Cum sa-ti pastrezi sanatatea pe timp de iarna

Generalitati

Desi afecteaza pielea, parul, silueta, etc, anotimpul rece nu trebuie considerat un inamic al frumusetii. Sunt necesare doar cateva mici trucuri pentru mentinerea starii de sanatate si frumusetii exterioare.

Ingrijirea tenului si parului

Exfolierea
Trecerea de la temperaturi scazute la un mediu incalzit artificial are un efect puternic de uscare a pielii. Exfolierea este importanta pentru indepartarea straturilor de piele moarta care sa permita noilor celule sa se formeze. Folosirea unei lufe in timpul dusului, pentru spalarea pe spate, brate si picioare, de cateva ori pe saptamana, face pielea mai moale si mai fina. Pielea fetei este mai delicata motiv pentru care nu este recomandat acest procedeu la nivelul ei. In acest caz se va folosi un produs bland de exfoliere, abraziv, dar nu mai des de doua ori pe saptamana.

Hidratarea
Hidratati-va dupa demachiere (dimineata si seara), cu o crema care sa hraneasca si sa mentina umiditatea pielii dvs., pentru ca aceasta sa fie stralucitoare si neteda.
In lunile reci, se va folosi o crema putin mai grasa decat cea folosita de obicei, pentru a combate efectele devastatoare ale vantului rece, uscat si ale incalzirii artificiale. Nu uitati sa aplicati lotiunea inclusiv pe maini si zona decolteului, acestea fiind printre zonele in care apar primele semne de imbatranire.
Asigurati-va ca beti intre 6-8 pahare de apa in fiecare zi, in lunile mai reci, intrucat in aceasta perioada (ca si in lunile de vara) este vitala si hidratarea din interior spre exterior.
Nu sunteti un fan al consumului de apa potabila atunci cand temperatura scade? Adaugati o felie de lamaie intr-un pahar cu apa calda, si nu numai ca veti obtine o bautura racoroasa ci si una care va avea efecte benefice asupra ficatului.

Ingrijirea parului
Pielea dvs. nu este singura victima a vanturilor uscate si a camerelor incalzite. Parul poate parea fara sclipire in timpul iernii. Este nevoie sa aplicati un tratament de par in fiecare saptamana pentru a-i combate aspectul tern.

Trucuri pentru mentinerea sanatatii

In timpul iernii, soarele apune mai devreme, motiv pentru care ne petrecem mai putin timp afara si suntem mai activi in interior. Deseori avem pofta sa consumam mai multe produse care contin amidon si zahar.
Instinctul de hibernare poate afecta starea de sanatate. Sistemul imunitar este slabit de toate aceste conditii si suntem mai predispusi la raceli si gripe pe timp de iarna.
Din fericire, exista cateva lucruri pe care le puteti face pentru a va mentine ridicat nivelul de energia , sistemul imunitar puternic si organismul sanatos pe tot parcursul anotimpului rece.

Consumati lichide sanatoase
Bauturile cu zahar si cele care contin cofeina pot suprima functia sistemului imunitar, favorizeaza cresterea in greutate si chiar deshidratarea. Beti 6-8 pahare pe zi de apa sau ceai de plante pentru a va pastra sanatatea sistemul digestiv, pentru a nu lua in greutate si a va simti energici. Acest lucru este foarte important pe parcursul iernii, intrucat contribuie la functionarea optima a sistemului circulator. Ceaiul verde si cel alb sunt optiuni bune, datorita continutului destul de ridicat de antioxidanti care mentine sanatosi pe toata durata sezonului.

Dormiti suficient
Odihna si somnul sunt unele dintre cele mai eficiente metode de reenergizare dupa o zi stresanta. Asigurati-va ca veti dormi intr-o camera intunecoasa pentru ca organismul sa secrete melatonina, care ajuta la intarirea sistemului imunitar.

