de suprasolicitare
Desi accesele de furie de zi cu zi sunt normale la copiii mici, parintele trebuie sa depisteze care ar putea fi cauza acestora. Au existat tulburari sau neintelegeri in familie? Printii au fost stresati sau au existat tensiuni intre ei? Toate acestea pot provoca accesele de furie la copii. Daca dupa varsta de 2 ani jumate - 3 ani copilul are in fiecare zi aceste accese de furie (mai ales daca acestea sunt insotite si de diverse simptome, cum ar fi schimbarea culorii fetei micutului) i se va impartasi medicului acest aspect. Unii specialisti considera ca acest comportament este legat de deficienta de fier.
Cofruntarea cu accesele de furie poate fi extrem de neplacuta si stresanta pentru parinti. Fiecare dintre parinti ar trebui sa isi dezvolte dinainte, o strategie pentru astfel de situatii, un plan clar de rezolvare a crizelor.
Parintii trebuie sa accepte ca nu pot controla in mod direct comportamentul sau emotiile copilului, trebuie sa constientizeze ca doar in timp vor avea loc schimbari, pe masura ce copilul se dezvolta. Copiii nu au accese de furie in mod deliberat. Important este ca fiecare membru al familiei sa-si pastreze calmul si simtul umorului, fara sa jigneasca sau sa necajeasca micutul furios.