Hipotiroidismul

Generalitati

Glanda tiroida este o glanda endocrina cu forma de fluture care este situata la baza gatului, sub "marul lui Adam" si deasupra claviculelor. Tiroida produce 2 hormoni, T3 (triiodotironina) si T4 (tiroixina), care au rol in reglarea metabolismului. Functia glandei tiroide este controlata de hipofiza, o glanda endocrina situata la baza creierului care produce TSH, un hormon care stimuleaza secretia T3 si T4.

Hipotiroidismul este o disfunctie a glandei tiroide care presupune existenta unui deficit de hormoni tiroidieni. Boala apare atunci cand glanda tiroida nu produce suficienti hormoni, ai caror rol, printre altele, este de a controla felul in care organismul stocheaza si utilizeaza energia. Deficitul hormonilor tiroidieni afecteaza toate sistemele organismului.
Riscul de a dezvolta hipotiroidism tinde sa creasca odata cu varsta. Femeile invarsta au cel mai mare risc.

In cazuri rare, hipotiroidismul apare la sugari si copiii mici. Sugarii au o crestere si o dezvoltare normala daca hipotiroidismul este tratat in timpul primei luni de viata. Hipotiroidismul infantil netratat poate duce la afectarea sistemului nervos central, ce implica un retard psihic si un retard al dezvoltarii.
Adolescentii cu hipotiroidism tipic, arata mult mai tineri decat varsta corespunzatoare. Cu tratament adecvat, un adolescent va recupera in greutate si inaltime si va ajunge tinerii de aceeasi varsta.

Hipotiroidismul netratat la adulti, poate duce la complicatii multiple, incluzand pericardita (acumularea de lichid in jurul inimii) si cresterea nivelului de colesterol si trigliceride (care creste riscul pentru boli ale arterelor coronare si pentru accidente vasculare cerebrale). Hipotiroidismul sever poate duce la complicatii serioase (coma mixedematoasa). Daca hipotiroidismul netratat se amelioreaza sau se agraveaza, depinde de etiologie si varsta.

In majoritatea cazurilor hipotiroidismul este cauzat de o afectiune a glandei tiroide, situatie in care este denumit hipotiroidism primar (spre exemplu in tiroidita cronica autoimuna Hashimoto).
Femeile pot dezvolta hipotiroidism in timpul sau dupa sarcina. Hipotiroidismul prezent inainte de sarcina se poate accentua in timpul sarcinii.

Cauze

Una dintre cele mai frecvente etiologii ale hipotiroidismului este tiroidita Hashimoto, o afectiune in care sistemul de aparare al corpului sau sistemul imun produce anticorpi, care ataca si distrug in timp tesutul tiroidian. Ca rezultat, glanda tiroida nu poate produce suficienti hormoni tiroidieni. La nivel global, deficitul de iod este prima cauza de hipotiroidism. Adaosul de iod in sare, alimente si apa a eliminat aceasta problema.

Alte cauze frecvente de hipotiroidism sunt:
-tratamentele chirurgicale la nivelul tiroidei: tiroida poate fi scoasa in intregime (tiroidectomie totala) sau partial, pentru a trata boli ca hipertiroidismul (se produc prea multi hormoni tiroidieni), o glanda tiroidiana prea mare (gusa), cancerul tiroidian sau nodulii tiroidieni
-terapia cu iod radioactiv: care se foloseste frecvent pentru tratamentul hipertiroidismului;
-iradierea externa: folosita pentru tratamentul unor cancere ca limfomul Hodgkin

