Remedii si solutii pentru tulburarile stomacale

Introducere

Durere, diaree sau flatulenta dificil de controlat? Iata cateva dintre cele mai des intalnite probleme ale stomacului si sfaturile de la specialisti care includ diverse moduri de ameliorare si tratare.

Diareea

Cauze: O cauza frecventa a diareii este intoxicatia alimentara. Mai ales calatoriile in strainatate pot duce la aceasta manifestare neplacuta, la crizele intestinale soldate cu diaree, pentru ca organismul trebuie sa se adapteze la noi bacterii care se gasesc in produsele alimentare si bauturile consumate departe de casa.
Solutia rapida: Pentru intoxicatiile alimentare nu exista nici un remediu decat trecerea timpului. Organismul trebuie sa elimine singur toxinele. Daca diareea se declanseaza in momente in care este dificil de gasit un grup sanitar sau in timpul noptii, se poate apela la medicamente care contin subsalicilat de bismut. Acesta va ataca bacteriile localizate in sistemul digestiv care vor cauza diareea astfel incat somnul si activitatile zilnice sa poata decurge normal. Oricine calatoreste in strainatate ar trebui sa nu uite din trusa de prim ajutor imodium-ul care actioneaza prin incetinirea vitezei cu care fluidele se misca prin intestine.

Flatulenta

Cauze: Desi multe persoane incearca sa se ascunda sau sa se abtina cand elimina gazele stomacale, acesta este un semn ca organismul functioneaza normal si este sanatos. Gazele stomacale se formeaza fie ca urmare a descompunerii in intestine a produselor alimentare ca legumele verzi, fructele cu coaja, bauturile cabo-gazoase, varza, fasole sau prin inghitirea aerului.
Solutia rapida: Daca o persoana sufera de emisie de gaze intestinale va folosi medicamente speciale eliberate fara prescriptie medicala care contin simeticona care au rolul de a reduce acumularile de gaze din intestin.

Crampe

Cauze: Este normal ca femeile sa experimenteze crampe abdominale in timpul ciclului menstrual, dar ce se poate face daca acestea sunt insotite de greata, disconfort stomacal si diaree? Manifestarea acestor simptome este destul de normala. Hormonii determina contractii ale muschilor uterini, iar acestia provoaca crampe.
Solutia rapida: Pentru ameliorarea crampelor si diminuarea sangerarilor se va utiliza advil sau ibuprofen cu 12-24 de ore inainte de declansarea ciclului menstrual. Tratamentul va continua in momentul menstruatiei din sase in sase ore, timp de trei zile.

Balonarea

Cauze: Sentimentul de balonare si presiune abdominala este neplacut si enervant, dar nu trebuie sa fie ingrijorator. Orice de la menstruatie la constipatie poate fi cauza acestei manifestari.
Solutia rapida: Se va diminua consumul de sare, cea care retine apa, se vor evita alimentele care produc gaze intestinale. Atata timp cat este exclusa intoleranta la lactoza se va consuma iaurt cu culturi lactice vii care poate ajuta la reglarea functiei sistemului digestiv.

Reflux gastroesofagian

Cauze: Manifestarile specifice refluxului gastroesofagian apar mai ales in timpul noptii, in pozitia culcat. Refluxul acidului stomacal se produce atunci cand acesta circula din stomac catre esofag si gat si spre deosebire de arsurile stomacale, poate determina dureri toracice, in zona esofagiana sau crize de tuse.
Solutie rapida: Se va folosi un antiacid eliberat fara prescriptie medicala, se va renunta la alcool, tutun, iar ultima masa se va lua cu maxim doua ore inainte de culcare.

Greata

Cauze: Greata este relativ normala in timpul unei sarcini. Totusi, atunci cand apare, indiferent de situatie, nu trebuie sa fie ingrijoratoare.
Solutie rapida: Radacina de ghimbir functioneaza cu succes prin accelerarea ritmului miscarii produselor alimentare din stomac catre intestinul subtire. Dupa o masa copioasa cand apare senzatia de greata se va bea o cana de ceai de ghimbir pentru calmarea simptomelor.

Arsurile stomacale

Cauze: Principala cauza este productia excesiva de acid gastric. Consumul de alimente picante inainte de culcare poate fi o cauza frecventa, asa cum sunt si fumatul, inghitirea rapida a alimentelor sau consumul meselor copioase. Uneori insa, aproape orice fel de produs alimentar poate declansa arsuri stomacale.
Solutia rapida: Cand o persoana simte disconfortul arsurilor stomacale trebuie sa consume un pahar cu lapte: acesta are rolul de a neutraliza acidul produs de stomac.

Dureri stomacale dupa mese

Cauze: Consumul prea rapid, excesiv sau de alimente nesanatoase.
Solutia rapida: Alimentele consumate se vor mesteca incet. Daca sunteti o persoana care nu se grabeste atunci cand mananca si totusi suferiti de dureri stomacale dupa ce mesele au luat sfarsit, posibil sa fie vorba despre o disfunctie a vezicii biliare. Se va consulta medicul gastroenterolog pentru recomandarea unui tratament corect.

Constipatie

Cauze: Potrivit expertilor, o persoana trebuie sa aibe 1-3 scaune pe zi. Totusi, frecventa se pare ca nu este atat de importanta. Constipatia este frecventa, mai ales in cazul femeilor. Din cauza unor procese hormonale, femeile au nevoie de mai mult timp pentru digestie si eliminarea produselor alimentare, decat barbatii.
Solutia rapida: In cazul in care constipatia este insotita de balonare sau emisie de gaze intestinale cel mai simplu lucru ar fi sa creasca aportul de fibre, din dieta. Se vor consuma mai multe fructe si legume, cereale integrale si fasole. Inclusiv inactivitatea poate provoca, uneori, constipatie. Recomandabil ar fi ca in fiecare zi sa fie inclus un program de exercitii fizice de 30 de minute si sa se consume cat mai multe lichide. Daca nici asa constipatia nu se amelioreaza, se vor folosi medicamente eliberate fara prescriptie medicala, cu actiune blanda.

Senzatia de "foame dureroasa"

Cauze: Contractiile naturale ale sistemului digestiv sunt resimtite mult mai sever atunci cand stomacul este gol. Fara alimente, stomacul devine un fel de camera al ecoului gastric. In timpul senzatiei de foame dureroasa sunt trimise mesaje de la stomac catre creier care indica faptul ca este momentul sa se consume alimente.
Solutia rapida: In cazul senzatiei de foame dureroasa poate sa apara dorinta sa se manance cat mai mult, care se va diminua in timpul meselor. Totusi acesta ar putea fi simptomul anumitor forme de ulcer. Daca manifestarea persista se va consulta medicul gastorenterolog. Daca semnul va fi doar ocazional si nu va fi insotit si de alte neplaceri, poate fi vorba doar despre apetitul alimentar. Este recomandabil ca pe parcursul unei zile sa se consume mese mici, nu copioase.