Depistarea si prevenirea bolilor cu transmitere sexuala

Ce sunt bolile cu transmitere sexuala?

Bolile cu transmitere sexuala (BTS) sunt infectii care pot fi transmise in urma contactului sexual cu o persoana care are o asemenea infectie. Acestea pot fi raspandite atat prin contact sexual vaginal, anal, oral sau prin contactul direct cu pielea. Bolile cu transmitere sexuala pot fi cauzate de virusuri sau bacterii. Din prima categorie fac parte hepatita B, herpesul, HIV si virusul papiloma uman. Infectiile cu transmitere sexuala cauzate de bacterii includ Chlamydia, gonoreea si sifilisul.

Factori de risc

Orice persoana care a intretinut vreodata vreun contract sexual poate dezvolta o boala cu transmitere sexuala. Riscul este cu atat mai mare cu cat sunt implicati mai multi parteneri sexuali sau daca in timpul actului sexual nu s-a fololosit prezervativul.

Cine ar trebui sa faca teste pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuala?
Oricine face parte din categoriile de risc prezentate mai sus sau manifesta simptome specifice ii poate solicita medicului analize pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuala.
Bolile cu transmitere sexuala pot cauza probleme grave de sanatate daca nu sunt tratate: Chlamydia poate determina infertilitate la femei, HPV poate declansa cancerul de col uterin sau al penisului, iar sifilisul poate duce la paralizie, probleme mintale, afectiuni cardiace, orbire si chiar moarte.

Cum pot fi diagnosticate bolile cu transmitere sexuala?
Majoritatea bolilor cu transmitere sexuala pot fi diagnosticate cu ajutorul analizelor medicale.

Cele mai comune manifestari si simptome ale bolilor cu transmitere sexuala

Printre cele mai frecvent intalnite manifestari se enumera:

- mancarimi in jurul vaginului si scurgeri vaginale la femei;

- scurgeri din penis, la barbati;

- dureri in timpul actului sexual, in timpul urinarii;

- durere in zona pelvina, in interiorul sau in jurul anusului la persoanele care fac sex anal;

- dureri in gat la persoanele care fac sex oral;

- eruptii solzoase la nivelul palmelor si talpilor picioarelor;

- culoare inchisa a urinei, scaun deschis la culoare, sclera oculara si piele de culoare galbena;

- vezicule mici care se transforma in cruste in zona genitala;

- umflarea ganglionilor, febra si dureri in tot corpul;

- infectii neobisnuite, oboseala inexplicabila, transpiratii nocturne si scaderea in greutate;

- condiloame de culoarea pielii in zona genitala.

Bolile cu transmitere sexuala pot fi prevenite?

Da. Singura modalitate de a preveni bolile cu transmitere sexuala este de a nu face sex. Riscul contactarii scade prin alegerea unui singur partener care nu sufera de BTS si foloseste prezervativul indiferent de tipul de contact sexual.

Organele genitale se vor spala cu apa si sapun si se va urina imediat dupa activitatea sexuala. Acest lucru poate ajuta la curatarea si indepartarea germenilor, scazand sansele unei infectii.

Prezervativele previn aparita bolilor cu transmitere sexuala?
Prezervativele masculine din latex pot reduce riscul transmiterii BTS-urilor daca sunt folosite corect si la fiecare contact sexual. Totusi, prezervativele nu protejeaza in proportie de 100%, mai ales cand pielea unei persoane bolnave se atinge de pielea unei persoane sanatoase.

Utilizarea spermicidelor poate preveni aparitia BTS-urilor?
Nu. In trecut s-a considerat ca spermicidele care contineau nonoxynol-9 ar putea ajuta la prevenirea infectiilor cu transmitere sexuala prin distrugerea organismelor care provoaca infectia. Noi cercetari au demonstrat ca nonoxynol-9 pot determina iritatii ale vaginului si colului uterin, crescand riscul contactarii bolilor cu transmitere sexuala.