Cauze mai putin frecvente:
-infectiile: infectiile virale si bacteriene pot afecta temporar glanda tiroida, ducand la o forma de hipotiroidism pe termen scurt; hipotiroidismul dat de infectii nu devine, de obicei, permanent
-medicamentele: unele medicamente pot interfera cu producerea de hormoni tiroidieni; litiul este unul dintre cele mai cunoscute medicamente care duce la hipotiroidism; altele sunt amiodarona si alfa-interferonul
-rar, afectiuni ale glandei pituitare (hipofiza) sau ale hipotalamusului (determina forme secundare si tertiare ale hipotiroidismului): glanda pituitara si hipotalamusul produc hormoni care controleaza functia tiroidiana si ca raspuns, afecteaza capacitatea acesteia de a produce hormoni tiroidieni
-iodul in exces: prezent in alimente sau medicamente, poate reduce functia glandei tiroide; aceasta problema este de regula temporara
-hipotiroidismul congenital- aproximativ unul din 4000 de nou-nascuti prezinta disfunctie tiroidiana
Hipotiroidismul bland (subclinic) este cel mai frecvent dat de tratamentul inadecvat al hipertiroidismului, de tiroidita Hashimoto sau de radioterapia cu iod, dar poate avea drept etiologie orice cauza a hipotiroidismului clinic.

Simptome

Simptomatologia hipotiroidismului se dezvolta lent, in timp, de-a lungul a luni sau ani de zile.

Simptomele si semnele pot include:
-par aspru si subtire
-pielea uscata
-unghii friabile
-tenta galbuie a tegumentelor
-lentoarea in miscari
-pielea rece
-intoleranta la frig
-senzatia de oboseala, slabiciune, toropeala, aspect adormit
-afectarea memoriei, depresie sau dificultati de concentarare
-constipatie
-tulburari de ciclu menstrual

Alte simptome mai putin frecvente:
-glanda tiroida marita (gusa)
-crestere moderata in greutate, adesea 4-5 kg sau mai putin
-edeme ale bratelor, mainilor, membrelor inferioare si a fetei cu aspect mixedematos, buhait, in special in jurul ochilor
-disfonie (voce ragusita)
-dureri musculare si crampe.

In general, severitatea simptomelor depinde de varsta, de perioada de timp de la debutul bolii si gravitatea conditiei. Simptomele pot fi atat de usoare si pot aparea atat de lent, incat pot trece neobservate ani de zile.
Hipotiroidismul usor (subclinic) adesea nu este asociat cu simptome sau prezinta simptome usoare, care pot fi atribuite inaintarii in varsta, ca de exemplu afectarea memoriei, pielea uscata, oboseal, constipatia..

Simptomele hipotiroidismului in timpul si dupa sarcina, includ oboseala, ameteala, depresia, problemele de concentrare si tulburarile de memorie. Unele femei dezvolta gusa.
Din cauza varietatii simptomelor, hipotiroidismul poate fi confundat cu depresia, in special in timpul si dupa sarcina. La persoanele invarsta poate fi confundata cu boala Alzheimer, dementa si alte boli care se asociaza cu pierderea memoriei.

Simptomele hipotiroidismului la sugari, copii si adolescenti
Desi rar, hipotiroidismul poate aparea la nou-nascuti, copii si adolescenti. La nou-nascuti, simptomele unei guse includ un apetit scazut si sufocarea cu alimente. Simptomele hipotiroidismului pot include, de asemenea, pielea uscata si cu cruste (solzoasa). Copiii si adolescentii pot creste in greutate si pot asocia retard in dezvoltare. Adolescentii pot avea retard pubertar si pot arata mult mai tineri decat varsta adevarata.

Factorii de risc

Multi factori pot creste riscul de a dezvolta hipotiroidism. Acestia sunt:
-varsta: adultii invarsta sunt mai predispusi la hipotiroidism decat tinerii
-sexul: femeile sunt mai predispuse decat barbatii sa dezvolte boli tiroidiene
-antecedentele heredocolaterale (familiale): hipotiroidismul tinde sa aiba agregare familiala
-antecedente de afectiuni tiroidiene: boli tiroidiene, interventii chirurgicale sau iradieri locale in cadrul unor tratamente tiroidiene, cresc probabilitatea de a dezvolta hipotiroidism pe viitor
-unele boli cronice: diabetul, o boala autoimuna care se manifesta prin portiuni tegumentare depigmentate (vitiligo), anemia pernicioasasunt mai frecvente la oamenii cu hipotiroidism
-deficienta de iod: este frecventa in zonele unde nu se adauga iod in sare, alimente si apa
-medicamente: unele medicamente pot interfera cu functia normala tiroidiana, in mod special Carbonatul de litiu, Amiodarona si Interferonul alfa.
Pana la 20% dintre femei si 8% dintre barbatii trecuti de 60 de ani au hipotiroidism usor (subclinic). Aproximativ 2% pana la 5% dintre oamenii cu boala subclinica fac hipotiroidism in fiecare an. Multi dintre aceeasi factori care cresc riscul pentru hipotiroidism cresc si riscul pentru hipotiroidism subclinic.