Evitati produsele rafinate si zaharurile
Pe langa faptul ca ingrasa, faina rafinata si zaharurile pot suprima functia sistemului imunitar. Cu alta cuvinte, daca sunteti in fata unei epidemii de gripa sau viroza si consumati in mod constant produse care contin zahar alb (prajituri, bomboane, etc.) sunteti o tinta perfecta pentru aceste boli. Daca nu puteti rezista in fata ciocolatei, consumati cel mai bine ciocolata neagra (cu un continut de minim 70% cacao), care contine fenoli din plante, contribuind la scaderea tensiunii arteriale.

Consumati usturoi
Usturoiul contine sulfuri, care ajuta la cresterea potentei a doua dintre cele mai importante celule ale sistemului imunitar: limfocitele T si celulele macrofage care lupta impotriva racelilor. Consumati usturoi crud sau fiert pentru dezvoltarea sistemului imunitar.

Consumati zilnic alimente bogate in zinc.
Zincul ajuta la prevenirea slabirii sistemului imunitar. Oferiti organismului necesarul zilnic prin consumul de stridii, ficat, carne rosie slaba, curcan, carne de porc, miel, linte, dovleac, seminte de susan, fasole si iaurt.

5 portii de fructe si legume
Un studiu recent, efectuat pe esantion mai mare de 35.000 de canadieni, efectuat de Canadian Community Health Survey a demonstrat ca majoritatea indivizilor mananca mai putin de cinci portii de fructe si legume in fiecare zi. Recomandabil ar fi a se consuma intre 5 si 10 portii pe zi.
O portie este egala cu:
- consumul unei legume de marime mijlocie sau leguma proaspata
- 1/2 cana (125 ml), legume sau fructe proaspete, congelate sau conservate
- 1 cana (250 ml) salata
- 1/2 cana (125 ml) suc

Faceti miscare
Evitati sedentarismul in aceasta iarna: mergeti la cursuri de yoga, alergati sau pur si simplu plimbati-va in aer liber. O plimbare vioaie arde calorii, pune sangele in miscare si creste nivelul de energie.

Silueta in timpul iernii

Iata cateva sfaturi pentru a evita kilogramele in plus si a manca sanatos:
- Asigurati-va ca aveti suficienta vitamina D pe care o puteti asimila de la soare si in urma consumului de produse lactate (preferabil ar fi din cele fara grasimi). Tinerii si persoanele varstnice sufera de deficiente de vitamina D pe timpul iernii, intrucat soarele nu este suficient de puternic pentru ca organismul sa sintetizeze vitamina.
- Preferati portiile mici de mancare. Luati mai multe astfel de mese, intr-o zi.
- Mergeti pe jos, dupa fiecare masa. Daca nu este gheata afara, totul este in regula, dar imbracati-va corespunzator pentru a nu permite frigului sa va afecteze.
- Beti multe lichide. Organismul are nevoie de apa, chiar daca nu va este sete.
- Incercati sa beti cat mai putina cafea si alcool. Consumati in schimb somon si alt tip de peste gras. Pentru mancaruri folositi ulei de masline. Dimineata consumati fulgi de ovaz si avocado.
- Preferabil ar fi consumul de supe calde de legume in locul fripturilor.

Activitatea fizica

Frigul iernii va poate descuraja in decizia de a face activitate fizica. Si daca nu sunteti suficient de motivati veti impacheta echipamentul de antrenament alaturi de hainele de vara. Totusi, continuarea exercitiilor pe timp de iarna poate fi plina de satisfactii. Exercitiile in aer liber sunt un remediu verificat impotriva depresiei sezoniere. Energia creste, iar sistemul imunitar va fi actionat.
Studiile au demonstrat ca persoanele care fac constant exercitii fizice moderate prezinta risc cu 20-30%mai redus de a contacta raceli fata de cei care nu fac miscare.

Cum sa faceti activitate fizica pe vreme rece
Inainte de toate, anuntati-va medicul. Expertii sustin ca aproape toate persoanele pot face exercitii fizice in aer liber, iarna, inclusiv persoanele care sufera de astm sau boli cardiovasculare. Totusi, cel mai bine ar fi sa primiti acordul medicului dvs.

