Sindromul oboselii cronice in timpul sarcinii

Generaliati

Sindromul oboselii cronice face parte din complicatiile frecvente din timpul sarcinii. Modificarile hormonale, depresia prenatala si eforturile depuse de organismul gravidei in perioada gestationala sunt cauzele principale care declanseaza afectiunea.

In cele mai multe situatii, oboseala cronica apare in ultimul trimestru de graviditate, cand disconfortul accentuat provocat de manifestarile premergatoare nasterii impiedica femeia insarcinata sa beneficieze de odihna necesara.

Pacientele care sufera de acest sindrom inainte de conceptie se tem deseori ca nu sunt capabile sa aduca pe lume un copil in conditii normale. Totusi, specialistii nu au identificat o legatura certa intre sindromul oboselii cronice si alte complicatii grave asociate cu sarcina, precum preeclampsia, diabetul gestational sau nasterea prematura.

Cauze

Fluctuatiile hormonale din perioada sarcinii pot declansa oboseala cronica in perioada prenatala, precum si alimentatia dezechilibrata, saraca in vitamine, proteine si minerale esentiale. Consumul mare de alimente dulci determina oscilatii ale glicemiei, fenomen care accentueaza starea coplesitoare de extenuare.

Anemia este o alta cauza a oboselii cronice in sarcina. Ametelile, respiratia dificila, migrenele repetate, paloarea si modificarea temperaturii corporale indica instalarea afectiunii. Depresia prenatala, alergiile si reactiile secundare la unele medicamente s-au remarcat in randul cauzelor comune care determina instalarea senzatiei de epuizare cronica.

Tratament

Intrucat tratamentul medicamentos obisnuit pentru oboseala cronica poate afecta evolutia normala a sarcinii, se recomanda adoptarea de metode alternative pentru combaterea simptomelor.

Repausul la pat devine absolut necesar pentru gravidele cu oboseala cronica. Aportul suplimentar de minerale precum fierul, magneziul, cuprul, cromul si potasiul contribuie la functionarea eficienta a sistemului nervos si muscular, previne anemia, depresia prenatala si intareste rezistenta organismului.

Complexul de vitamina B ajuta la ameliorarea sau chiar la disparitia simptomelor de oboseala cronica. Sursele naturale de unde poate fi preluat sunt patrunjelul, curcuma, hreanul, radacina de lemn dulce, ceaiul verde, ghimbirul sau paducelul.

Remediile de sustinere precum ovazul, sunatoarea, limba mielului, cretisorul si lucerna induc o dispozitie pozitiva si favorizeaza bunastarea generala. Laptisorul de matca este considerat un bun stimulent al nivelului energetic.