Hipotiroidismul la nou-nascuti si copii
Desi rar, hipotiroidismul poate aparea la nou-nascuti si copii. Daca se trateaza in prima luna de la nastere, copilul va creste si se va dezvolta normal. Hipotiroidismul netratat la nou-nascuti, poate duce la afectarea sistemului nervos central, ceea ce duce la retard mental si intarzieri in dezvoltare.
Hipotiroidismul netratat la copii intarzie in mod tipic dezvoltarea fizica si sexuala, inclusiv declansarea pubertatii.

Hipotiroidismul la adulti
Hipotiroidismul cauzat de tiroidita Hashimoto duce la o pierdere progresiva a functiei tiroidiene iar simptomele se pot instala lent si pot fi atat de subtile, incat nu se observa ani de zile. Totusi, simptomele se accentueaza in timp si pot aparea probleme de sanatate, pe masura ce boala persista.

Persoanele cu hipotiroidism usor (subclinic) prezinta doar modificari usoare ale analizelor sanguine si, adesea, nu apar simptome evidente sau probleme de sanatate. Aproximativ 20% dintre femei si 8% dintre barbatii trecuti de 60 ani au hipotiroidism subclinic. Daca glanda tiroida a fost scoasa printr-o interventie chirurgicala, hipotiroidismul se va instala in cateva saptamani. Daca pacientul a urmat un tratament cu iod radioactiv, hipotiroidismul se va dezvolta dupa cateva luni. In aceste cazuri functia tiroidiana nu se reface de obicei si pacientul trebuie sa urmeze tratament substitutiv cu hormoni tiroidieni tot restul vietii.

Se recomanda consultul de specialitate pentru simptome care persista, ca de exemplu:
-oboseala, apatia sau slabiciunea
-afectarea memoriei, depresia sau deficienta de concentrare
-incapacitatea de a tolera frigul (intoleranta la frig)
-pielea uscata, unghiile friabile sau o tenta galbuie a pielii
-constipatia
-tulburari de ciclu menstrual

Se recomanda control la medicul spcialist daca o femeie este insarcinata si prezinta unul sau mai multe simptome dintre cele mentionate. De asemenea, se recomanda consultul medical daca o femeie este cunoscuta cu hipotiroidism si este insarcinata sau incearca sa ramana insarcinata, caz in care doza de hormoni tiroidieni trebuie ajustata.

Expectativa vigilenta

Este perioada in care pacientul si medicul supravegheaza simptomele sau starea pacientului, fara a interveni medicamentos si nu se recomanda in cazul hipotiroidismului cu simptome evidente. Tratamentul trebuie inceput cat mai repede din momentul diagnosticarii bolii.

Asteptarea poate fi indicata adultilor cu hipotiroidism subclinic, ale caror analize sanguine arata modificari moderate. Se recomanda consultul medicului curant in privinta tratamentului si a periodicitatii cu care este necesar sa se faca monitorizarea. Medicii recomanda verificarea functiei tiroidiene anual, prin teste sanguine pentru un eventual diagnostic si tratament in cazul modificarii productiei hormonale.

Medici specialisti recomandati

Hipotiroidismul poate fi diagnosticat de:
-medicul de familie
-medicul internist
-medicul endocrinolog
-medicul pediatru.

Hipotiroidismul poate fi diagnosticat, de asemenea, de medicul specialist gastroenterolog, ginecolog sau psihiatru, depinzand de medicul la care se adreseaza pacientul pentru simptomele care il deranjeaza.
Cazurile de hipotiroidism mai complicate sau neobisnuite, necesita examenul de specialitate al endocrinologului.

