Nursing in Danemarca

Elevii scolii Sanitare Postliceale “Carol Davila” au particitat joi, 17 martie a.c., la prezentarea sistemului danez de educatie in domeniul nursingului, realizata de Anita Andersen si Nanna Tscganesh, eleve in anul I ale VIA University College din Holstebro, Danemarca.

“VIA University College” din Holstebro face parte din reteaua ENM ce cuprinde 26 de scoli din 13 tari europene, printre care si Romania. Cursurile de nursing ale colegiului danez situat in apropiere de orasul Silkeborg se deruleaza pe o perioada de 3 ani si jumatate si sunt urmate de 560 de elevi. In aria curriculara, pregatirea teoretica organizata in 14 module, are o pondere de 60% iar practica 40%. Cele patru directii principale ale pregatirii profesionale vizeaza pregatirea medicala, stiintifica, umanista si sociala.

Stagiile de practica se efectueaza atat in salile de demonstratii din cadrul colegiului, dotate cu 10 paturi si aparatura completa, cat si in spitalele de stat. Rigorile dupa care se desfasoara activitatea practica sunt foarte inalte, astfel ca absentarea nemotivata de la programul stabilit precum si lipsa de interes sau de implicare a elevilor este penalizata, chiar cu posibilitatea de exmatriculare. “Trebuie sa fim foarte atenti la igiena, sa ne dezinfectam dupa fiecare interventie cu alcool sau cu sapun si ne schimbam uniformele in fiecare zi, acestea fiind imprumutate de catre spital. De asemenea, nu avem voie sa vorbim la telefonul mobil in interes personal in timpul orelor de practica”, a spus Anita Andersen.

“Grija noastra fata de pacient este foarte importanta, atat in ce priveste relatiile interumane, cat si din perspectiva conditiilor oferite in spital, care sunt foarte bune. intr-un salon de spital sunt maxim 4 paturi, acestea sunt mobile si se pot ridica sau cobori, pentru ca interventia asupra bolnavului sa fie cat mai facila, iar dotarile unui salon asigura un nivel de confort sporit pacientului, care ajuta la refacerea mai rapida a starii sale de sanatate”, a mai precizat Nanna Tscganesh. Responsabilitatile unei asistente medicale in Danemarca sunt acelea de a performa in domeniul sau, de a planifica si coordona activitatea de nursing, dar si de a comunica si a se dezvolta continuu.

Absolvirea examenului de nursing ofera posibilitatea de a obtine o diploma, dar cei care doresc o specializare mai inalta pot urma inca doi ani cursuri academice in cadrul Departamentului de Nursing sau Departamentului de Sanatate Publica ale “Aarhus University Health Sciences”. La absolvire, se pot angaja intr-una din cele trei directii: Spitale, Asigurari de sanatate sau Domeniul de sanatate publica al municipalitatii.

Schimbul ENM din martie 2011
Cele doua studente ale colegiului danez din Holstebro au participat in perioada 7-18 martie 2011 la schimbul de experienta organizat in Romania de scoala Sanitara Postliceala “Carol Davila” , in cadrul Modulului European de Nursing (ENM).
“Anita si Nanna au vizitat scoala noastra si au fost invitate sa asiste la o parte din cursurile teoretice, dar au participat si la stagii de practica organizate in mai multe clinici si spitale din Bucuresti precum Elias, Spitalul de Urgenta Floreasca si Euroclinic. Ne-am ocupat totodata si de organizarea unor vizite in timpul lor liber, la Muzeul Satului si Casa Poporului, la Sinaia si Busteni, am fost impreuna si in cateva complexe comerciale bucurestene cu centre de agrement, asta pentru a le prezenta si latura culturala si sociala a vietii aici in Romania”, a declarat prof. Diana seitan, coordonator al programului ENM.

Modulul European de Nursing a fost fondat in anul 1994, prin conferinta de la Sussex, Anglia, pentru a oferi o structura internationala care sa asigure cele mai bune beneficii profesionale, ce pot fi castigate intr-un timp relativ scurt.
Scopurile principale ale acestui modul sunt: dezvoltarea conceptului de cultura internationala si a diferentelor care exista intre tarile membre ENM, incurajarea elevilor in a dobandi o experienta practica foarte vasta, motivarea lor pentru a practica meseria de asistent medical la standarde europene si totodata sustinerea elevilor in dobandirea si impartasirea unor cunostinte si a unei experiente multiculturale.
scoala Sanitara Postliceala "Carol Davila" este singura institutie de profil din Bucuresti care face parte din programul ENM.

Pentru mai multe informatii, va rugam consultati: www.scoalacdavila.ro