P&G a lansat a 3-a editie a campaniei 'Sansa la viata, sansa la noi amintiri'

Compania Procter&Gamble a lansat a treia editie a campaniei "Sansa la viata, sansa la noi amintiri". Editia din acest an isi propune sa ajute copiii nascuti prematur, prin donarea de echipamente de ultima generatie care folosesc sistemul de ventilatie cu frecventa inalta oscilatorie (HFOV). Acest sistem de ventilatie, care nu exista in prezent in maternitatile din Romania, reduce complicatiile cauzate de prematuritate si poate creste rata de supravietuire a copiilor nascuti prematur.

Campania "Sansa la viata, sansa la noi amintiri" se va derula in perioada 1 septembrie - 30 noiembrie 2010 si are ca obiective echiparea a 11 maternitati cu 14 sisteme de ventilatie cu frecventa inalta oscilatorie, precum si educarea publicului in privinta prematuritatii.

Cele 11 maternitati incluse in program trateaza un numar mare de copii prematuri si acopera intregul teritoriu al Romaniei: Bucuresti (Cantacuzino, Giulesti, Municipal, Polizu), Cluj (Clinicile de Obstetrica si Ginecologie 1 si 2), Iasi, Oradea, Sibiu, Timisoara si Targu-Mures. Site-ul www.sansalaviata.ro va oferi informatii despre nasterile premature si posibilitatile de prevenire a acestora, despre complicatiile pe care le pot dezvolta copiii nascuti prematur, precum si sfaturi pentru ingrijirea acestor copii.

"Procter&Gamble se implica activ in viata comunitatilor in care compania activeaza, prin programe investitionale directe si socio-educative. Editia din acest an a campaniei "Sansa la viata, sansa la noi amintiri" are drept scop salvarea unui numar cat mai mare de copii nascuti prematur in Romania. Acest lucru se va realiza printr o campanie de informare a parintilor si a specialistilor, precum si prin sprijinirea dotarii a 11 maternitati care ingrijesc anual peste 4.000 de copii nascuti prematur. Speram ca valoarea totala a donatiei la sfarsitul campaniei, sa fie de minim 1.3 milioane de RON", a declarat Sotirios Marinidis, Director General Procter&Gamble Romania.

In Romania, in fiecare an, se inregistreaza peste 20.000 de copii nascuti prematur si nou-nascuti cu greutate mica la nastere. Prematuritatea si complicatiile sale sunt responsabile de mai mult de jumatate din decesele neonatale, reprezentand una din principalele cauze de mortalitate neonatala din tara noastra. Cea mai frecventa cauza de mortalitate determinata de prematuritate este sindromul de detresa respiratorie (RDS). Acesta impune folosirea unui sistem de ventilatie artificiala. Unul dintre cele mai avansate sisteme de ventilare este cel de inalta frecventa care ajuta copiii nascuti prematur sa supravietuiasca si, in plus, reduce apartia handicapurilor psiho-motorii asociate cu prematuritatea.

Ventilatia cu frecventa inalta foloseste frecvente respiratorii care depasesc frecventa respiratorie normala si se adreseaza in special prematurilor nascuti inainte de 32 de saptamani. in 2009, in Romania s-au inregistrat 2.576 de copii care au avut la nastere o varsta de gestatie mai mica de 32 de saptamani (1% din totalul nou-nascutilor vii). Ventilatia de inalta frecventa ajuta la reducerea complicatiilor si creste rata de supravietuire. in acest moment, nici o maternitate din tara nu are in dotare un astfel de echipament.

"Speram ca indicatorul de mortalitate sa fie semnificativ redus pentru toate categoriile de prematuri, dar in special pentru cei cu varsta de gestatie mai mica de 30 de saptamani, unde avem cea mai mare rata de mortalitate. Prin utilizarea ventilatoarelor de inalta frecventa creste sansa de supravietuire a copiilor nascuti prematur si, de asemenea, scad complicatiile asociate cu prematuritatea - in special handicapul pulmonar. Acest tip de ventilatie permite utilizarea de presiuni mai mici de ventilatie si o durata de ventilatie mai redusa, ceea ce, pe termen lung, determina o patologie pulmonara mai putin severa, atat din punct de vedere al gravitatii, cat si din punct de vedere al incidentei. Prin utilizarea acestor echipamente ne propunem sa crestem rata supravietuirii cu 0,5 - 1 %/an si sa reducem rata complicatiilor asociate ventilatiei conventionale", a declarat Prof. Dr. Silvia Stoicescu, Presedinta Asociatiei de Neonatologie din Romania.

Despre campania "Sansa la viata, sansa la noi amintiri"


Editia din 2008 a campaniei "Sansa la viata, sansa la noi amintiri" a contribuit la dotarea celui de-al doilea bloc operator la Institutul de Boli Cardiovasculare si Transplant din Targu-Mures (IBCvT) si la specializarea in cardiologie interventionala, in Elvetia, a unui medic de la IBCvT. Valoarea totala a fondurilor donate in cadrul campaniei a depasit 1,2 milioane de ron.

Editia din 2009 a urmarit sprijinirea infiintarii celei de-a doua sectii de chirurgie cardio-vasculara pediatrica din tara, in cadrul Spitalului de Urgenta pentru Copii "Marie S. Curie" din Bucuresti. Valoarea donatiei in cadrul campaniei a fost de 1,2 milioane de ron, suma folosita pentru achizitionarea de echipamente de chirurgie cardio-vasculara si anestezie-terapie intensiva.

Produsele Procter&Gamble participante la editia din 2010 a campaniei sunt: Ariel, Bonux, Tide, Lenor, Mr. Proper, Fairy, Wash&Go, Head&Shoulders, Pantene, Pampers, Always si Blend-a-Med. Toate produsele participante vor fi marcate corespunzator in magazine cu insemnele campaniei. Parte din incasarile obtinute prin vanzarea acestor marci in perioada campaniei vor fi alocate achizitionarii de sisteme de ventilatie cu frecventa inalta oscilatorie.