Investigatii

Primii pasi in diagnosticarea hipotiroidismului clinic sau a hipotiroidismului subclinic constau intr-o anamneza si un examen obiectiv minutios. Daca rezultatele determina medicul sa suspecteze un hipotiroidism sau un hipotiroidism subclinic, va recomanda teste pentru confirmarea sau infirmarea diagnosticului. Testele sanguine sunt folosite intotdeauna, pentru confirmarea diagnosticului de hipotiroidism sau hipotiroidism subclinic.

Testele cele mai des folosite sunt:
-TSH (hormonul de stimulare tiroidiana)
-T4 (tiroxina).

Daca testele de mai sus nu sunt normale, determinarea anticorpilor anti-tiroidieni, pot determina daca persoana are o boala autoimuna (tiroidita Hashimoto), in care sistemul de aparare al organismului ataca glanda tiroida.
Uneori, urmatoarele teste imagistice pot fi folosite pentru evaluarea glandei tiroide, care pare a fi modificata in timpul examenului obiectiv:
-ecografia tiroidiana
-CT tiroidian (computer tomografia)
-scintigrafia tiroidiana.

O analiza sangvina, denumita testul de stimulare cu TRH poate fi folosit in anumite cazuri, pentru a diagnostica forme rare de hipotiroidism, cauzate de boli ce afecteaza hipotalamusul sau hipofiza. O computer tomografie sau o rezonanta magnetica a hipotalamusului sau a hipofizei, pot fi efectuate pentru a observa eventuale modificari ale acestor zone ale creierului.

Diagnostic precoce

Testele screening pentru hipotiroidism nu sunt intotdeauna precise. Parintilor li se recomanda sa observe copiii pentru simptomele din hipotiroidism, chiar daca testele sunt negative.

Unii medici specialisti recomanda teste de rutina pentru persoanele cu risc:
- persoanele cu antecedente familiale de hipotiroidism
- persoanele cu afectiuni asociate tiroiditei Hashimoto, ca de exemplu boala Addison, artrita reumatoida, anemia pernicioasa si diabetul zaharat tip I
- femeile insarcinate: in cazul femeilor insarcinate cu hipotiroidism, testele ar trebui facute la intervale regulate, pentru a ajusta dozele de tratament substitutiv cu hormoni tiroidieni
- femeile cu simptome de hipotiroidism dupa nastere (hipotiroidismul postpartum): ca depresia, afectarea memoriei si concentrarii sau cresterea in volum a tiroidei (gusa); femeile care au avut hipotiroidism in timpul sarcinii sau dupa sarcina, trebuie testate in cazul in care raman insarcinate din nou.

Nu toti medicii sunt de acord cu screeningul raspandit pentru hipotiroidism. Unii considera ca nu sunt destule dovezi pentru beneficiul post-screening. Dar persoanele cu factori de risc - femeile peste 60 de ani si persoanele cu antecedente familiale de boala tiroidiana sau care mai au asociata o boala autoimuna - isi doresc sa fie testati.

Tratament - Generalitati

Hipotiroidismul poate fi tratat foarte usor, folosind medicamente care contin hormoni tiroidieni si se administreaza zilnic. Dupa inceperea tratamentului, se revine regulat la control pentru monitorizarea dozelor de medicament. In majoritatea cazurilor, simptomele hipotiroidismului se amelioreaza in prima saptamana dupa initierea tratamentului. Toate simptomele, de obicei, dispar in cateva luni.

Daca hipotiroidismul este dat de tiroidita Hashimoto sau apare post-radioterapie sau dupa tiroidectomie, cel mai probabil ca persoana respectiva va necesita substitutie hormonala tot restul vietii.
Daca boala s-a declansat dupa o boala grava, functia tiroidiana se reface in cele mai multe cazuri dupa ce persoana se recupereaza.
Unele medicamente pot determina hipotiroidism. Uneori, functia tiroidiana poate reveni la normal cand se opreste administrarea medicamentelor.

