Varsta si sarcina

Generalitati

Problemele de fertilitate pot sa apara oricand, indiferent de cat de sanatoasa este o persoana, de varsta, chiar daca nu are simptome sau antecedente familiale de infertilitate sau chiar daca este foarte tanara sau peste 40 de ani. Multe femei isi pun intrebarea: oare voi putea sa raman insarcinata indiferent de varsta? Din fericire, stilul de viata pe care il alege o persoana de sex feminin poate stimula fertilitatea la aproape orice varsta.

20 de ani

Majoritatea femeilor care au aproximativ aceasta varsta, au o viata sexuala activa, in urma unui contact sexual neprotejat acestea ar putea ramane gravide.

Riscuri:
- infectiile cu transmitere sexuala - indiferent de situatie, ar trebui ca atentia sa fie indreptata mai ales asupra bolilor cu transmitere sexuala. Chlamydia si gonoreea pot afecta trompele uterine si uterul, iar rezultatul va fi infertilitatea. Tratamentul cu antibiotice este indicat in ambele cazuri, asa ca, indiferent ca apar sau nu manifestari este recomandat screeningul pentru aceste afectiuni. Si desigur, se va folosi prezervativul.
- fumatul - din cauza fumatului fertilitatea multor femei este afectata inainte de vreme, iar menopauza se instaleaza prematur. Singurul remediu in acest caz este renuntarea la fumat.
- menstre neregulate - acestea pot semnala anumite probleme de sanatate, cum ar fi bolile tiroidiene care interfera cu ovulatia. Daca ciclurile menstruale nu se regleaza in doua-trei luni, se va consulta medicul.

30 de ani

Rezerva de ovule si numarul ovulelor sanatoase sunt in scadere, iar sansele de a concepe sunt de aproximativ 85% intre 30-35 de ani si scad sub 70% intre 35-39 de ani.

Atunci cand o femeie este pregatita sa conceapa un copil trebuie sa ia in calcul urmatoarele aspecte:
- cunoasterea perioadei de ovulatie - daca aceasta perioada in care contactul sexual trebuie sa aibe loc cam la doua zile, nu este cunoscuta, se vor achizitiona din comert teste pentru depistarea ovulatiei;
- nu se vor ignora simptomele - durerile pelvine neobisnuite sau durerile din timpul actului sexual pot semnala endometrioza, o afectiune asociata cu infertilitatea;
- mentinerea normala a greutatii - obezitatea este strans legata de infertilitate si avort spontan. Indicele de masa corporala ar fi indicat sa fie intre 18.5-24.9.

40 de ani

La 40 sau 41 de ani, sansele de a concepe un copil intr-un an scad spre 35% si exista sanse de 50% de avort spontan. Pentru a maximiza sansele de a avea o sarcina sanatoasa una dintre alternative ar fi depozitarea, din timp, a ovulelor in banci speciale.
Este recomandat sa se faca analize pentru masurarea valorilor hormonilor si o ecografie vaginala pentru a se estima care este numarul si cum evolueaza foliculii ovarieni (calitatea acestora) si care sunt cele mai bune solutii pentru pasii urmatori.
Se va tine cont ca anumite plante medicinale cum ar fi trifoiul rosu, pot interfera cu nivelul hormonilor. Medicul va fi instiintat in legatura cu orice fel de tratament urmat.
In cazul in care sarcina se lasa asteptata se va consulta un specialist in reproducere pentru a se discuta optiunile pentru tratarea infertilitatii sau obtinerea sarcinii prin diverse modalitati (cum ar fi fertilizarea in vitro).