Una din cele mai mari greseli ale celor care aleg sa aibe activitate fizica pe timp de iarna este imbracatul mult prea gros. Exercitiile fizice genereaza o cantitate considerabila de caldura - suficient pentru a va simti ca si cum temperatura ar fi de 30 de grade.
Incepeti cu un strat subtire de material sintetic, cum ar fi polipropilena care absoarbe transpiratia de pe corp. Evitati bumbacul care isi va pastra umezeala atunci cand transpirati.
Apoi incercati sa folositi un articol de imbracaminte din fleece (lana) pentru izolare, pentru a nu permite frigului sa patrunda. Deasupra puteti sa adaugati o haina cu un strat impermeabil la exterior, prin care sa patrunda aerul. O jacheta sau o vesta groasa ar putea duce la supraincalzire.
O persoana cu o greutate redusa va avea nevoie de o jacheta mai groasa comparativ unei persoane care prezinta cateva kilograme in plus.
Daca este foarte frig sau daca aveti astm, acoperiti-va gura cu o masca sau o esarfa pentru a nu permite aerul rece sa patrunda cu usurinta la nivelul cailor respiratorii.

Consumati multe lichide
Beti apa sau alte bauturi recomandate sportivilor, inainte, in timpul si dupa antrenament, chiar daca nu va este sete. Puteti sa va deshidratati la frig, la fel ca si la caldura, din cauza transpiratiei, respiratiei alerte si a cresterii cantitatii de urina.

Atentie la vantul rece
Vantul poate patrunde prin hainele dvs si sa indeparteze stratul izolator de aer cald care inconjoara corpul dvs. Miscarile rapide, cum ar fi cele presupuse de schi, alergare, patinaj, creaza, de asemenea, curenti reci de aer care inconjoara corpul dvs. Cand temperatura este sub -10 grade si nu bate vantul, daca veti schia cu 30 km pe ora temperatura va scadea cu 10 grade (-20 grade celsius). Daca temperatura este sub -15 grade preferabil ar fi sa alegeti o activitate fizica pe care sa o puteti desfasura in interior.

Alte sfaturi utile

Protejati-va extremitatile.
Cand este frig, circulatia sanguina devine mai lenta, lasand extremitatile (manile si picioarele) vulnerabile la degeraturi.
Purtati o pereche de manusi din lana sau captusite cu lana. Puteti sa va cumparati ghete cu o jumatate de numar mai mari decat numarul dvs. pentru a permite purtarea unor sosete groase, termice sau a inca unei perechi normale de sosete. Si nu uitati sa purtati fes sau macar o bentita: 30-40% din caldura corpului se pierde la nivelul capului.

Alegeti corect
Daca este intuneric afara, purtati haine reflectorizante. Pentru a va mentine cat mai bine stabilitatea pe gheata, alegeti incaltaminte cu talpa potrivita deplasarii prin zapada mare, pentru prevenirea caderilor. Purtati casca daca practicati schi, snowboarding sau snowmobil.
Amintiti-va si de protectia solara. Arsurile solare sunt posibile si pe timp de iarna, cu atat mai mult daca faceti exercitii fizice in zapada sau la altitudini mari intr-o zi insorita de iarna. Aplicati pe fata o crema care sa va protezeze de razele UVA si UVB si care sa contina un factor de protectie solara de cel putin 15 sau chiar mai mare. Folositi un balsam de buze care sa va protejeze de vant si incercati sa va aparati ochii de lumina orbitoare a soarelui prin purtarea de ochelari de protectie cu lentile inchise la culoare.

Semnele de degeraturi si hipotermie
Degeraturile sunt cel mai frecvent localizate la degetele de la maini, picioare si fata.
Primele simptome, de avertizare, sunt: paloarea, amorteala, pierderea senzatiilor sau o usoara usturime. In cazul in care presupuneti ca ar fi vorba despre degeraturi, incercati sa va incalziti treptat si nu frecati zonele afectate.
Daca banuiti ca suferiti de hipotermie, caracterizata prin frisoane, pierderea coordonarii si oboseala, mergeti imediat la medic. Pentru a preveni aceste probleme incalziti-va mainile si picoarele la cel mult 20-30 de minute si daca puteti, indreptati-va spre casa.