Daca forma de hipotiroidism este usoara, pacientul poate sa nu necesite tratament, dar trebuie supravegheat pentru semnele de agravare a hipotiroidismului; in acest caz multi medici nu sunt de acord cu tratamentul pentru hipotiroidismul usor. Cand se ia decizia pentru tratarea hipotiroidismului usor, sunt puse in balanta beneficiile cu costurile tratamentului, monitorizarii si cu posibilele riscuri. Dozele de tratament trebuie monitorizate cu grija la persoanele cu boli cardiace, deoarece la doze crescute de tratament poate creste riscul pentru angina (dureri toracice) si batai cardiace neregulate (fibrilatia atriala).

Tratament initial

Medicul va trata hipotiroidismul cu medicamente de substitutie, ca Levotiroxina. Tratamentul trebuie administrat conform recomandarilor medicului. Se recomanda controlul dupa 6 sau 8 saptamani, pentru a se asigura ca doza de medicament este corespunzatoare.

Daca doza este prea mica, pacientul poate prezenta simptome de hipotiroidism, ca de exemplu constipatia, senzatia de frig sau apatia si cresterea in greutate. Dozele crescute pot determina nervozitate, tulburari de somn si tremor. Daca pacientul asociaza patologie cardiaca, dozele crescute pot induce batai neregulate ale inimii sau angina. Persoanele cu probleme cardiace incep adesea cu doze scazute, care sunt crescute gradat. Daca in momentul diagnosticarii, individul prezinta hipotiroidism sever, necesita tratament corespunzator de urgenta. Hipotiroidismul sever netratat poate duce la coma mixedematoasa, o situatie grava, rara, amenintatoare de viata.

Tratamentul pentru coma mixedematoasa implica internarea intr-o unitate de terapie intensiva. Se administreaza hormoni tiroidieni intravenos (iv). Daca persoana prezinta dificultati la respiratie se poate utiliza un aparat de ventilatie asistata. De asemenea, va fi monitorizat pentru afectarea cardiaca, pentru prevenirea unui infarct miocardic si va fi tratat daca este nevoie.

Tratamentul adecvat al hipotiroidismului in timpul sarcinii este deosebit de important deoarece hipotiroidismul poate afecta fatul in dezvoltare. Daca mama dezvolta hipotiroidism in timpul sarcinii, se recomanda tratament imediat. Daca mama avea hipotiroidism inainte de sarcina, se recomanda monitorizarea nivelurilor de hormoni tiroidieni, pentru a stabili daca doza de tratament tiroidian este corecta. In timpul sarcinii poate fi nevoie de o crestere a dozei de medicament cu 25 pana la 50%.
De asemenea, poate fi nevoie de tratament daca dezvolta hipotiroidism dupa sarcina (hipotiroidism postpartum). In cazul in care femeia ramane insarcinata din nou, va fi retestata pentru hipotiroidism. In unele cazuri, hipotiroidismul dispare fara nici o interventie, dar in alte cazuri este permanent si necesita tratament pe termen lung.

Tratament de intretinere

Tratamentul pentru hipotiroidism se face, de obicei, pentru tot restul vietii. Se recomanda administrarea acestuia dupa recomandarile medicului. Pentru unele persoane, hipotiroidismul este o boala progresiva si necesita cresterea dozelor, pe masura ce functia tiroidiana scade. Majoritatea oamenilor tratati cu hormoni tiroidieni, dezvolta simptome daca opresc tratamentul. In aceste conditii, tratamentul trebuie reluat.

Daca hipotiroidismul este declansat de o boala severa sau o infectie, functia tiroidiana va reveni la normal dupa recuperare. Pentru a determina daca functia tiroidiana a revenit la normal, tratamentul trebuie oprit pentru o perioada scurta. La majoritatea oamenilor, urmeaza o perioada scurta de hipotiroidism dupa ce se intrerupe tratamentul. Adesea, exista o intarziere intre semnalele corpului care anunta tiroida sa functioneze din nou. Daca tiroida este capabila sa produca suficienti hormoni de una singura, tratamentul nu mai este necesar, dar daca nivelul hormonal ramane scazut, tratamentul trebuie reluat. In timpul terapiei se recomanda un control o data la 6 sau 12 luni. La controalele de rutina se fac analize care includ TSH, pentru a se asigura ca pacientul are un nivel hormonal normal.

Tratament in cazul agravarii bolii

Simptomele determinate de hipotiroidism, ca apatia, constipatia, confuzia sau senzatia de frig, persista in unele cazuri. Aceasta situatie este posibila cand pacientul nu primeste destul hormon tiroidian sau daca medicamentul nu este absorbit din tractul gastro-intestinal.
O afectiune intestinala sau un anumite medicamente pot impiedica absorbtia hormonilor tiroidieni. Medicul poate mari doza de hormon in cazul in care pacientul face tratament cu Carbonat de calciu, Colestiramina, Sucralfat, Hidroxid de aluminiu, Sulfat de fier sau Estrogeni.

Daca doza de hormon tiroidian este prea mare, pot aparea complicatii, ca batai cardiace neregulate si in timp, osteoporoza. Daca o persoana prezinta patologie cardiaca, un tratament cu doze mari poate provoca dureri cardiace si aritmii. Medicul va monitoriza functia tiroidiana folosind dozarea TSH. Daca este necesar, medicul va scadea doza de hormoni.

Tratament ambulatoriu

Pacientii cu hipotiroidism trebuie sa faca controale regulate o data la 6 sau 12 luni, pentru a monitoriza starea clinica si pentru ajustarea tratamentului, daca este nevoie. Este foarte importanta administrarea corecta a tratamentului de substitutie. Se recomanda consultul medicului in cazul in care pacientul nu intelege motivele pentru care tratamentul trebuie administrat in mod regulat sau daca crede ca are efecte secundare. Sunt necesare controalele regulate si testele aferente, pentru a determina daca pacientul primeste dozele corecte de hormon tiroidian.

Copiii cu hipotiroidism au nevoie de monitorizari regulate, deoarece cantitatea de hormoni necesara se modifica odata cu schimbarile din timpul cresterii. Hipotiroidismul netratat la nou-nascuti si la copiii mici, poate avea consecinte grave. Parintele trebuie sa invete copilul despre hipotiroidism, importanta unui tratament corect administrat si a controalelor regulate, cat mai repede, pe masura ce considera ca a devenit responsabil pentru sanatatea proprie (de obicei in jurul varstei de 9-10 ani).

Tratament la domiciliu

Medicamentele cu hormoni tiroidieni sunt singurele care pot trata eficient hipotiroidismul. Au urmatoarele efecte in majoritatea cazurilor:
-amelioreaza sau anuleaza simptomele hipotiroidismului: simptomele, de obicei, se amelioreaza in prima saptamana dupa inceperea terapiei si de regula dispar in cateva luni
-pot reduce riscul dezvoltarii unei boli de artere coronare prin scaderea nivelurilor de colesterol si trigliceride
-pot reduce riscurile unei cresteri incetinite, retardului psihic si a problemelor de comportament la sugari si copii.
Tratamentul hormonal tiroidian nu produce efecte adverse daca este administrat in mod corect.

Optiuni de medicamente
Medicamentele cu hormoni tiroidieni, ca:
- Levotoxina sodica (T4, Euthyrox)
- Novothyral (T3 si T4)
sunt folosite in tratamentul hipotiroidismului.
Hormonii tiroidieni se administreaza oral in afara unor exceptii, ca de exemplu coma mixedematoasa. Aceasta conditie necesita tratament iv (intravenos). Dozele variaza cu varsta si severitatea bolii.

Recomandarile tratamentului de substitutie
Cand testele sanguine indica diagnosticul de hipotiroidism se incepe tratamentul cu hormoni tiroidieni.
Aceste tratamente cu hormoni tiroidieni pot fi prescrise in urmatoarele cazuri:
-pentru hipotiroidism
-pentru o tiroida marita de volum (gusa tiroidiana).

Eficienta
Persoanele cu hipotiroidism care urmeaza tratament cu hormoni tiroidieni observa de obicei:
-cresterea energiei
-scaderea treptata in greutate (la persoanele cu hipotiroidism sever in momentul diagnosticarii)
-imbunatatirea starii generale si a functiei psihice (gandirea, memoria)
-imbunatatirea functiei cardiace si imbunatatirea functiei tractului digestiv
-reducerea in volum a unei tiroide marite (gusa)
-imbunatatirea cresterii, a performantelor scolare si a comportamentului la copii; copiii a caror crestere a fost intarziata din cauza hipotiroidismului recupereaza dupa ce incep sa primeasca doze adecvate de hormon tiroidian
-niveluri scazute de colesterol si trigliceride.
In majoritatea cazurilor, tratamentul cu hormoni tiroidieni are efect rapid si corecteaza simptomele. Coma mixedematoasa poate raspunde foarte bine la tratamentul hormonal pe sectia de terapie intensiva. Un rezultat bun depinde de precocitatea inceperii tratamentului.

Efecte adverse

In general, persoanele nu prezinta efecte adverse, daca primesc dozele corecte de hormon tiroidian.
Efectele secundare unei cantitati prea mari de hormon tiroidian sunt:
-palpitatii
-agitatie
-insomnie
-tremor
-aritmii cardiace
-scadere in greutate
-disconfort la temperaturi crescute
-demineralizarea osoasa (osteoporoza) daca doza este prea mare pentru o perioada mai lunga.
Efectele adverse trebuie raportate imediat medicului curant.
Daca persoana are boala cardiaca ischemica si urmeaza tratament cu doze mari de hormoni, simptomele, ca durerea toracica sau aritmia, se pot agrava. De asemenea, poate creste riscul pentru infarct miocardic.

De retinut!
Hormonii tiroidieni au eficienta maxima atunci cand sunt administrati dupa recomandarile medicului. Se recomanda vizite regulate la medic pentru a fi sigur ca tratamentul este administrat corect. Medicul ar putea ajusta doza la un moment dat. Majoritatea persoanelor revin la cabinetul medical dupa 6 sau 8 saptamani de la inceperea terapiei pentru analize sanguine si masurarea nivelului hormonal. Dupa ce nivelurile hormonale revin la normal, se verifica functia tiroidei inca o data la 6 luni si apoi o data pe an.

Administrarea in acelasi timp a suplimentelor cu calciu, poate reduce cantitatea de hormoni tiroidieni pe care o absoarbe corpul. Suplimentele cu calciu se iau cel putin cu patru ore inainte sau dupa administrarea hormonilor tiroidieni.
In cazul femeilor ce iau anticonceptionale sau alti hormoni, se recomanda adaptarea dozelor de hormoni tiroidieni dupa recomandarile medicului. Este posibil sa fie nevoie de doze mai mari de hormoni tiroidieni daca se asociaza cu administrarea altor hormoni.

Unele medicamente pot afecta eficienta tratamentul tiroidian. Persoanele care iau tratament cu urmatoarele medicamente, trebuie sa supravegheze strict prin intermediul medicului, daca primesc dozele corecte de hormon tiroidian:
- Colestiramina, Sulfatul feros, Sucralfatul si unele antiacide ce contin Hidroxid de aluminiu, influenteaza absorbtia Levotiroxinei
- medicamentele anticonvulsivante si un antibiotic antituberculos (rifampicina) pot accelera timpul de injumatatire al levotiroxinei, fiind necesara cresterea dozei de hormon.

Tratament chirurgical

Nu exista tratament chirurgical pentru hipotiroidism.

Alte tratamente

Nu exista in acest moment alte metode de tratament al hipotiroidismului.

Profilaxie

Multe dintre cazurile de hipotiroidism sunt determinate de tiroidita Hashimoto, care nu poate fi prevenita.
Desi hipotiroidismul nu poate fi prevenit, se pot monitoriza semnele bolii pentru un tratament corespunzator. Persoanele care au risc crescut pentru dezvoltarea bolii dar nu prezinta simptome, pot fi testate pentru a descoperi daca au hipotiroidism usor (subclinic).

Bibliografie: uptodate.com